Ioan 5:1-16

Există tot felul de locuri unde lumea se duce ca la minune. În special locuri în care se spune că s-au arătat anumiţi sfinţi, sau anumite vedenii, sau s-au făcut diferite vindecări. Lumea este avidă după supranatural. Biserica Catolică are astfel de locuri celebre prin lumea întreagă. Locuri în care sunt relicvele sau moaştele cine ştie cărui sfânt…

Scăldătoarea Betesda era un astfel de loc. Cândva, de demult, aici se făcuse o minune. Un înger al Domnului coborâse de sus şi tulburase apa. Primul care a coborât în apă după tulburarea acesteia a constatat că s-a vindecat. Sunt convins că s-au căutat explicaţiile acestui fapt până când cu ocazia celei de-a doua sau a treia tulburări urmate de o vindecare s-a stabilit că există o legătură între tulburarea apei de către îngerul Domnului şi vindecarea celui dintâi care se vindeca.

De acum, Betesda devenise o legendă vie. Toţi îşi aduceau aici bolnavii şi unii stăteau probabil ani de zile cu cei iubiţi lângă ei, într-un fel de stare de veghe permanentă, pentru a prinde ei cei dintîi tulburarea următoare. Îmi închipui încordarea, aşteptarea, şi frustrarea când tulburarea aşteptată era ratată şi un altul se arunca în apă… Îmi imaginez certurile, invidiile, discuţiile, şi povestirile. Îmi imaginez bucuria cu care cei vindecaţi mergeau la casele lor, cum povesteau la ai lor şi celor din satul lor cum a fost aşteptarea, de câte ori au ratat şi cum ar fi ratat şi de data aceasta dacă nu ar fi avut puţin noroc…

Printre toţi cei ce aşteptau mesagerul Domnului, un om aştepta de mult: trecuseră 38 de ani de când căuta să fie vindecat. La început, părinţii lui au stat cu el un timp, dar au trecut săptămâni şi apa nu a fost tulburată niciodată. Apoi, a venit o tulburare dar nu au fost atenţi şi au ratat-o; le-a luat-o altcineva mai treaz înainte. Apoi, au mai ratat una şi încă una. Acasă îi aştepta munca că se făcuse primăvară şi cineva trebuia să lucreze pământul. Aşa că l-au lăsat pe băiat în grija cuiva… sau poate s-o descurca el cumva singur.

Dacă au văzut că nu vine acasă şi au trecut câteva luni, l-au mai vizitat dar nu au putut să îl ajute nicicum. Şi s-au dus din nou acasă. Au trecut anii. Părinţii au îmbătrânit , tata a murit, mama a devenit şi ea neputincioasă şi băiatul a rămas uitat aici. Au trecut 38 de ani de când poliomielita îi atacase trupul şi de acum era şi el trecut de 50 de ani.
Cum trăia? Din cerşit şi din mila unuia şi al altuia. Toţi îl cunoşteau pe aici şi devenise un fel de mobilier al scăldătorii. Zăcea şi el alături de ceilalţi nefericiţi ai soartei. Într-o bună zi, va muri şi se va găsi cineva să-l ducă acasă de aici.

Omul nostru nu era un necredincios. Tocmai pentru că credea era el aici. Credea în puterea de vindecare a lui Dumnezeu. În copilărie, înainte de a descoperi că este bolnav, visase chiar să se facă rabin. Fusese impresionat de istorisirile de la sinagogă despre puterea şi minunile Dumnezeului lui Israel. Este adevărat că s-a întâmplat ceva şi toate acestea erau mai mult ca nişte amintiri care păreau a nu se mai petrece ca odinioară. Dar faptul miracucos ce se petrecea la Betesda era o atestare a puterii lui Dumnezeu.

De fapt, de vreo doi ani se auzeau tot felul de poveşti despre un anume Isus, care cică era deosebit în învăţătura pe care o dădea altora, şi se auzea chiar că Dumnezeu făcea prin mâinile Lui lucruri miraculoase. Dacă ar veni Isus aici, ar avea ce să vindece! Dar cine să-I spună Lui de locul acesta al disperării? Nimeni, desigur.

Ziua aceasta însă avea să fie deosebită pentru slăbănogul al cărui nume nu îl avem. Şi ştii de ce? Deoarece slăbănogul poartă numele meu şi al tău. Noi am fost ‘israeliţii’ spirituali care am stat prin adunări şi aşteptam o adiere din cer. O atingere a Mâinii divine a lui Dumnezeu. Şi au trecut ani de zile şi alţii lângă noi se vindecau, alţii se bucurau şi noi stăteam de ani de zile fără să simţim nimic deosebit.

La poarta scăldătorii se auzea agitaţie de norod mult: ce să fie oare? Vine Isus! Şi ghici ce se întâmplă? Isus se îndreaptă direct către slăbănog, şi se opreşte lângă el, privindu-l pentru câteva secunde drept în ochi.

Apoi vine o întrebare neaşteptată: Vrei să te faci sănătos? Dar ce întrebare este aceasta? Ce ţi-ar răspunde automobilistul care este oprit pe marginea drumului cu capota ridicată şi băgat până la brâu în motor, dacă l-ai întreba ‘ai probleme’? ‘Nu, doar m-am oprit să-mi îmbrăţişez carburatorul deoarece sunt îndrăgostit de el’.
Isus ştie să întrebe. Întrebările Sale pătrund la miezul problemei inimii tale. Pe Petru l-a întrebat dacă îl mai iubeşte. Pe ucenicii care nu prinseseră nimic toată noaptea, îi întreba dacă au ceva de mâncare. Pe ucenici i-a întrebat cine zic oamenii şi cine zic ei că este El. Întrebări puse direct la ţintă, care lovesc în miezul problemei.

Viewed 27 times by 20 viewers

The Întrebări la ţintă! by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.