La cina ocazionată de sărbătoarea mulţumirii, unui băieţel de 4 ani i s-a cerut să rostească rugăciunea de mulţumire. Toţi mesenii au plecat capul, în timp ce micuţul a început să mulţumească Domnului pentru toţi prietenii săi, numindu-i unul câte unul. Apoi a mulţumit pentru părinţi, pentru fraţii săi, pentru bunici şi pentru unchi şi mătuşe.
Rugăciunea de mulţumire s-a extins apoi la bucatele de pe masă: a mulţumit pentru curcan, pentru sosul de măcieşe, pentru prăjituri, pentru chiar tot ce era pe masă, inclusiv pentru frişcă. Apoi, a făcut o pauză, s-a uitat la mama sa şi a întrebat:
- Dacă mulţumesc şi pentru broccoli, va şti oare Dumnezeu că am minţit?
Viewed 28 times by 20 viewers