Luca 1:68 „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.

Mă gândeam zilele acestea la copii. Eşti cu ei în camera de zi, şi te joci cu ei. EI sar pe tine, se tăvălesc pe jos împreună cu tine. Tu îi porţi în spate ca un căluţ, îi îmbrăţişezi, vă îmbrânciţi unii pe alţii, râdeţi fericiţi! Tată împreună cu copiii!

Apoi, interesul copiilor în joaca cu tine scade; au maşinuţe teleghidate şi trenuleţ electric, cadouri noi nouţe primite de crăciun. Şi copiii uită de tine şi se concentreză asupra jucăriilor lor ca şi când tu nu ai fi prezent! Dar faptul că ei nu „percep” prezenţa ta, sau faptul că ei nu îţi acordă interes te face absent? Nicidecum!

Dumnezeu nu a părăsit pe poporul Său niciodată! Nu i-a mai vorbit poporului vreo 400 de ani pentru că poporul a prefrat să se „joace cu focul” când a uitat de Dumnezeu şi s-a concentrat asupra idolilor mai noi sau mai vechi aduşi de civilizaţiile de primprejur. A lăsat poporul să vadă cum e când îţi vezi de treburile tale şi uiţi total de Domnul. Şi astfel, poporul s-a cufundat nu doar într-o tăcere tulburător de înspăimântătoare din partea lui Dumnezeu, ci şi într-o aşteptare (unii cel puţin) care părea să nu le mai aducă niciodată lumina de la capătul tunelului!

Dar Dumnezeu era prezent acolo, în „camera de zi” a poporului, locul în care-şi duceau ei existenţa. Prezent la activităţile zilnice, prezent la gândurile lor, la simţămintele inimilor lor. Luîn act şi notă de tot ce se întâmpla. De aceea cântarea lui Zaharia nu vorbeşte despre venirea lui Dumnezeu la poporul Său, ci despre cercetarea pe care i-o face Dumnezeu. În Ioan Botezătorul, venit în puterea şi Duhul lui Ilie, Dumnezeu cerceta pe poporul Său. În paralel cu cercetarea prin Ioan Botezătorul, Dumnezeu pregătea la numai 6 luni distanţă, o cercetare atât de măreaţă, de puternică şi completă, încât ar fi zburat minţile şi celui mai îndrăzneţ şi avangard dintre muritori: Dumnezeu SE NĂŞTEA între oameni, IDENTIC cu un om, pentru a fi CU, ÎN şi PRINTRE noi.

Astfel cântarea lui Zaharia din versetul de mai sus are cele două dimensiuni dacă vreţi a faptelor lui Dumnezeu vizavi de poporul Său:
- îi cercetează prin Ioan, şi
- îi răsumpără prin Christos.

Eu mă bucur de cercetarea lui Dumnezeu! Când Duhul Sfânt îţi încălzeşte inima şi simţi că iubeşti şi eşti iubit, că Domnul e aproape, că te călăuzeşte, te mângăie, îţi vorbeşte. ”Simţi„ că rugăciunile ţi-s ascultate şi este o stare de forfotă divină în adunare… Ai vrea ca cercetarea lui Dumnezeu să nu mai plece niciodată!

O, dar răscumpărarea este mult mai profundă decât cercetarea! Prin răscumpărare, tu ai şansa unei vieţi total noi şi schimbate! Răscumpărarea te scapă de ceea ce eşti tu în realitate şi te face o fiinţă nouă. Cercetarea te încălzeşte, răscumpărarea te transformă. Din starea de cercetare poţi cade înapoi în starea de… ne-cercetare! De răscumpărare nu poţi scăpa, că te face o fiinţă nouă! Te scote din întunericul în care obişnuiai să trăieşti pentru a te pune în lumina vieţii. Te face o făptură nouă. Răscumpărarea este de preferat cercetării.

Aş dori la acest Crăciun ca Domnul să răscumpere pe cât mai mulţi oameni! Şi măcar unii dintre să fie cercetaţi (deocamdată) prin viaţa noastră!

Viewed 22 times by 14 viewers

Matei 1:23 „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.

Aşa de multe aşteptări de la un copil care încă nici nu se născuse! Cum ne uităm noi la pântecele mereu crescând al soţiilor noastre însărcinate, şi cum visăm ce va fi fetiţa sau băiatul care se va naşte! Şi cum visăm la cum vor arăta ei, copiii noştri: vor fi înalţi sau scunzi, slabi sau dolofani, bruneţi sau blonzi, vor avea ochi albaştri ca mama loc sau negri ca ai tatălui, vor moşteni ceva din bunicii lor, etc. etc. Şi oare ce vor face ei în viaţă? Cu ce se vor ocupa? Ce vor fi ei? Medici sau muncitori, ingineri sau agricultori? Cercetători sau cântăreţi, scriitori sau mecanici?

Niciodată în istoria omenirii nu a stat o responsabilitate atât de mare pe umerii unui copil, şi niciodată nu au fost făcute astfel de promisiuni cum s-au făcut despre acesta, născut la Betleem. Îngerul îi spune tatălui adoptiv, lui Iosif că atunci când va fi mare copilul va fi un mântuitor de păcater pentru poporul său! Gândeşte-te la asta! Să se nască un copil despre care Dumnezeu să afirme că El va aduce scăparea de păcate a unui întreg popor!

Isaia adaugă la responsabilităţile acestui copil: în cap. 9 Isaia afirmă că în copilul acesta poporul va vedea o mare lumină. Că în El poporul va găsi adevărata bucurie, şi că în El jugul şi toiagul care îl înrobea va fi dat laoparte. Că în copilul acesta, va veni în sfârşit pacea peste lume.

Şi apoi, Isaia explodează într-o serie de nume care-i vor aparţine copilului: Minunat, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, etc.

Toate acestea sunt extraordinare. Dintre toate aceste apelative, cel din textul de mai sus din Matei mi se pare cel mai frumos şi este cel mai drag inimii mele: Dumnezeu este cu noi, sau personalizat, Dumnezeu este cu mine! Cel ce a creiat cerurile, cel ce a făcut totul în univers ex nihilo, este cu mine în fiecare zi, în Christos. Să nu uit asta niciodată. Nici când nu mă simt prea bine, nici când am greutăţi financiare, nici când sunt părăsit de oameni, nici când pleacă în veşnicie cineva drag, dar nici când toate-s în regulă şi toate bine! El este cu mine!

Mâna Lui mă mângăie şi stă pe umărul meu în semn de îmbărbătare, glasul său mă călăuzeşte şi mă mustră cu gingăşie când am dat greş, Duhul Său cel Sfânt mă umple de putere şi mă învaţă ce să răspund când sunt la înghesuială, sau mă învaţă să mă rog, atunci când nu ştiu nici ce şi nici cum să cer!

Cred că aceasta este cea mai mare promisiune ce s-a făcut vreodată omului: în Christos, Dumnezeu este cu noi! Emanuel!

Viewed 20 times by 13 viewers