1 Corinteni 3:6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.

Eu m-am născut la oraş şi am crescut la oraş. Am fost rar de tot la ţară, la unchi sau mătuşe. Bunicii mi-au murit când eram prea copil să-mi amintesc multe despre ei. Şi când mergeam la ţară, eram mai interesat de jocuri, decât de munca de acolo. Era două-trei săptămâni vara. Desigur că verii mei aveau de lucru şi astfel primeam şi eu sarcini corespunzătoare cu capacitatea mea. Părerea mea era că eram menajat de la muncile mai serioase… Aveam de dat de mâncare la păsările de curte, de dus vitele la păscut, de îngrijit porcii pe marginea şanţului. Rar de tot ajutam la alte munci agricole, aşa că nu-mi amintesc să fi participat vreodată în operaţia semănatului, a prăşitului, a seceratului sau a culesului roadelor.

Nu vreau să spun că nu aveam idee despre semănat şi secerat, dar nu realizm câţi factori sunt implicaţi în culegerea recoltelor. Şi oricum, mă gândeam că responsabilitatea semănătorului este mult mai mare decât era de fapt. Adică, el trebuia aleagă terenul de semănat în funcţie de cultura propusă, trebuia să-l pregătescă, să aleagă momentul semănatului, să aleagă ce alte forme de întreţinere sunt necesare în timp (udat, prăşit, plivit, etc), apoi să decidă când trebuie culese roadele, în ce mod se va proceda la cules (secerat, smuls, cules) şi apoi să vadă ce va face cu roadele în timp (le va conserva, le va vinde, le va consuma, etc).

Apoi, nu credeam că eu voi fi implicat vreodată în operaţia semănatului. Oricum, aveam eu o idee că nu în semănatul natural. Dar, iată că Domnul mi-a atins inima pe la 12 ani şi de atunci m-a chemat să fiu un semănător al Cuvântului Său. Şi câteodată, am simţit că în câte o viaţă, sămânţa a fost deja plantată, şi eu trebuie doar s-o ud!

Şi apoi am descoperit că nu sunt singur: toţi copiii Domnului sunt chemaţi să lucreze ceva pentru Domnul! Nu este nici unul dintre noi să nu fi fost chemat să lucreze ceva pentru şi împreună cu Domnul.

Problema mea a fost însă că eram nerăbdător. La început, vesteam Evanghelia cuiva (plantam sămânţa) şi apoi aşteptam ca să văd rezultate immediate. Şi dacă nu se întâmpla nici o „rodire” peste noapte, nu mă simţeam bine. Credeam că am dat greş, că am eşuat în lucrarea de semănare a Cuvântului. Încercam să modific metodele, să mă pregătesc mai bine, să am argumente mai puternice. Încercam să câştig orice confruntare pe teme religioase, şi chiar să „zdrobesc” adversarii.

Apoi, am început să învăţ ceva despre plantare. Eram cam de 17 ani, când am călătorit în vacanţa de iarnă la Timişoara. La venirea spre casă, în compartimentul trenului mi-am pus husa cu chitara în portbagaj şi m-am aşezat liniştit, cu ochii închişi, rumegând la proaspetele amintiri din Timişoara. A intrat un cetăţean, puţin cam turmentat, după cum mi s-a părut. Am continuat să satu cu ochii închişi, voind să spun astfel noului venit că nu sunt dornic de conversaţie. Dar lui, ce-i păsă? Mă întrebă dacă am o chitară acolo sus, în husă. Am mormăit ca da. M-a întrebat dacă ştiu să cânt la ea. Am mormait aprobator din nou. Apoi a trecut direct să mă roage să îi cânt ceva. I-am explicat că eu sunt pocăit şi că singurele cântece ce le ştiu sunt de la adunare. Mi-a spus că e bine şi aşa, să-i cânt ceva. Deranjat, obosit, cu lehamite, am scos chitara, şi am cântat câteva cântări de la adunare. Cetăţeanul le-a ascultat, mi s-a părut chiar că a vărsat o lacrimă, şi apoi, după ce am terminat, mi-a cerut dacă nu cumva am o Biblie să-i dau.

Mă gândeam eu că vreuna dintre cântările mele a atins o coardă sensibilă a unui bărbat pe jumătate beat! Dar să-i dau o Biblie? Să risipesc o carte care se găsea atât de rar pe vremea aceea? Şi apoi, singura mea Biblie era cea dată mie cadou de tata, o Biblie îmbrăcată în piele, cu dedicaţie de la tata, un mare predicator şi umil slujitor al lui Dumnezeu!

Bărbatul acesta era insistent… şi i-am dat Biblia mea, aceea primită de la tata. El a coborât undeva pe la Simeria cred, eu am continuat spre casă, la Târgu Mureş. Mă durea inima după Biblia mea. Acasă am găsit o altă Biblie… dar nu era parcă acelaşi lucru. Aveam sentimentul că am risipit un lucru rar, că am dat orzul la gâşte.

Au trecut peste zece ani de la acest eveniment. Într-o seară am fost invitat să predic la o evanghelizare la Sibiu. După ce am vestit Cuvântul, am stat la intrarea în sanctuar pentru a da mâna cu participanţii la serviciu. Am observat un bărbat, care parcă aştepta să rămână ultimul pentru a da mâna cu mine. Mă gândeam că o fi vreun „deştept” dintre cei care se găsesc prin adunări, care au găsit vreo greşeală în predica mea şi acum aşteaptă să mă termine cu o lovitură de graţie! Oricum, eram tânăr şi urma să mă obişnuiesc să mulţumesc Domnului şi pentru cei ce mă criticau, ca şi pentru cei ce mă lăudau! Şi să nu iau prea în serios nici o laudă, dar să fiu foarte atent la orice critică!

A venit vremea să dau mâna cu omul acela. Mai eram doar eu cu păstorul acolo. B După ce mi-a strâns mâna, a continuat să mi-o ţină, să se uite ţintă la mine, şi să mă întrebe cu ochii scăldaţi în lacrimi: „mă mai cunoşti? Îţi mai aduci aminte de mine?” De unde să-l cunosc? Predicasem Evanghelia la zeci de mii de oameni…. Apoi, am observat că îşi aduce în faţă mâna ce până atunci o ţinea ascunsă la spate. În ea era o Biblie, îmbrăcată în piele. „Asta o mai cunoşti?” m-a întrebat bărbatul. Nu, nu o cunoşteam, aşa pe dinafară. Era o carte îmbrăcată în piele, cu marginile roşii, deci, era o Biblie! Apoi a deschis Biblia la coperta interioară, şi acolo era dedicaţia în scrisul de mână al tatei… Am recunoscut-o! Era Biblia de care mă despărţisem cam îndărătnic cu peste 10 ani în urmă! Tata plecase la Domnul în primăvara aceea. A urmat să-mi dea mie lacrimile. Am luat Biblia şi am strâns-o la piept cu drag.

Bărbatul mi-a spus că el a fost cel căruia i-am cântat câteva cântece în trenul acela şi că lui i-am dat Biblia aceea. A plecat acasă la ai lui, s-a trezit din beţie şi nu a mai băut niciodată! S-a pus pe citi Biblia, s-a pocăit şi acum era membrul unei adunări. Ştia că sunt de la Târgu Mureş şi că mă cheamă „Doru” (tata începuse dedicaţia sa cu „dragă Doru”). Spunea el că a urmat din auzite evoluţia mea, şi că a venit special aici la adunare să se întâlnească cu mine, să-mi spună despre el şi să-mi dea înapoi Biblia.

Am condus spre Târgu Mureş în noaptea aceea gândit. O sămânţă semănată cu sentimentul că sunt deranjat, într-un pământ pe care nu l-am ales eu, pe care nu l-am pregătit (dimpotrivă, am făcut tot ce am putut să-l „împietresc” - bine că a fost beat omul acela că nu şi-a dat seama de ifosele mele!) şi pe care nu l-am udat, rodise atât de minunat! Dumnezeu se îngrijise de ce s-a întâmplat cu sămânţa după ce eu am plantat-o.

Ce rost ar avea ca după ce a semănat sămânţa, semănătorul să meargă s-o sape afară ca să vadă ce s-a întâmplat cu ea? Dacă a încoţit deja? Deranjată, sămânţa ar renunţa a mai aduce rod! Nu este treaba semănătorului să se îngrijoreze. Treaba lui este să samene sămânţa, sau s-o ude, după cum este cazul. Domnul seminţelor este Dumnezeu. E treaba Lui să se ocupe de ce se întâmplă mai departe cu sămânţa plantată. Eu mă pot ruga, îi pot aminti Domnului despre sămânţă, dar e treaba Lui să se îngrijoreze!

Crezi că Dumnezeu se îngrijorează de ceva? Nu cred! Cu atât mai mult, El nu se îngrijorează de sămânţa Sa. El a spus: Isaia 55:10-11 Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

Datoria noastră este să plantăm sămânţa. Aceasta poate fi sub forma unei cântări, a unei vorbe spuse la timp şi în mod corespunzător, a unui gest făcut în Numele Domnului, a unui sfat, a unei mângăieri, încurajări, îndemnări. Nu ne ajunge timpul şi nu ne ajută nici memoria să enumerăm multiplele feluri în care se poate planta o sămânţă divină, puternică! Singurul discernământ cred că trebuie să fie de natura de a nu arunca mărgăritare la porci… În rest, nu cred că trebuie să ne gândim prea intens la unde plantăm sămânţa. Doar s-o plantăm. Domnul secerişului se va îngriji de restul.

Viewed 19 times by 13 viewers

The Despre sămânţă, semănat şi semănători by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.