PERSPECTIVE CRESTINE

Din când în când, vineri seara mă uit la câte un film închiriat de la un magazin de-aici din loc. Aseară m-am uitat la filmul The Guardian. Pe româneşte, gardianul, păzitorul. Este un film despre nişte înotători din Coast Guard-ul Statelor Unite. Militarii aceştia au datoria şi menirea de a salva naufragiaţii din apele oceanelor şi mărilor. Raza lor de acţiune este locală, prin preajma oraşelor unde sunt arondaţi; uneori ei pleacă detaşaţi sau voluntari în zone de catastrofe naturale, cum a fost cea de acum doi ani când tsunami-ul a măturat localităţi întregi de pe coasta indoneziei şi s-au pierdut peste 200 de mii de vieţi.

Nu are rost aici să vă povestesc filmul; dacă doriţi, îl puteţi vedea, este interesant şi captivant. Un film despre sacrificiu personal, despre dăruire şi dragoste. Am rămas şi din filmul acesta, ca din aproape toate filmele ce le-am văzut vreodată, cu un gând sau două. Despre unul dintre ele scriu acum.

Eroul acţiunii filmului este înotătorul Ben Randall. O legendă a Coast Guard-ului din Alaska. Despre el circulau legende că ar fi salvat până la 300 de vieţi. Era deţinătorul celor mai multe recorduri, cum ar fi la rezistenţă sub apă, la viteză, etc. Trecut de vârsta de 40 de ani, deşi ar fi putut să muncească de-acum în spatele unui birou, Randall continuă să înoate şi să salveze naufragiaţi, chiar cu preţul propriei sale căsnicii. Ultima dintre încercările acestea duce la pierderea helicopterului din care se lansau înotătorii şi cu care salvau naufragiaţii. Împreună cu helicopterul se pierd vieţile întregului echipaj, printre care şi viaţa celui mai bun prieten a lui Randall.

Înotătorul este trimis pentru un timp de recuperera fizică şi psihică pe uscat, la un centru de antrnare şi educare a noilor candidaţi la Coast Guard. Acolo devine principalul antrenor pentru un sezon. Printre noii candidaţi, un băiat care era foarte bun înotător, şi care are obiectivul declarat de a doborî recordurile lui Randall. Ceea ce şi reuşeşte. Cei doi se dovedeşte că au ceva în comun în ceea ce priveşte trecutul lor, se împrietenesc şi ajung să muncească împreună la aceeaşi unitate din care venise la centrul de antrenare Randall. Acolo înoată împreună pentru a salva naufragiaţii.

Randall se decide să se retragă, după o tentativă de salvare în care, hăituit de coşmaruri din noaptea în care îşi pierduse echipajul, l-au făcut să rateze o salvare şi apropae să-şi piardă viaţa. Ahtiat după doborârea tuturor recordurilor lui Randall, tânărul prieten şi discipol îl întreabă în clipa despărţirii care este recodul să de vieţi salvate. Randall răspunde… 22. Tânărul e surprins; 22 nu-s 200-300 cum se spunea! La care randall precizează: 22 de vieţi nu a putut salva. El a ţinut doar recodul vieţilor pe care nu le-a putut salva, nu ale celor salvate!

Asta m-a impresionat mult din film. Îmi amintesc cum, după ce am început să vestesc Evanghelia prin ţară, prin anii ´70, prin biserici desigur, şi am început să fac chemări la mântuire după predică, veneau oamenii în faţă ca să-şi predea viaţa Domnului Isus. Mă bucuram dacă erau 2-3, şi am început să ţin un fel de evidenţă mintală a celor ce se predau. O dată, la Timişoara am fost 41 de oameni! Ce m-am mai bucurat! Recordul l-am pierdut dealungul anilor.. nu m-a mai preocupat. Dar nu m-am gândit niciodată câţi oameni am pierdut! La câţi le-aş fi putut salva viaţa, dacă le-aş fi propovăduit pe Christos, şi nu am făcut-o!

Domnul Isus spunea într-o pildă despre cei ce aduc rod: unii 30, alţii 60, alţii 100. Nu intru aici în explicarea pildei, doar fac un comentariu: pentru fiecare 30 de boabe produse (să zicem boabe), se pierd 70 (dacă 100 este 100%). Pentru fiecare 60 produse, se pierd 40. Cine ţine evidenţa celor ce se pierd? Cine ţine evidenţa ocaziilor pierdute? Suntem traşi oare la răspundere şi pentru păcatele de omitere, nu doar pentru cele de comitere?

Asta mi-a dat de gândit, şi ar trebui să-ţi dea de gândit şi ţie cititorule! Tragedia vieţilor pierdute! Păstorul oilor din povestirea Domnului Isus se interesa de o oaie pierdută, nu de 99 de oi salvate! Gospodina căuta banul pierdut! Tatăl aştepta fiul risipitor! Este ceva despre cel pierdut care e foarte apropae de inima lui Dumnezeu, chiar în centrul acesteia. O iubire, un patos şi un tânjet după cel pierdut pe care, dacă nu-l înţelegem, nu vom putea fi niciodată buni salvatori de suflete!

Aceasta este menirea noastră. Noi toţi care am venit la Christos am devenit salvatori de suflete! Câte vieţi am pierdut? Câţi am neglijat să salvez? Pe lângă câte ocazii am trecut indiferent? Vom afla vreodată răspunsul la aceste întrebări?

Nu ştiu… dar ştiu că am fost motivat să fiu mai atent cu viaţa naufragiaşilor din jurul meu. Fii şi tu! Şi hai să devenim împreună, gardianul! Păzitorul vieţii fraşilor noştri!

La o întîlnire evenghelistică, evanghelistul îndemna pe oameni să se lase de tot felul de rele pe care le făceau.

A ajuns la o femeie pe care a întrebat-o de ce anume vrea să se lase? Femeia i-a raspuns: eu nu fac nimic şi nu vreau să mă las de asta!

Nu, nu o să scriu despre moartea lui Anna Nicole Smith… deşi despre ea se scrie şi se vorbeşte pretutindeni în zilele astea. mai întâi, se spunea că despre ANS se va vorbi doar în trecere… ea nefiind o celebritate decât prin scandalurile în care a fost implicată. Dar apoi toată media a sucombat şi acum doar despre ea se vorbeşte.

Vreau însă să amintesc pe scurt un alt eveniment, care ne-a preocupat săptămâna trecută. Un eveniment destul de bizar. Lisa Nowak, un astronaut de la NASA a fost acuzată de tentativă de răpire şi omor contra unei aşa-zise rivale de-a ei într-ale inimii. Nu intru în amănunte, acestea sunt de găsit pretutindeni! Doresc să mă refer la un alt aspect. Dar, să pornesc din altă parte.

Când eram copii şi am început să mergem la şcoală, ne-a întâlnit cu nişte oameni (unii cu bărbaţi dar cei mai mulţi dintre noi cu femei) care au devenit ca nişte modele pentru noi: învăţătorii şi învăţătoarele noastre. Apoi, de la şcoala primară încolo, prin liceu, facultate şi chiar după, la studii de masterat sau doctotorale, profesorii şi profesoarele noastre. Toţi aceştia implicaţi în pregătirea şi educarea noastră au devenit pentru unii dintre noi mai mult decât modele: ei au fost idolii noştri. Mulţi am dorit să fim ca ei „când vom creşte mari”.

Ei nu erau singurele noastre modele: erau doctorii, erau inginerii, erau… tot felul de oameni! Apoi au fost atleţii, şi sportivii la diverse discipline, şi cântăreţii şi actorii, şi poeţii, şi… Şi, undeva acolo sus, de tot, erau astronauţii! Mulţi dintre noi am crescut în România, şi a fi astronaut, era un vis îndepărtat! Deşi, a fost în tinereţea noastră un astronaut român, Dumitru Prunaru.

În ultimii 20 de ani de America, am văzut cum toţi „idolii” şi modelele noastre dispar unul după altul. Învăţători şi învăţătoare care-şi violează copiii încredinţaţi spre educare, sportivi dedaţi drogurilor şi curviei, cântăreţi şi artişti ce-şi distrug viaţa într-o trăire nebună şi fără nici un discernământ, avocaţi, ingineri şi medici dedaţi pornografiei, preoţi pedofili, biserici care admit homosexualismul ca o practică nepăcătoasă şi care angajează oameni ai sutanei de orientare homosexuală.

Lisa Nowak a aparţinut unei categorii de oameni de la care se aştepta un echilibru şi o statură deosebită. Nu că astronauţii ar fi fost păziţi de păcate, nu, nici pe departe! Dar în ultimii 40 de ani, de când omul zboară în spaţiu, ei au fost urcaţi pe un piedestal destul de înalt în opinia publică şi a noastră a fiecăruia.

Verificaţi multiplu din punct de vedere medical şi psihologic, social şi al vieţii personale, astronauţii erau o categorie aparte printre noi. Până săptămâna trecută. Nu mă miră de acum să vedem tot mai multe lacune şi în acest grup de modele. Cum a fost şi cu profesoarele, dacă vă amintiţi: mai întâi a fost o Mary Kay Letourneau în 1996, pe când avea 33 de ani şi „iubitul” ei, elevul de 13 ani… apoi totul a mers în jos. Astăzi avem zeci de învăţătoare şi profesoare care trăiesc cu adolescenţii lor elevi.

Îmi pare rău că trebuie să scriu aceste rânduri, dar sunt foarte trist. Lumea în care trăim s-a stricat mult de tot, şi nu dă semne să se oprească curând. Vorba lui Pavel: 2 Tim 3:1-5 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Va mai fi oare ceva bun rămas pe pământ când va veni Fiul Omului? Eu şi cu tine cititorule, avem datoria de a fi luminile lui Isus Christos! Modelele lumii acesteia, că toate celelalte modele, dispar încet-încet.