Din când în când, vineri seara mă uit la câte un film închiriat de la un magazin de-aici din loc. Aseară m-am uitat la filmul The Guardian. Pe româneşte, gardianul, păzitorul. Este un film despre nişte înotători din Coast Guard-ul Statelor Unite. Militarii aceştia au datoria şi menirea de a salva naufragiaţii din apele oceanelor şi mărilor. Raza lor de acţiune este locală, prin preajma oraşelor unde sunt arondaţi; uneori ei pleacă detaşaţi sau voluntari în zone de catastrofe naturale, cum a fost cea de acum doi ani când tsunami-ul a măturat localităţi întregi de pe coasta indoneziei şi s-au pierdut peste 200 de mii de vieţi.

Nu are rost aici să vă povestesc filmul; dacă doriţi, îl puteţi vedea, este interesant şi captivant. Un film despre sacrificiu personal, despre dăruire şi dragoste. Am rămas şi din filmul acesta, ca din aproape toate filmele ce le-am văzut vreodată, cu un gând sau două. Despre unul dintre ele scriu acum.

Eroul acţiunii filmului este înotătorul Ben Randall. O legendă a Coast Guard-ului din Alaska. Despre el circulau legende că ar fi salvat până la 300 de vieţi. Era deţinătorul celor mai multe recorduri, cum ar fi la rezistenţă sub apă, la viteză, etc. Trecut de vârsta de 40 de ani, deşi ar fi putut să muncească de-acum în spatele unui birou, Randall continuă să înoate şi să salveze naufragiaţi, chiar cu preţul propriei sale căsnicii. Ultima dintre încercările acestea duce la pierderea helicopterului din care se lansau înotătorii şi cu care salvau naufragiaţii. Împreună cu helicopterul se pierd vieţile întregului echipaj, printre care şi viaţa celui mai bun prieten a lui Randall.

Înotătorul este trimis pentru un timp de recuperera fizică şi psihică pe uscat, la un centru de antrnare şi educare a noilor candidaţi la Coast Guard. Acolo devine principalul antrenor pentru un sezon. Printre noii candidaţi, un băiat care era foarte bun înotător, şi care are obiectivul declarat de a doborî recordurile lui Randall. Ceea ce şi reuşeşte. Cei doi se dovedeşte că au ceva în comun în ceea ce priveşte trecutul lor, se împrietenesc şi ajung să muncească împreună la aceeaşi unitate din care venise la centrul de antrenare Randall. Acolo înoată împreună pentru a salva naufragiaţii.

Randall se decide să se retragă, după o tentativă de salvare în care, hăituit de coşmaruri din noaptea în care îşi pierduse echipajul, l-au făcut să rateze o salvare şi apropae să-şi piardă viaţa. Ahtiat după doborârea tuturor recordurilor lui Randall, tânărul prieten şi discipol îl întreabă în clipa despărţirii care este recodul să de vieţi salvate. Randall răspunde… 22. Tânărul e surprins; 22 nu-s 200-300 cum se spunea! La care randall precizează: 22 de vieţi nu a putut salva. El a ţinut doar recodul vieţilor pe care nu le-a putut salva, nu ale celor salvate!

Asta m-a impresionat mult din film. Îmi amintesc cum, după ce am început să vestesc Evanghelia prin ţară, prin anii ´70, prin biserici desigur, şi am început să fac chemări la mântuire după predică, veneau oamenii în faţă ca să-şi predea viaţa Domnului Isus. Mă bucuram dacă erau 2-3, şi am început să ţin un fel de evidenţă mintală a celor ce se predau. O dată, la Timişoara am fost 41 de oameni! Ce m-am mai bucurat! Recordul l-am pierdut dealungul anilor.. nu m-a mai preocupat. Dar nu m-am gândit niciodată câţi oameni am pierdut! La câţi le-aş fi putut salva viaţa, dacă le-aş fi propovăduit pe Christos, şi nu am făcut-o!

Domnul Isus spunea într-o pildă despre cei ce aduc rod: unii 30, alţii 60, alţii 100. Nu intru aici în explicarea pildei, doar fac un comentariu: pentru fiecare 30 de boabe produse (să zicem boabe), se pierd 70 (dacă 100 este 100%). Pentru fiecare 60 produse, se pierd 40. Cine ţine evidenţa celor ce se pierd? Cine ţine evidenţa ocaziilor pierdute? Suntem traşi oare la răspundere şi pentru păcatele de omitere, nu doar pentru cele de comitere?

Asta mi-a dat de gândit, şi ar trebui să-ţi dea de gândit şi ţie cititorule! Tragedia vieţilor pierdute! Păstorul oilor din povestirea Domnului Isus se interesa de o oaie pierdută, nu de 99 de oi salvate! Gospodina căuta banul pierdut! Tatăl aştepta fiul risipitor! Este ceva despre cel pierdut care e foarte apropae de inima lui Dumnezeu, chiar în centrul acesteia. O iubire, un patos şi un tânjet după cel pierdut pe care, dacă nu-l înţelegem, nu vom putea fi niciodată buni salvatori de suflete!

Aceasta este menirea noastră. Noi toţi care am venit la Christos am devenit salvatori de suflete! Câte vieţi am pierdut? Câţi am neglijat să salvez? Pe lângă câte ocazii am trecut indiferent? Vom afla vreodată răspunsul la aceste întrebări?

Nu ştiu… dar ştiu că am fost motivat să fiu mai atent cu viaţa naufragiaşilor din jurul meu. Fii şi tu! Şi hai să devenim împreună, gardianul! Păzitorul vieţii fraşilor noştri!

Viewed 19 times by 13 viewers

The Despre filmul The Guardian by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.