Posted on 15-02-2007
Filed Under (Meditatii) by Ted

Este “Valentine’s Day” şi vă urez tuturor să aveţi “Happy Valentine’s Day”! Ziua aceasta este după înţelegerea mea, ziua persoanelor iubite! Şi ce multe sunt acestea, dacă stăm să ne gândim adânc la fenomenul acesta al dragostei!

Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a iubi, dar nu de a iubi cum iubeşte lumea, ci cum iubeşte El. Dumnezeu este dragoste şi El ne-a ales înainte de a ne iubi. Deci dragostea Sa este voluntară şi aşa trebuie să fie şi dragostea noastră. Noi trebuie SĂ VREM să iubim şi SĂ ALEGEM pe cine vrem să iubim. Iubirea nu trebuie lăsată la discreţia sentimentelor sau preferinţelor noastre, deoarece acestea sunt capricioase şi astăzi îţi place de cineva, deci poţi iubi persoana respectivă, iar mâine nu-ţi mai place şi abandonezi iubirea.

Dragostea de tipul celei cu care ne iubeşte Dumnezeu este un lucru bun care uşurează poverile grele, care face dulci lucrurile amare. Ea te determină să faci lucruri măreţe, să doreşti mereu perfecţiunea şi să creşti mereu în bunătate şi în har faţă de alţii. Dragostea aceasta oferă mai mult decât doreşte; ea nu vede imposibilul, nu cade de oboseală, nu are restricţii şi de aceea se oferă liber, fără rezerve şi fără margini.

Dar unde să încep să exercit forţa aceasta uriaşă tunată în inima mea prin Duhul Sfânt care mi-a fost dat?

Vă propun să începem să iubim mai mult ACASĂ pe cei apropiaţi nouă. Am descoperit în viaţă că adesea este mult mai uşor să iubeşti pe cei din Africa decât pe ai tăi. Este mai uşor să dai din dragoste o bucată de pâine ca să saturi foamea cuiva decât să saturi foamea după apartenenţă, apreciere şi părtăşie a cuiva din casa ta. Dar haideţi ca măcar începând cu această zi specială să ne rotim privirile în jurul nostru: la soţul nostru, la soţie, la copii, părinţi, fraţi, surori, nepoţi, veri, cumnaţi şi cumnate… şi să alegem ca să îi iubim. Apoi după ce vom determina lista celor iubiţi în cercul restrâns al familiei, haideţi să trecem în biserică, apoi în societate, şi să nu ne oprim aici ci să revărsăm dragostea din inima noastră către toţi oamenii.

Sună imposibil? Chiar dacă ţi se pare imposibil, nu este, deoarece dragostea are aceasta capacitate de a te umple cu atât mai mult cu cât mai mult o oferi altora. Dacă vrem, vom putea!

În încheiere vreau să vă spun tuturor că mă bucur de dragostea pe care mi-o arătaţi mie şi familiei mele şi vă iubesc şi eu la rândul meu din inimă!

Încă o dată, HAPPY VALENTINE’S DAY TUTUROR!

Views Counter v.0.10 Viewed 17 times by 11 viewers

    Read More   
Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: