Posted on 10-02-2007
Filed Under (Meditatii) by Ted

Nu, nu o să scriu despre moartea lui Anna Nicole Smith… deşi despre ea se scrie şi se vorbeşte pretutindeni în zilele astea. mai întâi, se spunea că despre ANS se va vorbi doar în trecere… ea nefiind o celebritate decât prin scandalurile în care a fost implicată. Dar apoi toată media a sucombat şi acum doar despre ea se vorbeşte.

Vreau însă să amintesc pe scurt un alt eveniment, care ne-a preocupat săptămâna trecută. Un eveniment destul de bizar. Lisa Nowak, un astronaut de la NASA a fost acuzată de tentativă de răpire şi omor contra unei aşa-zise rivale de-a ei într-ale inimii. Nu intru în amănunte, acestea sunt de găsit pretutindeni! Doresc să mă refer la un alt aspect. Dar, să pornesc din altă parte.

Când eram copii şi am început să mergem la şcoală, ne-a întâlnit cu nişte oameni (unii cu bărbaţi dar cei mai mulţi dintre noi cu femei) care au devenit ca nişte modele pentru noi: învăţătorii şi învăţătoarele noastre. Apoi, de la şcoala primară încolo, prin liceu, facultate şi chiar după, la studii de masterat sau doctotorale, profesorii şi profesoarele noastre. Toţi aceştia implicaţi în pregătirea şi educarea noastră au devenit pentru unii dintre noi mai mult decât modele: ei au fost idolii noştri. Mulţi am dorit să fim ca ei „când vom creşte mari”.

Ei nu erau singurele noastre modele: erau doctorii, erau inginerii, erau… tot felul de oameni! Apoi au fost atleţii, şi sportivii la diverse discipline, şi cântăreţii şi actorii, şi poeţii, şi… Şi, undeva acolo sus, de tot, erau astronauţii! Mulţi dintre noi am crescut în România, şi a fi astronaut, era un vis îndepărtat! Deşi, a fost în tinereţea noastră un astronaut român, Dumitru Prunaru.

În ultimii 20 de ani de America, am văzut cum toţi „idolii” şi modelele noastre dispar unul după altul. Învăţători şi învăţătoare care-şi violează copiii încredinţaţi spre educare, sportivi dedaţi drogurilor şi curviei, cântăreţi şi artişti ce-şi distrug viaţa într-o trăire nebună şi fără nici un discernământ, avocaţi, ingineri şi medici dedaţi pornografiei, preoţi pedofili, biserici care admit homosexualismul ca o practică nepăcătoasă şi care angajează oameni ai sutanei de orientare homosexuală.

Lisa Nowak a aparţinut unei categorii de oameni de la care se aştepta un echilibru şi o statură deosebită. Nu că astronauţii ar fi fost păziţi de păcate, nu, nici pe departe! Dar în ultimii 40 de ani, de când omul zboară în spaţiu, ei au fost urcaţi pe un piedestal destul de înalt în opinia publică şi a noastră a fiecăruia.

Verificaţi multiplu din punct de vedere medical şi psihologic, social şi al vieţii personale, astronauţii erau o categorie aparte printre noi. Până săptămâna trecută. Nu mă miră de acum să vedem tot mai multe lacune şi în acest grup de modele. Cum a fost şi cu profesoarele, dacă vă amintiţi: mai întâi a fost o Mary Kay Letourneau în 1996, pe când avea 33 de ani şi „iubitul” ei, elevul de 13 ani… apoi totul a mers în jos. Astăzi avem zeci de învăţătoare şi profesoare care trăiesc cu adolescenţii lor elevi.

Îmi pare rău că trebuie să scriu aceste rânduri, dar sunt foarte trist. Lumea în care trăim s-a stricat mult de tot, şi nu dă semne să se oprească curând. Vorba lui Pavel: 2 Tim 3:1-5 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Va mai fi oare ceva bun rămas pe pământ când va veni Fiul Omului? Eu şi cu tine cititorule, avem datoria de a fi luminile lui Isus Christos! Modelele lumii acesteia, că toate celelalte modele, dispar încet-încet.

Views Counter v.0.10 Viewed 15 times by 10 viewers

    Read More   
Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: