La Virginia Tech, printre cei ce au fost victimele lui coreanului Cho a fost şi profesorul de origine română, Liviu Librescu. Toată lumea vorbeşte despre el că a murit ca un erou, care a blocat cu propriul corp uşa de la sala în cere-şi ţinea cursurile, dând astfel timp studenţilor săi să sară afară pe fereastră. În cele din urmă Cho l-a împuşcat în repetate rânduri şi profesorul a murit.

Stăteam şi mă gândeam la el şi la actul său de eroism… Şi, m-am gândit că materialul din care era făcut septuagenarul acesta este din ce în ce mai rar printre noi. Mai ales generaţia aceasta care creşte acum în America! Generaţia jocurilor video, curajoşi în spatele unei arme, insensibili la viaţa semenilor după ce au „omorât” dealungul a mii de ore în spatele monitorului video mii de oameni virtuali. Generaţia pe de o parte este victimă, (dând vina pe de toate: victimă ţigărilor, alcoolului, viciilor, sexului, mâncării, cheltuirii, etc.) şi pe de altă parte este infatuată cu eul! Generaţia care se închină la eu, şi care din cauza acestei religii a sinelui, nu mai aparţine nici la biserică, nici la familie, nici la societate. Astfel, generaţia aceasta nu mai face nimic pentru nimeni, decât pentru sine (şi în cazul acesta, dacă alţii fac ceva pentru eul nostru, cu atât ma bine!).

Este generaţia care tolerează. Care nu judecă pe nimeni, nu se bagă în viaţa nimănui şi nu se sacrifică pentru nimic. Spunea Ravi Zacharias: “Adevărul nu poate fi jertfit pe altarul unei pretinse toleranţe. Toleranţa adevărată înseamnă ascultarea respectuoasă a tuturor ideilor, nu indiferenţa faţă de adevăr”. Dar generaţia actuală nu a învăţat să sacrifice pentru că o altă generaţie a sacrificat pentru ea, şi ea a primit totul de-a gata. Nu ştie să rabde, pentru că a crescut cu „fast food”, cuptoare cu microunde, mâncare intsantanee, computere şi comunicaţii rapide, maşini la scară. Nu o interesează nimic, nu ia nici o parte. Caută să stea la mijloc, şi de aceea, nu stă nicăieri!

Că ucigaşul de la VTech se comporta ciudat, au observat şi unii şi alţii în ultimele luni. Un coleg de cameră zicea că de opt luni nu a mai răspuns la salut. De ce nu a tras nimeni un semnal de alarmă? Aici, intrăm într-un alt domeniu care nu ştiu în ce măsură afectează alte popoare, dar pe americani îi afectează puternic: corectitudinea politică! Nu ai voie să fii „judgemental”, adică să judeci pe nimeni! Acum câteva luni, călătorii de la o companie aeriană au observat comportamentul suspect şi ciudat de dinainte de zbor al unui grup de bărbaţi musulmani. Au avertizat pilotul, musulmanii au fost daţi jos de pe avion, dar mai târziu au dat în judecată şi compania aerinaă şi călătorii. Chestia e în proces. Dacă vor câştiga procesul împotriva călătorilor, va mai semnala cineva vreun suspect? Nicidecum!

Aici în ţara aceasta ne-am îmbrăcat (eu cel puţin stau ca într-o cămaşă de forţă) cu haina toleranţei! Dacă cineva ar fi tras clopotul cu privire la comportamentul bizar al lui Cho, sunt convins că s-ar fi găsit imediat apărători (poate şi avocaţii liberali ai ACLU) care să acuze pe cel ce a avertizat de rasism, intoleranţă, vreo fobie, sau altceva de genul acesta.

La celălalt pol, se situează oamenii tot mai rari, de genul Liviu Librescu. Istoricul scoţian Thomas Carlyle spunea: „Istoria lumii nu este altceva decât biografia oamenilor mari”. Domnul Librescu a fost un astfel de om mare. Şi odată cu el, am sentimentul ca a mai murit un om capabil de eroism, de sacrificu maxim. Şi cu întreaga tragedie a morţii unui om, care mă doare, mă doare mai tare moartea unei atitudini care e din ce în ce mai rară printre noi. Păcat.

Viewed 23 times by 15 viewers

The Moartea Eroismului. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.