Posted on 19-04-2007
Filed Under (Glume (bancuri)) by Ted

Azi dimineaţă m-am trezit hodinit şi vesel, gata să încep o nouă zi de aventuri, surprize, bucuriie sau orice altceva va veni în calea mea. După ce mi-am terminat programul de dimineaţa, cu mintea proapspătă, ca o foaie albă gata să primească primele informaţii ale zilei, am deschis TV-ul şi minune mare! În timp ce dormeam, un cercetător ştiinţific din Olanda, zicea agenţia de ştiri Reuter, a decoperit că se poate produce combustibil bio-diesel din… aţi ghicit! Balegă de elfant!

Wow! Cine s-a fi gândit la asta? Adică, cărui cercetător i-o trecut prin minte să răscolească mormanul de balegă de elefant să caute în el surse de combustibili? Ştiu ca escrementele de elefant sunt mari (am văzut când eram copil la zoo), dar avem chiar atât de mulţi elefanţi încât să merite să căutăm în oliţa lor surse de enrgie? Că din cucuruz, sau din alte grâne, înţeleg să-ţi treacă prin minte să cauţi surse de energie, că-i plin câmpul de ele! Dar câţi elefanţi trăiesc în ţara asta (mă refer la animale cu patru picioare, nu la republicani, al căror siglă este elefantul, că d´ăştia sunt berechet!)?.

No, m-am mai liniştit. Cineva se îngrijeşte de noi! Mă simţeam eu o ţâră vinovat când stăteam la semafor lângă un prichindel de Honda Hybrid, care merge 100km la litru de benzină! Da acum, n-o să renunţ la maşina mea cu motor de 5 litri, că viitorul combustibililor pentru ea este asigurat! Baliga de elefant îl va produce în cantităţi suficiente! Şi dacă nu va ajunge, vom aduna câcărezele şobolanilor din New York, vom rade găinaţul porumbeilor de pe statuia din parcul din faţa casei, şi vom colecta reziduurile peştilor din acvariile noastre!

Mă gândesc la omul acesta de ştiinţă, care pe când era la şcoală, visa să scormonească într-o zi în… ştiţi voi în ce, ca să producă combustibil! Ce-o fi zis el, când l-o întrebat învăţătoarea: şi Mark, ce vrei tu să te faci când vei fi mare? Cercetător ştiinţific, doamna învăţătoare! Şi în ce domeniu?…. Oare cine visează să colecteze vântul produs de elefant… mă gândesc că şi din el se poate face ceva! Macar alimenta butelia de gaz a unui grătar pentru fleica de la parc, sâmbăta viitoare!

În final, atenţie consumatorilor de alcool! Cel ce a adus vestea asta, este dl. Mark Woldberg de la compania Royal Nedalco, un producător olandez de… alcool! Data viitoare când ţuica ta are gust de… ştii tu ce, este timpul să te duci la zoo să vezi maşinile cărei companii colectează gunoiul de elefant!

No, acuma mă duc să-mi văd de trebă: sunt liniştit că la noapte, un alt cercetător ştiinţific va studia excreţia sconcsului, să vadă dacă nu va putea scoate un Chanel #5 din el! Noapte bună, cercetătorilor! Şi vă reamintesc că profetul Ezechiel vorbeşte în cartea sa (4:12) şi de o altă sursă de combustibil!

Views Counter v.0.10 Viewed 25 times by 15 viewers

    Read More   
Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: