
Aceasta este „opera de artă” cea mai iubită a artistului francez Marcel Duchamp și se numește „Fântâna”. Desigur, e un alt fel de fântână, nu una care alimentează cu apă proaspătă pe cel însetat, din secrete izvoare și filtrate surse subterane, ci una care se alimentează de sus în jos (nu de foarte de sus) culegând deșeurile (tot filtrate) a unor rinichi sănătoși.
Duchamp a cumpărat pisoarul în 1917, a scris pe el cu negru „R. Mott 1917” și l-a trimis la o expoziție de artă. „Perla” inițial respinsă ca obiect de artă, a ajuns să fie considerată de către 500 de experți britanici într-ale artei ca fiind cea mai influentă operă de artă modernă a tuturor timpurilor http://news.bbc.co.uk/1/hi/entertainment/arts/4059997.stm. „Perla” stă astăzi expusă într-un muzeu de artă din Paris și valorează cam 4 milioane de dolari. Mai amintesc că cu vreo 2-3 ani în urmă, un alt francez și-a adus contribuția la „opera de artă” reprezentativă a școlii de artă Dada (al cărei lider a fost Duchamp) urinând în pisoar.
Duchamp a trăit aproape toată viața la New York, unde și-a petrecut vremea jucând șah și cumpărând din când în când câte un obiect de uz casnic pe care l-a rebotezat „artă”. Școala de artă Dada este verișoara dulce a expresionismului abstract și este de fapt o anti-artă.
Mă gândesc să mă recalific și să mă fac artist… sunt atâtea obiecte noi pe piață care abia așteaptă să fie rebotezate!
Apropo, asta ați auzit-o?
Un luteran s-a mutat într-un cartier catolic. Era în postul paștelor când luteranul, fără să-i pese de sentimentele vecinilor săi, și mai ales de foamea lor și de poftele trezite în ei de mirosurile din aer, se apucă să-și frigă în fiecare zi câte un grătar din carne de porc.
Catolicii au decis că teroarea asta nu poate să mai continue astfel, așa că au trimis o comisie la luteran, să-i explice în ce cartier locuiește el, că acum este postul paștelui și nu se poate mânca altfel de carne decât de pește, și să se abțină de la grătarele sale. Ba, potrivit ar fi ca să se lepede de foasta sa credință, și să se alinieze credinței comune a cartierului. Convins, luteranul a fost botezat într-o zi. Preotul, stropindu-l cu apă, a zis: Te-ai născut luteran, ai crescut luteran, dar astăzi te botez catolic și de acum înainte catolic vei fi.
Toată lumea a plecat acasă mulțumită, când a doua zi, mirosul de gratar umplu din nou cartierul. Vecinii veniți în grabă în curtea fostului luteran pentru a reclama fapta sa, rămaseră cu gura căscată, când îl văzură pe acesta frigând un ditamai grătar de porc, stropindu-l cu apă, și zicând: Te-ai născut porc, ai crescut porc, dar astăzi te botez pește și de acum înainte, pește vei fi.

