Ce ar trebui să se întâmple ca să asistăm la o trezire a bisericilor ortodoxe? Zilele acestea mi-a revenit în minte, trezite de recentele discuţii pricinuite de aşa-zisa trecere la ortodoxie a lui Wurmbrand, o perioadă de câteva luni în care am fost invitat să „predic” în Catedrala Catolică din Tg. Mureş. Cred că a fost de prin septembrie 1980 până prin primăvara lui 1981. Vremurile acelea erau tulburi şi nu am păstrat nimic scris despre ele. Ba chiar şi lucrurile înscrise în memorie încercam să le şterg, ca să-mi amintesc cât mai puţin în caz de întrebări indiscrete… Acum însă, ele mi-au revenit parcă aievea!

O tânără de vreo 20 de ani, cunoştinţă de-a mea, a deschis subiectul participării la serviciile bisericii: am invitat-o la biserica noastră (deşi la noi se vorbea româneşte şi ea era unguroaică) dar mi-a spus că merge şi ea la biserică. În zeflemea, i-am răspuns că o cred că merge: la paşti şi la crăciun. Foarte contrariată, se uită la mine cu o privire plină de reproş, şi mi-a spus că merge în fiecare seară, la misă. Apoi, mi-a spus că de fapt a şi vorbit preotului care se ocupă de tineret în biserica lor despre mine, şi că acesta i-a sugerat să mă invite într-o seară la grupa lor de studiu. Ei se adunau sâmbetele seara. Pica cam rău, deoarece sâmbetele eram ocupat: ba venea soţia acasă din oraşul unde lucra, ba plecam eu la ea, ba plecam să predic într-altă parte. Plecarea la predică o puteam face (şi o făceam de cele mai multe ori) duminică dimineaţa. În funcţie de unde eram invitat, plecam de acasă pe la 4-5 dimineaţa.

Am aşteptat până sâmbăta viitoare ca să mă consult cu soţia dacă vrea să vină cu mine la „tinerii catolici” ca să îi cunoaştem. Soţia a preferat să îşi viziteze părinţii, aşa că eu m-am dus singur. Cunoştinţa mea m-a aşteptat în faţa catedralei. Am intrat în clădirea în care nu am fost niciodată, deşi eram un băştinaş al oraşului şi trăiam acolo de peste 20 de ani. Clădirea imensă; avea cu culoare mari, tăcute, în semi-umbră, care te intimidau. Sanctuarul nu l-am vizitat de data aceea. Am fost călăuzit printr-un şir de coridoare la o încăpere de vreo 30×30m, undeva în spatele complexului de clădiri. Acolo, în cerc, erau adunaţi circa 25 de tineri. Şedeau pe scaune într-un cerc şi se rugau. Doi-trei au ridicat capul când am intrat, restul ne-au tratat cu indiferenţă: erau concentraţi la rugăciune. Am ocupat locul în cerc şi am ascultat. Se rugau Domnului Isus Christos, sau Tatălui. Nu am auzit amintindu-se numele Mariei, ceea ce mi s-a părut cel puţin curios.

După vreo 10 minute, rugăciunea s-a încheiat. A urmat un timp de cântare. Cântau cântece cum sunt corus-urile de prin anii ´80, simple, cantabile, într-un acompaniament al unei chitare. La o melodie mai ritmată, cine a început să bată din palme; alţii câţiva s-au asociat.

Când a încetat muzica, un preot tânăr pe care-l observasem de la început, îmrăcat în pantaloni negri şi o reverendă gri, mi s-a adreast şi mi-a spus că Olga îi vorbise despre mine, şi că se bucură că sunt acolo, şi că dacă vreau să mă prezit şi apoi să le vorbesc ce îmi va pune Domnul pe inimă din textul studiului lor biblic. Mi-a precizat că sunt la Ioan 11:45-57. Au citit textul pe rând. Apoi le-am adresat câteva cuvinte. Întâlnirea se desfâşura în limba maghiară şi a trebuit pe scurt să mulţumesc Domnului pentru cei dintâi 17 ani ai vieţii mele petrecuţi într-o biserică baptistă de limba maghiară… acum deveau folositori!

Am vorbit despre faptul că Iudeii au venit la familia lui Lazăr pentru un anume motiv, dar acolo s-au întâlnit cu Isus. Întâlnirea aceasta i-a condus la credinţă. Credinţa în Isus este începutul unei vieţi extraordinare cu Dumnezeu. O viaţă nouă, strălucitoare, ca lumina lui Dumnezeu, o viaţă plină de gustul unei sări dintr-o altă lume, lumea lui Dumnezeu. Şi că viaţa aceasta, poate fi ca şi cea a lui Isus neînţeleasă de oameni, chiar de cei religioşi, şi că am putea să ne aşteptăm la prigoniri. Ca sfat practic, le-am spus că oamenii trebuie să-l găsească pe Isus în viaţa noastră, indiferent pentru ce vin la noi.

Tinerii m-au ascultat cu mare atenţie. Cele 20 de minute ce mi-au fost alocate au trecut repede. Preotul mi-a mulţumit. Apoi am rămas în continuare pentru că ei aveau mici chestii organizatorice: aveau liste cu bătrâni şi bătrâne ce trebuiau vizitaţi şi ajutaţi; bolnavi la spital la care trebuia să se ducă cineva cu un compot sau un suc. Rând pe rând, câte doi, tinerii s-au înscris pe listă pentru a participa. Eu mă gândeam la cei peste 150 de tineri din biserica mea, care participau la repetiţii sau alte chestii legate de biserică… dar să nu-i chemi la spital! Nu ar fi venit nimeni!

După ce întâlnirea s-a terminat, am fost invitat de preot în „chilia” sa. Avea acolo o cameră lată de vreo 5 metri şi lungă de vreo 10. Plină cu cărţi pe ambii pereţi laterali, fereastră pe un perete îngust, uşa pe celălalt. Un pat auster, ca de puşcărie, o masă, un scaun, o lampă, un lavoar. Mi-a povestit cum a venit el la Christos; mi-a precizat că era de o viaţă catolic, că a absolvit seminarul şi este aici preot de cam 3-4 ani. Că între timp a avut o întâlnire personală cu Isus, şi că Domnul i-a pus pe inimă să se ocupe de tineri. Că astfel cu aprobarea episcopului a început grupul acesta, că au fost la început doar 5-6, acum sunt cam 25-30 de tineri ce vin regulat. Mare parte din ei studenţi dar şi câţiva mai tineri.

Că se bucură mult că am acceptat invitaţia lui şi oare nu ar fi prea mult să-mi ceară să vin mai des? Dacă aş putea în fiecare sâmbătă…? Eu pot să vorbesc tinerilor mai mult decât o poate face el; el trebuie să asculte de rigorile bisericii pe care o reprezintă, dar eu în schimb… I-am spus programul meu de sâmbăta, şi i-am promis că de câte ori voi putea voi participa. Şi aşa am şi făcut. Dumnezeu a binecuvântat întâlnirile noastre şi cred că numărul tinerilor au ajuns la peste 200 după cele câteva luni. Apoi, am fost „împrăştiaţi”. Mie mi s-a interzis să mai particip, întâlnirile au fost interzise, preotul a fost trimis disciplinar în valea Jiului.

Peste alţi 12 ani, pe când plantam o biserică nouă, am întâlnit o tânără ce participase în vremea aceea. Ea avea un grup de tinere de care se ocupa şi au venit să partivipe la noua lucrare pe care o începeam. Lucrarea făcută cu 12 ani în urmă lăsase roade în vieţile unora! M-am bucurat.

Amintiri…

Ce ar trebui să se întâmple ca aşa ceva să apară şi între ortodocşi? Ca biserica ortodoxă să treacă dincolo de experimentarea parţială prin cele 7 taine ale ei, la o experimentare reală a unei vieţi noi cu Isus? Să existe preoţi care să fie interesaţi de tineret, care să caute adevărul nu dogma, care să vrea realitatea nu umbra, care să descopere singuri nu să trăiască prin ce au spus, făcut, scris, experimantat alţii?

Isus a fost plecat în Nazaret. Biblia spune că acolo nu a putu face multe minuni, deoarece oamenii din satul Său natal L-au întâmpinat cu necredinţă (Marcu 6:1-6). Întâmplarea aceasta este una dintre cele mai uimitoare despre Isus. Cum de puterea lui Isus era restricţionată de necredinţa unora? Doar El era Isus! Nu cred că El ar fi avut nevoie de aprobarea cuiva pentru a face ceva! Nu mi-L pot imagina pe Domnul voind să facă ceva şi neputând! Eugene Peterson a tradus asta astfel: El nu a făcut multe minuni din cauza indiferenţei lor ostile. Probabil că oamenii treceau cu vederea ceea ce avea El de oferit, ignorându-l. Aşa cum într-o ediţie veche a Călătoriei Creştinului ce o aveam în copilărie, ediţie cu picturi, era o scenă pictată în care un înger îi oferea unuia o cunună de aur, în timp ce individul scormonea cu o greblă într-o grămadă de paie!

Ai oferit cuiva ajutorul în timp ce erai refuzat? Când eram tânăr şi mergeam spre o staţie de autobuz, într-o iarnă cu zăpadă mare şi frig şi mai mare, la trecerea unei linii ferate dincolo de care era staţia, se făcu o gheaţă teribilă între şinele căii ferate şi înainte de acestea. Un invalid sprijinit pe două cârje tocmai trecea în faţa mea când cârjele alunecară şi omul se prăbuşi pe linia ferată. M-am repezit să-l ajut să se ridice. Mi-a dat una peste braţ cu o cârjă de am crezut că mi-a rupt osul. M-am retras şi aşa au făcut şi alţi oameni care au văzut episodul. Se făcu un cerc de câteva zeci de persoane, toţi privind cum timp de vreo 10 minute individul a încercat de unul singur să se ridice fără să reuşească. Nu ştiu dacă a putut singur până la urmă, că a venit autobuzul pe care-l aşteptam şi am plecat. Dar cât am stat acolo, nimeni nu l-a ajutat că văzuseră toţi ce mi-a făcut mie…

Nu de durerea din braţ îmi păsa, ci de indiferenţa violentă cu care s-a răspuns ofertei mele de ajutor. Ce răspuns mai ai în cazul acesta? Ce mai poţi face? Noi experimentăm refuzul în viaţă: părinţii îşi privesc neajutoraţi copiii ce refuză să fie învăţaţi şi sfătuiţi. Păstorii sunt refuzaţi de enoriaşi, managerii de subalterni!

Matei şi Marcu, cei doi evanghelişti care descriu întâmplarea, nu ne dau nici un sfat. Ştim doar că Isus a plecat de acolo mirat de necredinţa lor, şi cu constatarea că nici un prooroc nu e preţuit în patria sa.

Mai este Isus în biserica ortodoxă? Sau a plecat de acolo de mult, lăsându-i pe oameni cu icoanele lor, cu oasele unor sfinţi de altă dată, cu tainele ridicate la rang de virtute, cu tradiţiile ce concurează Biblia, cu credinţa plasată în botez şi-n euharistie în loc de Isus, cu rugăciuni adresate sfinţilor?

Se aminteşte mereu că sunt mulţi. Sunt peste 80% din populaţia României. Mulţimea nu le conferă nici o singuranţă. Nu întotdeauna cei mulţi au dreptate; dimpotrivă, Isus a spus că pe calea Sa sunt puţini…

Domnul zicea: Ezechiel 22:30 Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc nici unul! Să dea Domnul UN OM după inima Sa ortodocşilor României! Un om care să-L invite pe Christos să vină să cureţe bisericile şi să le transforme în nişte case de rugăciune! Cum aş mai dori ca în loc de discuţii cu ortodocşii despre dacă s-a făcut Wurmbrand ortodox sau nu să avem un dialog despre trezire, de exemplu! Că asta e mai important decât eticheta unui sau altuia. De asta depinde mântuirea. Şi „păstorii sufleteşti” vor răspunde înaintea „Marelui Păstor al oilor” despre cum au păstorit turma.

Viewed 6 times by 4 viewers

The În grabă despre Neputinţa lui Isus, amintiri şi ortodoxie by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.