Cum ai citit titlul, te-ai gândit: evanghelice sau tradiţionale. Poate, după cult, baptiste, dupa Evanghelie, penticostale. Eu mă gândesc la ele dintr-un alt punct de vedere. Să explic.

Când eram foarte tânăr, de vreo 17 ani, şi mă aflam în ultima mea vacanţă de liceu, tata m-a întrebat dacă vreau să petrec două săptămâni din vacanţa de vară într-o mică bisericuţă dintr-un sat de munte, unde fraţii ar dori să aibă cor. Fraţii l-au întrebat dacă nu-l lasă pe Doru să meargă să le pornească corul. Cu vreo patru nai în urmă mă îndrăgostisem de orgă şi după ce am exersat zilnic peste 4 ore la ea, am ajuns destul de dibace: cântam partituri destul de complexe la prima vista. Apoi, atras de armonie şi de corul bisericii noastre (care avea dirijor, nu unul ci vreo trei) mai dirijam şi eu din când în când. Unii ziceau că am talent, eu nu ştiu ce să zic.

În sfârşit, am acceptat să merg la biserica de la ţară să-i ajut cu corul. Am fost găzduit la cel mai înstărit membru al adunării. De meserie era tâmplar, făcea uşi şi ferestre într-un atelier de acasă. Avea Dacia 1100 nouă, (Renault 8, fabricat în Romania între 1968-1971), casă cu 7 dormitoare (fiecare mobilat cu alt fel de mobilă şi zugrăvit în alt fel de culori), şi soţie şi o fiică de vreo 9 ani. M-a întrebat în ce dormitor vreau să dorm. Am spus că nu am preferinţe. M-a pus unde a vrut el. Casa era ca o bijuterie. Nici un fir de praf. Dacă am atins din greşeală o dantelă, gazda era imediat după mine, s-o îndrepte. Mă simţeam obligat să nu ating nimic, să nu mişc nimic. Praful se ştergea zilnic în întreaga casă de către soţie.

Sătenii (nu era colectiv acolo) erau ocupaţi de dimineaţa până seara. Corul îl făceam de la 9 seara până pe la 11. Cei dornici au venit, i-am selectat şi am ales vreo 3 la fiecare voce (S, A, T, B). Dimineţile era plictiseală mare; aşa că m-am decis să merg să-mi ajut gazda în atelierul său. Mi-a dat sarcina de a vopsi cu ceva vopsea galbenă (baiţ?) lemnăria care era gata. Am lucrat alături de gazdă şi de un ajutor al său de dimineaţa până seara. După trei zile gazda mi-a spus că soţia lui se simte slăbită şi nu mai poate face mâncare pentru patru persoane (ei trei şi cu mine) aşa că să fac bine să merg acasă. Aşa, din senin! Mi-am luat geanta cu lucrurile, şi am pornit către gară. Aceasta era cam la 7km de mers pe jos. Pe drum mi-au dat lacrimile. Nu-s plângăcios din fire, dar nu m-am putut abţine. Am încercat să aflu dacă am incomodat cu ceva (dincolo de explicaţia primită) dar nu am aflat nimic. Eram lăsat pradă imaginaţiei mele să descoper unde am greşit. Sau, poate explicaţia era corectă şi nu mai trebuia să caut! Read the rest of this entry »

Viewed 6 times by 3 viewers