Fapte 2:1-21

Dumnezeu a pus în noi dorinţa după mai multă putere a Duhului Sfânt. Când citim Biblia despre Faptele Apostolilor, dorim şi noi să fim plini de acelaşi tip de putere ca şi apostolii, pentru a produce un impact mai puternic asupra societăţii în care trăim. Când citim despre lucrările făcute de Domnul prin Wesley, Whitefield sau alţii asemenea lor, în inima noastră se aprinde nădejdea şi dorinţa de a putea fi şi noi fi folosiţi într-o mai mare capacitate de către Domnul. Stiu că noi ne pregătim ca să oferim ce avem noi mai bun şi mai bine; dar aceasta nu este niciodată suficient. Noi avem nevoie de focul Duhului Sfânt. Spurgeon a spus: Noi nu avem nevoie de intelect extraordinar ci de o ungere duhovnicească extraordinară.

Noi avem nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu peste credincioşia noastră. Noi nu suntem mulţumiţi că muncim din greu; noi vrem puterea Domnului peste munca noastră. Noi vrem călăuzire, putere şi sfinţenie cum numai Duhul Sfânt poate oferi. Numai plinătatea Duhului ne face întregi, asemenea lui Christos şi plini de prezenţa lui Dumnezeu.

Dacă eşti sănătos din punct de vedere spiritual, nu poţi fi mulţumit fără plinătatea Duhului Sfânt. Numai plinătatea Duhului te va face să te concentrezi asupra a ceea ce-L interesează pe Dumnezeu. Numai plinătatea Duhului Sfânt îl va face pe Isus să rostească despre tine ceea ce a afirmat despre Ioan Botezătorul: Ioan era lumina care este aprinsă şi care luminează…(Ioan 5:35). David Brainerd, misionar pentru triburile indienilor americani se ruga astfel: O, de aş putea să fiu un foc înflăcărat în slujba Domnului! Doamne, sunt aici, trimite-mă! Trimite-mă la marginile pământului… trimite-mă departe de tot ce se numeşte comfort pământesc; trimite-mă chiar şi la moarte, dacă aceasta ar fi în serviciul Tău şi ar promova Impărăţia Ta.

Dumnezeu a ales FOCUL şi LUMINA ca două dintre simbolurile cele mai frecvente şi mai constante pentru a manifesta prezenţa Sa. De la rugul aprins al lui Moise, prin stâlpul de foc călăuzitor noaptea, la slava ce a umplut Templul lui Solomon la sfinţirea acestuia, trecând apoi la transfigurarea lui Isus, şi la flăcările de foc ale Cincizecimei, focul şi lumina au vorbit mereu despre prezenţa lui Dumnezeu.

Isus urma să fie cel ce va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc, sau cel ce va umplea pe credincios cu prezenţa lui Dumnezeu necesară lucrării de evanghelizare a lumii. Duhul Sfânt este a treia persoană a Trinităţii. El este cel ce a fost trimis peste ucenici în ziua Cincizecimii şi de atunci încoace Duhul Sfânt este cel ce umple vieţile a milioane de copii ai lui Dumnezeu pe întreg cuprinsul lumii şi le face viaţa mai productivă pentru Domnul.

Dar dacă aceasta este adevărat, de ce atunci se vorbeşte atât de rar despre Duhul? De ce se vorbeşte despre lucrarea Duhului mai mult la timpul trecut decât la timpul prezent? De ce unii vorbesc numai despre lucrarea Duhului iar alţii o ocolesc cu desăvârşire? Să fie din cauza greutăţii de a vorbi despre lucrurile spirituale? Să fie pentru că simţim că păşim pe un teren necunoscut, sensibil şi adesea “periculos”, un teren în care tu nu mai controlezi mişcarea, ci Duhul te controlează pe tine? Să fie teama de a pierde controlul? Să fi devenit circumspecţi din cauza greşelilor şi abuzurilor din trecut?

Un lucru este cert: a vorbi despre Tatăl sau Fiul sau Duhul Sfânt nu este un lucru uşor. Aceasta şi pentru că nu poţi rămâne la atitudinea de a vorbi doar; abordarea acestui subiect te va determina să iei o acţiune de pentru sau contra. A fi pentru nu va implica numai intelectul tău ci şi întreaga ta viaţă, care va trebui să fie pusă la dispoziţia Domnului pentru a fi transformată corespunzător. A fi contra va însemna a te pune pentru totdeauna pe o poziţie de vrăşmăşie cu Dumnezeu, care va conduce în cele din urmă la pedeapsă şi veşnică despărţire de la faţa Lui.

Elementele cu care este Duhul asemănat în textul din Fapte 2 sunt focul, vântul, vorbirea. Dar a vorbi despre caracterul, efectul sau condiţia acestor elemente, deşi ne poate aduce mai aproape în înţelegerea noastră despre Duhul Sfint, ne va lăsa încă departe. Numai cunoaşterea prin experienţă a Duhului ne va pune în deplin contact cu realitatea, puterea, frumuseţea şi plinătatea acestuia.

Priveşte la mulţimea adunată la Ierusalim în ziua Cincizecimii; un privitor al zilelor noastre o va califica drept o mulţime diversificată, pestriţă, variată. Dar ei nu se înţelegeau, erau fragmentaţi, diferiţi irevocabil. Numai venirea Duhului Sfânt a adus adevărata înţelegere de care era nevoie. Si această înţelegere s-a făcut în jurul lucrurilor minunate a lui Dumnezeu. O mulţime de oameni diferiţi, prinşi fiecare între limitele proprii, cu probleme aparte, devine o Biserică doar pentru că vine Vântul Divin peste ei!

Noi vorbim adesea despre Duhul Sfint numai prin prisma lucrării Sale, adică a efectelor produse de prezenţa Sa. După cum cunoşti lumina prin faptul că intri într-o încăpere întunecată şi cuplezi întrerupătorul de curent electric iar încăperea devine scăldată în lumină şi tu vezi clar totul… la fel şi cu Duhul. Dacă te uiţi fix la becul de 300 de vaţi vei orbi; dar poţi vedea efectul luminii şi începi să înţelegi cum este ea!

Prin cartea Faptelor ni se aruncă o astfel de lumină asupra unui subiect care nu ar trebui să dispară sau să devină minuscul în viaţa niciunei adunări: Duhul Sfint. Dacă cartea aceasta ar lipsi, noi am fi în mare încurcătură, deoarece Evangheliile se sfârşesc cu un grup de ucenici discutând despre Impărăţia lui Israel iar cartea Romani este adresată creştinilor din Roma de către un om pe nume Pavel despre care nu ştim nimic; şi de ce anume sunt aceşti creştini, de unde au apărut ei? Si cine mă rog i-a dat autoritatea lui Pavel de a scrie ceea ce scrie?

Adevărul este că între timp, ucenicii nu au stat să discute împreună cum să ducă la sfârşit Marea Insărcinare (Matei 28:19) cu mijloace proprii. La acest capitol se opresc şi stagnează o mare mulţime de biserici. Ele nu înţeleg că în noi înşine nu există nici o forţă, nici o capacitate de a împlini cerinţa Domnului ISUS. Domnul nu stă cum îşi imaginează unii, sus în cer, aşteptând să vadă dacă noi găsim metodele necesare mântuirii lumii; nu, ci El este cu noi zilnic, şi chiar lucrează împreună cu noi (Marcu 16:20). Domnul are de gând să lucreze cu noi şi prin noi, dar PRIN DUHUL SFINT.

Duhul Sfint este cel ce călăuzeşte pe Filip (Fapte 8:36), pe Anania (cap 9), pe Pavel către Macedonia (cap 16). Apoi Duhul Sfint convinge cu privire la păcat şi aceasta se vede din ziua Cincizecimii când 3000 de oameni sunt atraşi la Domnul până în ultimele capitole unde oamenii vin la Pavel în temniţa din Roma.

Duhul Sfint de asemenea păstrează curăţenia Bisericii (Anania şi Safira). Dar marea lucrare a Duhului Sfânt este aceea de încurajare şi împuternicire a ucenicilor. Transformarea lui Petru şi a celorlalţi este evidentă prin felul în care, cu ajutorul Duhului Sfânt au ajuns din spatele uşilor închise unde stăteau de frică, în mijlocul pieţelor şi a sinagogilor unde mărturiseau cu putere că Isus este Domnul.

Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt: energizare, călăuzire, curăţire şi chemare la viaţa nouă! Ce se cere de la noi este să ne punem la dispoziţia Lui pentru a fi folosiţi de Duhul unde, cum şi când vrea El. Din nefericire, unii privesc la Duhul Sfânt ca la o jucărie nouă. Întorc noua jucărie pe toate părţile, o examinează pentru a vedea ce exaltare nouă pot obţine de la ea, în ce fel poate fi folosită noua preocupare: poate ne va oferi o exaltare nouă, poate ne va ţine preocupaţi un timp… Apoi, odată cu trecerea timpului, ne-am plictisit de noua jucărie, şi aceasta a devenit pentru noi un ornament, o beteală. Ai primit Duhul Sfint cân ai crezut? suntem întrebaţi; şi răspundem plini de mândrie DA! Dar unde este Duhul astăzi? El nu a fost dat ca să-l purtăm ca pe un ornament în panoplia cuceririlor noastre spirituale, nici ca să ne jucăm un timp cu El, ca apoi să-L uităm plictisiţi într-un colţ, în timp ce interesul nostru este atras de alte jucării… DUHUL ne-a fost dat ca putere, călăuză, Mângăietor, foc divin, viaţă! Si dacă nu este aceasta, El nu va fi cu nimic mai puţin de atât.

Cineva a spus: Duhul Sfint ni s-a dat ca lucrând prin noi, alţii să fie transformaţi şi Dumnezeu să fie înălţat. Duhul Sfint a venit ca să reproducă lucrarea lui Isus pe pământ, sau s-o continue. Vezi, când Domnul era cu noi pe pământ, oamenii veneau la El ca să fie

- învăţaţi,

- vindecaţi,

- hrăniţi,

- iertaţi,

- eliberaţi,

- mângăiaţi

- umpluţi de nădejde,

- mântuiţi; nici unul nu a plecat de la Domnul fără să găsească ceea ce căuta.

Găsesc oamenii la noi ceea ce caută ca pe vremea lui Isus? Dacă nu, avem noi Duhul Sfint? Din nefericire, Biserica zilelor noastre, în ciuda potenţialului, şcolilor, resurselor, programelor, banilor, radioului şi a televiziunii, este încă anemică, slabă şi inefectivă. Poate că noi suntem prea încorsetaţi în forme, modele, denominaţii, tradiţii şi Duhul se încăpăţânează să nu lucreze după programul nostru.

** Pe firma unei biserici sta scris: aici vor fi întâlniri de trezire între 10 şi 17 iunie. Ca şi cum americanii s-ar aduna să stabilească unde vor fi huricanele anul viitor! Duhul lucrează Suveran, după cum vrea El! Noi putem face întruniri cu dorinţa de a avea parte de trezire, dar dacă nu va veni Duhul Sfânt peste întrunirile noastre, nu se va întâmpla nimic!

Lucrarea Duhului Sfânt este adesea ilustrată de întâmplări din trecut, cum este cea cu Ilie, în 1 Regi 19. Ilie este speriat şi fuge. Domnul îl întâlneşte, şi Ilie vrea să moară; este la capătul puterilor fizice, morale şi spirituale. Domnul îi trimite două mâncări bune şi o noapte de somn odihnitor. Apoi îl face să se ducă la Muntele Sinai, care avea atâta semnificaţie pentru tot Israelul. Apoi Domnul vine la Ilie cu un cutremur de pământ, cu un foc puternic, cu un vânt tare… dar Domnul nu este în nici una dintre acestea. Apoi Domnul se prezintă în susurul blând. Acum, Ilie era un prooroc al focului, al furtunii, al vâjâitului puternic. Dar Domnul îl învaţă acum că nu va lucra pe căile aşteptate de Ilie, ci total diferit!

Cum putem ajunge şi noi la această putere? Eu cred că textul din Fapte 2 ne oferă detaliile necesare ajungerii la umplerea Duhului Sfânt.

1. Venirea Duhului Sfânt a fost PROMISĂ de Tatăl. Petru vorbeşte despre promisiunea făcută de Dumnezeu prin proorocul Ioel. Vezi, după căderea în păcat, Dumnezeu a lucrat mereu cu omul prin intermediul promisiunilor. Domnul a promis şi omul trebuia să creadă că promisiunile se vor împlini şi sî aştepte cu credincioşie împlinirea lor. Dumnezeu a promis venirea Mântuitorului, moartea acestuia, zdrobirea capului şarpelui, etc. Domnul spunea prin diferiţi prooroci că El va face o lucrare nouă: va transforma Legea Sa dintr-un obiect exterior subiectului într-unul lăuntric; aceasta va fi pusă în inima poporului şi oamenii vor cunoaşte pe Domnul. Va veni un Duh nou în viaţa lor. Proorocia lui Ioel este mai precisă decât tot ce s-a spus despre venirea Duhului până atunci.

2. Duhul Sfânt este PRIORITATEA lui Dumnezeu. Ucenicii nu trebuie să plece nicăieri până când vor avea Duhul. Domnul Isus nici nu vrea să vorbească despre restabilirea lui Israel; prioritatea nu este aceasta, ci primirea Duhului Sfânt.

3. Lucrarea Duhului Sfânt trebuie să fie dorită. Trei ani şi jumătate, Domnul Isus a demonstrat ce înseamnă să ai Duhul fără măsură (Ioan 3:34). Acest timp a aprins un foc, o dorinţă în inima ucenicilor. A existat o pasiune, un fel de dacă nu mă binecuvintezi, nu te las să pleci, Doamne! Scopul vieţii tale este de a trăi pentru ceva care să depăşească dimensiunea vieţii tale, ceva care să existe după ce tu ţi-ai sfârşit existenţa terestră. Ce vrei să faci cu viaţa ta? Ce vrei să fii? Vrei să rămâi un mecanic, un inginer, un învăţător, o soră medicală? Sau vrei ca, asemenea lui Petru, să nu-şi mai amintească nimeni ce ai fost înainte de a te întâlni cu Isus!

Felul în care le-a vorbit Domnul ucenicilor despre Duhul Sfint a trezit în inima acestora o dorinţă aprinsă după Duhul; doar prin El avea Isus să se întoarcă la ucenici ca aceştia să nu mai fie orfani. Duhul va fi Mângăietor, Avocat, Călăuză. Aceste caracteristici au trezit o pasiune în inima ucenicilor după Duhul Sfint. Aş putea afirma aici că un anume sentiment de insatisfacţie este un DAR de la Domnul.

4. Să ceri Duhul Sfint. Ucenicii au fost îndemnaţi să rămână în cetate. Timpul acesta a fost un timp de rugăciune, de apropiere de Domnul, de cercetare, de unitate. Doi termeni sunt de remarcat: Toţi (Fapte 2:1) şi fiecare (2: 3). Cererea Duhului devine astfel o lucrare atât comună cât şi individuală.

Lucrarea de cerere este precedată şi urmată de un timp de aşteptare. Noi ştim cu toţii cât de greu este să aştepţi. Noi suntem cu toţii nerăbdători, dar mai ales nu avem răbdare să aşteptăm ca Domnul să lucreze. Cele mai mari probleme le are Domnul cu noi din cauza nerăbdării noastre. Dar Domnul nu pare a se grăbi niciodată, şi nu întârzie niciodată. De aceea, cererea Duhului Sfânt este adesea o lucrare de Aşteptare.

La aceste lucruri m-am gândit eu la aceste Rusalii. Crâmpeie de gând, scrise rapid pe tastatură… Poate-ţi folosesc şi ţie.

Viewed 8 times by 3 viewers

The Meditatie la Rusalii by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.