Site-ul alăturat (http://www.collegehumor.com/cheating) a postat rezultatul unei statistici ce a fost făcută între studenţii universităţilor americane. 61% dintre cei 30 de mii de studenţi întrebaţi au mărturisit că ei au copiat la examene sau a au recurs la ceva necinstit cel puţin o dată în viaţa lor studenţească. Motivul? Desigur, ca să obţină o notă mai mare!

Alte statistici spun că 73% dintre studenţi nu s-au simţit vinovaţi, nu au avut remuşcări. Numai 7% dintre studenţii prinşi în flagrant delict au renunţat să mai copieze sau să înşele.

Una dintre întrebări a fost dacă religia cuiva a influenţat decizia de a înşela sau nu. 65.4% dintre studenţii religioşiu au înşelat, în comparaţie cu 58.3% nereligioşi care au înşelat. Bărbaţii sunt mai dispuşi să înşele (64.8%, în timp ce doar 42% dintre studente au înşelat).

De asemenea îngrijorător este şi faptul că experţii care studiază şi comentează fenomenul acesta ca de exemplu David Callahan (autorul cărţii “The Cheating Culture: Why Americans are Doing Wrong to Get Ahead”), consideră că singurul motiv pentru care studenţii sunt determinaţi să copieze şi să înşele este situaţia competitivă din facultăţile americane! Adică, cei cu note mari au o mai mare şansă de a reuşi în viaţă şi de a câştiga mai mulţi bani.

Doar atât? Nimic altceva? A, da! Mai este ceva! Cei ce înşeală cred că toată lumea înşeală, aşa că nu-i nimic rău cu asta! Dacă toţi o fac, eu de ce nu aş face la fel!? Si încă ceva: cei ce copiază susţin că şi aşa materia la care au copiat nu-i interesează, deci nu vor să dedice timp studierii unui subiect neinteresant, aşa că mai bine rezolvă problema pe “firul scurt”.

Hmm. America este într-o criză morală. Viitorul ei depinde de aceşti studenţi. Si unii dintre creştini au început să dea vina pe scoaterea rugăciunii din şcoli. Alţii dau vina pe interzicerea afişării celor zece porunci în locuri publice (şcoli, biblioteci, tribunale, etc.). Dar analizarea vinovăţiei este un procedeu mult mai complex decât arătarea cu degetul a două-trei cauze. O să mă ocup mai departe de câteva cauze pe care eu le cred mai profunde decât ceea ce se vede la suprafaţă.

Destrămarea familiei este un factor primar care stă la baza multor rele din societatea americană. Nu doar existenţa divorţurilor repetate, dar existenţa din ce în ce mai extinsă a concubinajului între adulţi, sau absenţa totală a unuia dintre părinţi, de obicei tatăl. Părintele rămas cu copilul (de obicei mama), este supra-ocupat cu câştigarea existenţei. Copilul este abandonat pentru a fi crescut de grădiniţă, şcoală, vecini, televizor, şi alte surogate de genul acesta. Absenţa unui model în familie, de obicei bărbatul, care să-şi câştige existenţa, indiferent de meserie, într-un mod cinstit, îşi lasă amprenta asupra copilului. De obicei tatăl este cel ce disciplinează, cel de la care se aşteaptă ca să înveţe copilul, chiar să-i vorbească despre bine şi rău şi diferenţa dintre ele. Dar tatăl lipseşte! Şi copilul îşi ascunde foamea după tată prin rebeliune, neascultare, violenţă, răutate şi acţiuni anti-sociale.

Un alt factor este lipsa de modele în societatea lărgită. Profesorii şi profesoarele din şcoli au relaţii sexuale cu cei pe care trebuie să-i înveţe, să-i modeleze şi să-i formeze. Preşedintele Americii minţea în faţa întregii naţiuni “eu nu am avut relaţii sexuale cu femeia aceea” deşi întreaga afacere era ştiută şi cunoscută. Personalităţi ale creştinismului de toate denominaţiile au scăzut ştacheta cândva atît de sus ridicată! Preoţi catolici care abuzează copii, episcopalieni alegând episcopi homosexuali, evanghelici vorbind împotriva unui păcat, apoi fiind demascaţi ca comiţînd păcatul respectiv! Evanghelişti TV care nu umblă decât după bani, care trăiesc o viaţă de lux, care sunt demascaţi ca fiind infractori, mincinoşi, abuzanţi, şi care probabil că nu cred Evanghelia deoarece n-o trăiesc deloc! De la mic la mare societatea e lipsită de modele. Iar cele care sunt popularizate, actorii, cântăreţii, sportivii, trăiesc ei înşişi o viaţă debusolată şi în plină derivă morală.

Apoi lipseşte autoritatea. Desigur că lipsa autorităţii morale a dus la lipsa moralităţii civile. Nu de mult, una dintre moştenitoarele imperiului Hilton, Paris, a fost condamnată la 45 zile de închisoare pentru că a condus cu un permis de conducere suspendat şi pentru că a insultat judecătorul tribunalului venind în sala de judecată în mod ostentativ cu multe minute întârziere şi însoţită de un alai numeros. Imediat după pronunţareas sentinţei, publicul a scris o petiţie către guvernatorul Californiei ca acesta să o ierte pe Paris Hilton. Când el nu a vrut, s-au început presiuni asupra sheriff-ului în puşcăria căruia urma Paris să-şi execute pedeapsa… În cele din urmă s-a ajuns la un compromis: ea va executa 23 de zile din cele 45 deoarece este mare aglomeraţie în puşcăriile americane! Exemplul acesta arată în ce fel se încearcă manipularea autorităţii la tot felul de nivele, în interesul unei celebrităţi total imorale. Autoritatea este privită ca fiind aservită intereselor noastre, ca fiind ceva ce este flexibil şi maleabil, ce poate fi amnipulat în funcţie de interse, de statut social, de bani, şi alte lucruri de genul acesta.

Apoi, trăim într-o societate în care contează aparenţele. Noi vedem frecvent aici o reclamă la televizor. Un tip, se laudă cu noua sa casă, cu atâtea dormitoare şi băi, situată lângă un teren de golf. El este membru al clubului de golf! Acasă are piscină. Taie iarba de pe peluză cu un tractoraş Honda. Conduce maşini noi-nouţe şi de lux. Apoi, cu un zâmbet artificial, priveşte spre camera vidoe si întreabă: cum de pot face toate astea? Sunt cufundat în datorii până la albul ochilor! Rog pe cineva să mă ajute!.. Desigur, reclama este sponsorizată de o firmă care înlesneşte împrumuturi bancare în vederea consolidării datoriilor. Dar aceasta este realitatea trăită de cei mai mulţi dintre noi! Nu o dată am văzut persoane care abia aveau cu ce să trăiască, mergând la o agenţie de închiriat maşini şi închiriind ultimul tip de Mercedes, pentru a merge cu el la Convenţie… şi a demonstra altora că “s-a ajuns”!

În lumea de azi este o ruşine să nu ai, să nu poţi! “Nu mai merg în concediu cu Ioneştii niciodată!” mi-a spus deunăzi cineva supărat. “De ce”? am întrebat eu. “Pentru că-s nişte coate-goale! Nu-şi pot permite să mănînce la nici un restaurant de lux! Ne-a ruinat cele două săptămâni de concediu cu sărăcia lor”! Culmea era că şi cel supărat nu avea din ce-şi plăti restaurantul de lux… dar voia să pară altceva decât ceea ce era în realitate! Trăim într-o lume a aparenţelor. Nu ceea ce eşti contează, ci ceea ce apari că eşti! Nu ce ai, ci ceea ce faci pe alţii să creadă că ai. Şi atunci, aparenţele domină şi la examene! Studenţii înşeală pentru a părea că sunt sau ştiu altceva decât sunt sau ştiu în realitate.

Trăim într-o lume materialistă. Şi dacă cel cu medie mare are mai multe şanse de a ocupa poziţia aceea bună, cu remuneraţie colosală, atunci hai să copiem copios ca să avem note cât mai mari!

Trăim într-o lume în care trendul general dă tonul: şi alţii fac la fel! De ce să fiu eu deosebit! De ce să n-o fac la rândul meu?

Sunt îngrijorat din cauza statisticilor de mai sus. Mai ales că avem tineri în bisericile noastre care mâine-poimâine pot fi victimele la cel puţin una dintre cauzele de mai sus. Doamne ajută-ne!

Viewed 18 times by 7 viewers

The Statistici îngrijorătoare. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.