Un pasager aflat pe puntea unui vas văzu cum un om cu barbă mare, gesticulă violent şi strigă cu putere de pe o mică insulă pe lângă care trecu vaporul pe care se afla.

“Cine e tipul acela?” întrebă pasagerul pe căpitan

“Nu ştiu!” Eu trec pe lângă insula aceasta de douăzeci de ani, şi în fiecare an, de fiecare dată când trec pe-aici, el face la fel: strigă, dă din mâini şi e din ce în ce mai dezbrăcat! răspunse căpitanul.

Viewed 45 times by 34 viewers

Cred că automobilul a fost inventat pentru ca să avem un loc comod în care să şedem în mijlocul aglomeraţiei.

Viewed 39 times by 27 viewers

Deschizând poșta astăzi, am observat un plic de la guvern. Astea au o culoare specială și le cunoști de la mare distanță. De câte ori apare un asemenea plic, mă trece un fior pe șira spinării. Nu! Nu cunoscsă fiu vinovat de nimic. Imi plătescs taxele la timp, încerc să nu calc regulile de circulație, îmi mențin în ordine asigurările de toate felurile, actele de identitate, etc. Dar chestia asta cu fiorul pe șira spinării mi se trage de la cei peste 30 de ani trăiți în România!

Pe când eram acolo, am experimentat viața ținută sub lupă și microscop. Eram cu toții urmăriți de apropae. Simțeam în ceafă respirația supravegherii acerbe. Câteodată îi miroseam duhoarea de cavou. Asta ne-a făcut să privim mereu peste umăr și de jur-împejur. Să vorbim în șoaptă. Să ascultăm radioul în surdină, și dacă nu ascultam “Europa Liberă” sau “Vocea Americii”.

Îmi amintesc când am plecat din România către America. Am plecat cu trenul de la Timișoara, prin Stamora-Moravița către Belgrad. Acolo am așteptat trenul ce ne ducea în Italia, la Roma. Așteptarea a fost de vreo 5 ore. Stăteam pe o bancă de pe peron cu soția și povesteam în șoaptă. Ne uitam mereu în jur dacă nu ne spionează cineva, dacă nu ascultă cineva la discuția noastră invidioasă pe cele câteva magazine de lângă gară, la care ne-am dus ca să mai omorâm timpul, și care aveau vitrinele pline de lucruri la care românii nici nu visau! Așa că chestia asta cu corespondența de la guvern e o deformație dobândită în comunism, un reflex condiționat de împrejurările în care am trăit atâția ani.

Am deschis deci plicul cu pricina, și am văzut că trebuia să plătesc o taxă suplimentară pentru luna trecută. Taxele se majoraseră și eu nu am știut: crescuseră cu 0,001%. Mare scofală, or zice unii, care probabil văd prețurile sau taxele crescând cu 50-100% peste noapte! Dar pe mine m-a deranjat și fracțiunea aceea de un procent, și faptul că au crescut și faptul că eu nu am știut de chestia asta.

Fiind trimis spre educare la o pagină de web a guvernului local, m-am dus și m-am edificat: fondurile acumulate din taxa asta se vor folosi pentru sănătatea mintală a americanilor! Am aflat astfel că tot mai mulți americani au boli mintale. Și că acestea, conform guvernului, se manifestă prin folosirea drogurilor. Ori, aceasta va duce în cele din urmă la o și mai accentuată pierdere a minții. Un cerc vicios, ce mai! Eu mai am o șansă! Nu-s american pur-sânge! Și nu comsum nici droguri!

Dar nu-i așa ce ușor știm să găsim țapul ispășitor? Responsabilitatea personală pentru deciziile luate este tot mai des aruncată în seama unor deficiențe de tot felul: boli mintale, pierderea temporală a facultăților mintale, enervarea și pierderea controlului, acționarea sub un impuls necontrolat, acționarea sub imboldul fricii, etc. Ca și cum toți acești factori nu ar fi intrinsec și ontologic aparținând ființei umane. Ca și când aceștia ar fi niște extratereștri care ne invadează la discreția lor și noi nu avem nici o responsabilitate pentru acțiunile noastre.

Apoi, nu doar că noi nu suntem repsonsabili pentru ceea ce facem dar mai apelăm și la clemența și înțelegerea celor ce ne judecă și cântăresc faptele. La judecătorie una dintre cele mai folosite scuze pentru justificarea crimelor este nebunia! Temporală, desigur, că cine ar vrea să fie nebun permanent?

Și nu în ultimul rând, așa cum am văzut acum din scrisoarea de la guvern, nu doar că nu suntem vinovați, nu doar că cerem clemență dar mai și facem pe alții responsabili de vindecarea noastră! Să plătească alții pentru nebunia noastră! Scriind aceste rânduri, stau să mă gândesc că nu știu cine e mai nebun: cel “bolnav mintal” care face ceea ce face că nu vrea să se controleze, guvernul, care e de acord să preia nota de plată, sau eu, care iată o să-mi plătesc și taxa aceasta, ca să nu mă pun rău cu guvernul!

Viewed 8 times by 4 viewers