Ps 23:4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângîie.
Ieri m-am întors acasă dintr-o călătorie pe care a trebuit s-o fac în Arizona. In drumul meu spre casă, cu maşina, am trecut pe lângă un loc care mi-a stârnit amintiri. O să le povestesc în continuare.
Nu mai ţin minte dacă am scris anul trecut despre întâmplarea pe care o relatez aici. Prin Noiembrie 2006 am călătorit în Arizona cu avionul şi m-am întors acasă cu o maşină pe care am cumpărat-o acolo. Stiam de drumul care vine înapoi spre Seattle prin California şi Oregon, pe autostrada 5. Am fost pe el de nenumărate ori. Dar mi-a spus cineva despre un drum prin pustia statului Nevada, care este mai scurt cu 160km decât cel prin California. La cei peste două mii de km pe care urma să-i fac, o economie de 160 km era o alternativă atractivă. M-am informat despre cum va fi vremea şi aflând că prognoza e bună m-am pornit la drum. Am făcut prima parte a călătoriei pe o şosea care în curând a părăsit orice aşezare şi s-a înfipt în pustiu. Pustia Nevadei, diferită de cea a Arizonei şi diferită şi de cea a Californiei. Inaintea mea se aşternea un drum care câteodată şerpuia lateral printre munţi şi trecea prin pasuri la peste trei mii de metri înălţime, dar care drum mergea şi drept cât vezi cu ochii, şerpuind nu lateral ci vertical pe platourile înalte ale pustiului. Read the rest of this entry »