Lupta s-a dus pe alte planuri până acum: trebuia ca reprezentanţii homosexualilor şi lesbiencelor să câştige drepturi!  Pe acest front comun împotriva valorilor tradiţionale are unei societăţi zidite pe principiile iudeo-creştine, homosexualii erau gata să se căsătorească în numere record.  Canada le oferea posibilitatea legalizării unei asemenea căsătorii, apoi state americane au sucombat pe rând sub presiunea ACLU (Uniunea americană pentru libertăţi civile), sau a unui lobby puternic, sau a unor conducători de oraşe sau state cu o morală dubioasă.  Primul stat care a acordat aceleaşi drepturi unor cupluri de homosexuali trăind într-o aşa-numită „civil union”ca şi cuplurile din căsătoriile tradiţionale a fost Vermont, urmat apoi de Connecticut, New Hampshire şi New Jersey.  Alte state acordă doar drepturi limitate parteneriatului a doi homosexuali trăind împreună într-o „familie”.

Guvernul federal nu recunoaşte astfel de „căsătorii” şi nici statele nu sunt obligate să recunoască uniunea încheiată de un alt stat.  Printre drepturile în discuţie sunt: dreptul de a moştenire asupra proprietăţii partenerului decedat, dreptul de a participa în asigurările medicale şi/sau sociale ale partenerului care munceşte (sau care are asigurări mai bune), dreptul de a plăti taxele ca o familie (familiilor li se aplică un cod de taxe mai scăzut), dreptul de a adopta copii (sau în cazul cuplurilor lesbiene, de a însămânţa artificial una dintre femei pentru a da naştere la un copil).

Nu este nici locul nici timpul de a discuta aici implicaţiile şi ramificaţiile recunoaşterii uniunii civile a homosexualilor.  Căsătoriţii au peste o mie de diverse drepturi.  În timp, fiecare dintre acestea vor fi pretinse de către homosexuali sau atacate în tribunale.  Nu de mult, unul dintre cei doi bărbaţi trăind împreună ca „familie” de peste 10 ani a fost lovit de o maşină şi apoi a murit în spital.  Partenerul rămas în viaţă a dat spitalul în judecată pentru a solicita despăgubiri în numele „soţului” decedat din cauza nepriceperii doctorilor.  Judecătoria statului New York i-a refuzat dreptul de a da în judecată spitalul… dar omul va face apel la decizia curţii şi ameninţă să meargă la curtea supremă dacă nu i se face „dreptate”.  Va fi suficientă o singură decizie în favoarea sa, de către un tribunal, pentru a se creia un precedent care apoi, conform jurisprudenţei americane, va domina alte procese asemănătoare.

Într-un alt caz recent din statul Iowa, două femei trăind într-o uniune civilă încheiată în Vermont s-au dus la un judecător local cu cererea ca să le fie dizolvată „căsătoria”.  Judecătorul a dizolvat-o şi astfel, prin chiar faptul acesta el a recunoscut validitatea şi egalitatea uniunii civile cu o căsătorie între heterosexuali.  Precedentul s-a creiat.

Cazul recent din Vermont dintre Lisa Miller şi Janet Jenkins, două lesbience care au trăit împreună şi care au îngrijit împreună copilul natural al Lisei Miller (Isabella, o fetiţă acum în vârstă de 5 ani) a ajuns pe primele pagini ale ziarelor.  De ce?  Deoarece, contrar pretenţiei homosexualilor că ei aşa s-au născut, Lisa Miller a renunţat la stilul de viaţă lesbian (iată că nu este imposibil, doar să vrei!) şi doreşte să-şi crească singură fetiţa.  Dar Janet Jenkins sustine că fetiţa este şi a ei în egală măsură, că ea este celălalt „părinte” al copilului!  Aşa că a solicitat drepturi de a vizita copilul, şi mai multe tribunale au decretat deja în favoarea ei.  Astfel, tot al doilea weekend, fetiţa Isabella trebuie să plece şi să petreacă 2-3 zile cu cealaltă „mamă” (sau o fi fost „tată” - nu ştiu!) a ei.

În cazul de mai sus, uniunea civilă a două femei distruge noţiunea şi conceptul de „tată” al copilului.  Copilul are două mămici.  Îţi imaginezi debusolarea acestei fetiţe când la şcoală, unii dintre colegi vor veni cu tata şi mama, alţii cu două mame şi alţii cu doi taţi!  Deocamdată cele două femei i-au comunicat prin acţiunile lor fetiţei ca tata nu este necesar în viaţa ei.  Aşa că ea va pleca de acasă în fiecare al doilea weekend, şi la întrebarea vecinei de peste drum unde se duce, ea va trebui să spună „la cealaltă mămică a mea!” şi să se prefacă că îi pare bine că se duce.  Ea va trebui să afle singură răspunsul la întrebarea de ce alţi copii au tată şi ea nu are.  De ce tata colegei ei îşi învaţă fiica să meargă cu bicicleta, să prindă mingea de baseball, o ia la pscuit, îi ajută la proiectele „bărbăteşti” ale orelor de practică (tăieri cu traforajul, construcţii miniaturale, etc.) iar ea nu are tată!?  De ce când doarme vreodată la o colegă, seara la culcare tatăl ei vine şi îi spune „noapte bună” după care o înveleşte cu grijă şi o sărută duios, în timp ce ea nu are parte de aşa ceva?

Apoi, soarta fetiţei este dictată de egoismul celor două femei.  Ele au vrut un copil, l-au avut iar acum copilul este cel ce trebuie să suporte consecinţele acţiunilor egoiste şi iraţionale a două femei adulte.  Ele erau interesate de „drepturile” lor, dar nu le-a păsat de drepturile copilului!  În continuare drepturile lor primează în procesele dintre ele, iar judecătoriile la care apelează, continuă într-un mod imbecil să dea drept de cauză uneia dintre femei care nu are cu fetiţa nici în clin nici în mânecă!  Nu-i de preferat în cazul acesta ca fetiţa să fie dată 100% mamei sale naturale, care o vrea 100% şi astfel să se încerce cât de cât o soluţie acceptabilă pentru copil?  De ce să lăsăm în seama copilului să decidă care dintre cele două femei este „mai mamă” decât cealaltă!?  Sau, care este „tată?!”  Ce aberaţie!

Unde-i respectul pentru drepturile copilului?  Mai întâi ele sunt încălcate când el este un numai făt şi se permite avortarea sa, acum, dacă s-a născut, tot drepturile adulţilor primează!  Pardon, şi-n cazul avorturilor şi-n acesta amintit mai sus, nu e vorba de drepturi ale adulţilor ci de egoism.  Pur şi simplu!

Viewed 24 times by 12 viewers

The Drepturile copilului by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.