Vreau să continui aici câteva gânduri începute ieri.

După părerea mea, căsătoria şi familia heterosexuală (mie îmi place să-i spun tradiţională, sau biblică) este singurul garant al egalităţii omeneşti.  De asemenea ea şi numai ea ţese în mod normal pânza societăţii umane.  Căsătoria asigură creşterea normală a copiilor şi-i ajută să-şi găsească la rândul lor, identitatea sexuală, socială şi familială.

Uniunile civile, găselniţa mişcării de emancipare a femeii sunt modalitatea creierii unei societăţi bazate pe clase sexuale, în care femeile vor deţine controlul asupra familiei, copiilor şi în cele din urmă asupra societăţii.  Bărbaţii homosexuali au căzut în plasa mişcării feministe când au solicitat şi ei recunoaşterea uniunii civile a doi bărbaţi.  Uniunea civilă a homosexualilor, şi din acest punct de vedere, chiar şi a lesbienelor, nu este decât un mijloc necesar atingerii unor alte scopuri.  Mişcarea de eliberare a femeii a solicitat la începuturile ei uşurarea divorţurilor ca apoi să dorească să se valideze căsătoria între aceleaşi sexe.  A alungat bărbaţii din această cursă a căsătoriei, ca acum să dorescă să intre în căsătorie câte două femei!  A solicitat libertatea de a avorta ca apoi să solicite posibilitatea de a a dopta sau de a fi înseminate artificial.

Uniunile civile nu doresc binecuvântarea bisericii!  O să mai vedem ici-colo biserici oficiind astfel de uniuni, dar în general se va sta departe de biserică, deoarece în chiar sânul bisericii se găseşte cel mai puternic acuzator al acstei practici păcătoase, Cuvântul lui Dumnezeu.  Cuvântul este o asemenea putere încât mai devreme sau mai târziu va aduce trezirea celor din biserică, aşa cum aduce pocăinţa celor pierduţi.  Şi când se va întâmpla asta, biserica va deveni un puternic obstacol în calea uniunilor civile.  În altă ordine de idei, ca orice emanaţie a diavolului, uniunile civile vor ocoli biserica, ele fiind de aceeaşi parte a baricadei în care se află şi ateismul.  Mai curând se va pretinde că biserica nu trebuie să se amestece în nici un fel în chestia asta.

Din punctul de vedere al bisericii, căsătoria nu e un contract ci un legământ.  Diferenţa dintre contract şi legământ este enormă.  Contractul îşi are originea în neîncredere, stabileşte condiţii şi limitează responsabilitatea părţilor.  El poate fi întrerupt sau prevede măsuri punitive în cazul în care una dintre părţi îşi încalcă obligaţiile contractuale.  Legământul este bazat pe încredere, nu are condiţii şi nu limitează responsabilitatea.  Dumnezeu are cu noi un legământ.  Prin credinţă, noi intrăm în legământ cu Dumnezeu.  Legătura legământului dintre Dumnezeu şi om e bazată pe dragostea agape.  Pavel merge până acolo încât spune: 2 Timotei 2:13  Dacă Suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

Uniunea civilă este un contract.  De aceea nu e nevoie de biserică ci de organe ale statului.  Biserica binecuvintează un legământ, se roagă pentru prezenţa lui Dumnezeu care este dragoste între cei doi, soţ şi soţie care intră în legământ.  Statul nu are prerogativele binecuvântării. 

Partenerii de acelaşi sex experimentează o infatuare, o patimă de satisfacere a unei dorinţe sexuale păcătoase.  Ei pot pretinde că e vorba de iubire între ei, dar sexul nu e o iubire.  Poţi întreba o mie de fete care au rămas însărcinate după o noapte de plăcere dacă e dragoste ceea ce s-a întâmplat!  Poţi întreba cei o mie de băieţi care sunt „taţi” fără voie, care încă nu au terminat şcoala, care nu au de gând să se căsătorească cu fetele lăsate însărcinate, poţi întreba familiile acestori adolescenţi dacă cea ce s-a întâmplat între copiii lor e dragoste!

Un alt lucru care va fi influenţat va fi învăţarea în şcoli cu privire la sexe şi familie.  Pe de o parte se va interzice orice învăţare despre familia heterosexuală dar se va permite orice abordare a drepturilor homosexualilor sub pretenţia că se acordă egalitate, că se cultivă un spirit permisiv şi care acceptă şi „alternative lifestyles” (stiluri de viaţă alternative).  Căci asta este acum denumit homosexualismul: i s-a scimbat eticheta ca să nu se sperie nimeni!  

Relaxarea legilor privitoare la divorţ a dus la această situaţie.  În procesul divorţului, bărbatului i s-au negat drepturile sociale şi parentale şi bărbaţii au ajuns acum ei înşişi să creadă că nu au nici o obligaţie faţă de copiii lor care trăiesc cu mamele lor, de care ei, taţii au divorţat.  De cealaltă parte, femeile divorţate şi copiii lor au fost lăsate în sărăcie, la discreţia soartei şi a serviciilor sociale.  Acum, sistemul social a descoperit că trebuie să asigure taţilor aceleaşi drepturi în propriile lor familii pe care le-au acordat femeilor la locurile de muncă.

Băiatul crescând fără tată creşte fără să anticipeze ce înseamnă să fie un tată şi un soţ; te mai miri că mai târziu îi vor lipsi aceste calităţi?  Astea sunt doar câteva din gândurile ce le am cu privire la consecinţele şi implicaţiile uniunilor civile.  Alte consideraţii într-un post viitor.

Viewed 22 times by 11 viewers

The Implicatii ale uniunilor civile by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.