Am observat în călătoria mea de săptămâna trecută prin deşertul Nevadei o mulţime de animale omorâte pe şosea.  De fapt, şoseaua era foarte pătată de sânge!  De obicei, sângele unor animale mici.  Am văzut căprioare lovite probabil de camioanele mari; cadavrul lor era tras pe marginea şoselei ca să nu fie o piedică pentru ceilalţi şoferi.  Dar cadavrele coioţilor, a iepurilor sălbatici, a rozătoarelor sau a păsărilor lovite, rămân pe şosea şi sunt fie sfârtecate de trecerea neîncetată a participanţilor la trafic, fie făcute una cu şoseaua, până când sub roţi şi uscate de soare nu mai rămâne decât o pojghiţă din ceea ce a fost cândva un animal plin de viaţă.

Şoseaua nu-i lipsită de primejdii pentru nici una din vietăţile care o folosesc într-un fel sau altul.  Semne de circulaţie avertizează mereu că trec animale şi trebuie să fii atent.  De obicei cele mai multe animale care trec şi-s astfel omorâte sunt aşa cum ziceam, animale mici.  Dar trec şi vite sau cerbi sau căprioare.  Într-o noapte am văzut în lumina farurilor un cerb frumos de tot.  Am frânat brusc chiar dacă  era la distanţă în faţa mea.  Instinctul.  Deşi a dispărut în beznă, mă gândeam dacă este singur sau dacă are alţi tovarăşi, dacă a fost primul sau ultimul dintr-o turmă de căpriori.  Trebuia să fiu precaut: am un amic care într-un an a lovit 2-3 căprioare cu maşina sa…  Impactul zdobeşte maşina şi omoară animalul.  Nu-i de joacă. Read the rest of this entry »

Viewed 25 times by 13 viewers