Am observat în călătoria mea de săptămâna trecută prin deşertul Nevadei o mulţime de animale omorâte pe şosea.  De fapt, şoseaua era foarte pătată de sânge!  De obicei, sângele unor animale mici.  Am văzut căprioare lovite probabil de camioanele mari; cadavrul lor era tras pe marginea şoselei ca să nu fie o piedică pentru ceilalţi şoferi.  Dar cadavrele coioţilor, a iepurilor sălbatici, a rozătoarelor sau a păsărilor lovite, rămân pe şosea şi sunt fie sfârtecate de trecerea neîncetată a participanţilor la trafic, fie făcute una cu şoseaua, până când sub roţi şi uscate de soare nu mai rămâne decât o pojghiţă din ceea ce a fost cândva un animal plin de viaţă.

Şoseaua nu-i lipsită de primejdii pentru nici una din vietăţile care o folosesc într-un fel sau altul.  Semne de circulaţie avertizează mereu că trec animale şi trebuie să fii atent.  De obicei cele mai multe animale care trec şi-s astfel omorâte sunt aşa cum ziceam, animale mici.  Dar trec şi vite sau cerbi sau căprioare.  Într-o noapte am văzut în lumina farurilor un cerb frumos de tot.  Am frânat brusc chiar dacă  era la distanţă în faţa mea.  Instinctul.  Deşi a dispărut în beznă, mă gândeam dacă este singur sau dacă are alţi tovarăşi, dacă a fost primul sau ultimul dintr-o turmă de căpriori.  Trebuia să fiu precaut: am un amic care într-un an a lovit 2-3 căprioare cu maşina sa…  Impactul zdobeşte maşina şi omoară animalul.  Nu-i de joacă.

Dar şoseaua este periculoasă şi pentru oamenii care o folosesc.  Am trecut în drumul meu în cei de două ori două mii de km făcuţi pe lângă cel puţin 30 de cruci/memoriale plantate pe marginea drumului în locul în care şi-au pierdut viaţa persoane iubite ale celor rămaşi în viaţă.  Unele cruci erau învechite.  Au trecut după cum se părea, mulţi ani de când au fost puse acolo.  Altele erau recente.  Se vedea pe ele că sunt „mai noi”.  Unele erau din două bucăţi de lemn încrucişate şi legate între ele cu sfoară sau curea de piele.  Altele erau din atele prinse în cuie.  Am văzut una si din fier forjat.  Iar una era chiar deosebit de sofisticat alcătuită, un adevărat obiect de artă.

Unele purtau flori proapspete pe ele.  Vreun părinte sau vreo soţie a trecut recent pe unde şi-a pierdut copilul sau iubitul si s-au oprit din marea trecere pentru o clipa de reculegere si de a pune flori pe crucea celui plecat la cele vesnice.  Primele luni, primii ani memoria e mai proapspătă… gândul la cel drag care nu mai este te atrage mereu către locul pierderii şi te obligă mereu să faci un gest frumos, cum ar fi o floare…  Nu faci gestul acesta pentru că te vede cineva, sau pentru că te vede defunctul… îl faci pentru tine însuţi, pentru un sentiment al amintirii, pentru o compensare post mortem a ceea ce ai fi vrut să faci dacă viaţa ar fi continuat fără această tragică întrerupere!

Apoi, trece timpul.  Uitarea se aşterne.  Mai vii o dată pe la cruce şi acum laşi flori artificiale.  Astea nu vor veşteji şi probabil că dacă nu le fură cineva, o să le găseşti aici şi peste un an-doi când vei mai trece pe-aici.  Sau, poate că n-o să mai treci niciodată!  Fie că nu mai vrei să-ţi aminteşti pentru a nu mai zgândări răni ce se cicatrizaseră, fie că te-ai mutat…  Nu te-a mai ţinut nimic pe aceste meleaguri.  Ai strâns în suflet doar amintirile şi ţi-ai luat lumea în cap.  E mai uşor să uiţi departe…

Apoi crucile rămân golaşe, scheletice, bătute de vânt şi de ploi, arse de soare, înfruntând anotimpurile până când se vor nimici, vor puterzi sau vor rugini.  Ele amintesc celorlalţi călători cât de scurtă este viaţa, cât de periculoasă este călătoria.  O clipă de neatenţie, o aţipire la volan şi totul se termină.  Poate un pahar băut în plus, care a încetinit reacţia sau a alterat percepţia.  O boală, o pierdere a concentrării.  Unii au căutat un post de radio, şi şi-au luat ochii de la drum, alţii cine ştie ce-au făcut….

Crucile acestea de pe marginea drumului!  In cimitir o cruce stabileşte locul depunerii unui trup fără viaţă.  Acolo e tradiţional, aşa se obişnuieşte să se pună, aşa e „creştineşte”; cu un ultim gest supravieţuitorii vor să stabilească identificarea cu Christos a celui mort, chiar dacă în timpul vieţii Christos a fost mai mult sau mai puţin neglijat.  Dar pe marginea şoselei?   Ce rol joacă aminirea în plantarea unei cruci la locul decesului cuiva?  Sau poate se are în vedere şi un rol educativ?  Sau ambele?

Nu ştiu.  Dar ştiu că după ce am observat că trec pe lângă un număr substanţial de cruci, am început să le număr.  Aşa cum ziceam, au fost peste 30.  Atâtea vieţi s-au sfârşit acolo, lângă sau pe drum.  Şi alte sute de vieţi au fost afectate în sute de alte părţi!

Călătoria este periculoasă.  Să avem grijă să călătorim în siguranţă.

Viewed 24 times by 13 viewers

The Cruci pe marginea drumului. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.