Exod 2:1-10 Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare ca să vadă ce are să i se întâmple. Fata lui Faraon s-a pogorât la râu, să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia. L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al Evreilor!” Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?” „Du-te” i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului. Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos) „căci” a zis ea „l-am scos din ape.”
Evrei 11:23 Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
Planul de eliberarea a lui Dumnezeu pare din nou că atârnă de câte un fir de aţă ici şi colo. Doi robi evrei, un bărbat şi o femeie al căror nume nici nu-l aflăm din povestire. Apoi un copilaş firav şi plăpând, ameninţat de puterea unui stat, cel mai mare din vremea sa. Dar aşa lucrează Dumnezeu! El a ales lucrurile nebune ale lumii pentru a face de ruşine pe cele înţelepte; a ales pe cele slabe, pentru a face de ruşine pe cele tari. A ales lucrurile care nu sunt ca să facă de ruşine pe cele ce sunt! (1 Cor 1:27-28).
Din nou soarta lucrării lui Dumnezeu depinde de un om! Un om din casa lui Levi… Apoi, un alt om, (de fapt o femeie), tot din casa lui Levi. Măiestria lui Dumnezeu stă în faptul că El poate decanta Universul, Pământul, naţiunile, poporul unei ţări, ca să ajungă la un singur individ cu care are de gând să lucreze pentru a influenţa poporul, naţiunile, Pământul şi de ce nu, în cele din urmă chiar Universul. In Ezechiel 22:30 Dumnezeu caută un singur om, care să împlinească pentru popor ceea ce este de fapt nevoia lui Dumnezeu: o mijlocire. Omul acesta trebuie să stea pentru popor între dezastru şi răscumpărare.
Intâmplarea cu naşterea lui Moise este atât de plină de frumos! Un alt om folosit de Dumnezeu este fiica lui Faraon; în timp ce tatăl ei persecută poporul, fiica sa este folosită de Dumnezeu pentru a salva viaţa celui ce va fi eliberatorul poporului! Apoi, sora copilului apare în imagine, la timpul potrivit.
Cert este că doi oameni, un bărbat şi o femeie din seminţia lui Levi se căsătoresc, şi lucru normal la aproape toţi căsătoriţii, soţia rămâne gravidă şi naşte un copil. Traducerea Cornilescu ne spune că părinţii au văzut frumuseţea copilului. La fel face şi Stefan în Fapte 7:20 şi Pavel în Evrei 11:23. Alte traduceri englezeşti ne spun că părinţii au văzut cât de proporţionat era copilul, sau au perceput cumva supranatural, că acest copil este deosebit de toţi copiii născuţi în vremea aceea, şi că Dumnezeu are un plan cu el…
Nici una dintre traduceri nu mi se pare că ne lasă să înţelegem exact ce s-a petrecut. Adică ce! era copilul prea frumos ca să fie aruncat la crocodili? Evrei 11:23 ne spune mult mai multe despre actul ascunderii lui Moise: spune că părinţii lui Moise au avut credinţă! Ce fel de credinţă au avut părinţii aceştia?
1.) Vezi, din perspectiva biblică, copiii sunt o moştenire şi o răsplată de la Domnul (Psalmul 127:3). Fiecare copil este o creaţie specială a lui Dumnezeu. Si ceea cred eu este că Amram şi Iochebed (Exod 6:20 ne spune numele părinţilor lui Moise) au respectat creaţiunea lui Dumnezeu, darul Lui şi răsplătirea Lui! Părinţii lui Moise au văzut mâna lui Dumnezeu şi voinţa Lui în naşterea copilului lor. De aceea părinţii au decis că vor fi protectorii darului lui Dumnezeu. Nu la toţi părinţii li se va cere să facă sacrificiul acestor doi părinţi, dar protectori ai copiilor lor vor trebui să fie toţi părinţii! Fizic, moral şi spiritulal, copiii noştri sunt în grija şi protecţia noastră primii ani ai vieţii lor.
Cât de departe s-a ajuns de la această credinţă acum la începutul secolului al 21-lea! Acum copiii sunt priviţi ca un accident; ca rezultatul unei neatenţii. Embrionul format în uterul unei femei este privit ca ceva ce poate fi avortat, ca ceva ce nu are viaţă, personalitate, valoare. Duhul lui Faraon de odinioară, lucrează de zor în secolul nostru. In zilele noastre se scanează pântecele mamei şi dacă se descoperă malformaţii la făt, i se spune mamei că ar trebui să considere avortul; societatea noastră se pare că nu mai vrea să accepte ´rebuturile´ sau bătrânii, sau bolnavii. De aceea, ni se spune că putem să ne debarasăm de aceste balasturi, ca să fim liberi, fericiţi şi fără poveri!
Părinţii zilelor noastre trebuie să fie astfel de oameni ai credinţei, care privesc Legea şi Cuvântul lui Dumnezeu mai presus decât moda zilelor noastre, obiceiurile timpurilor, practica altora.
2.) Părinţii lui Moise s-au temut mai mult de Dumnezeu decât de porunca lui Faraon. Credinţa nu înseamnă nimic fără ascultare şi fără frică de Dumnezeu. Si credinţa găseşte întotdeauna mijloace de împlinire a ascultării; părinţii lui Moise au ştiut cum să ascundă copilul timp de trei luni! Credinţa caută răspunsuri, explorează posibilităţi, cercetează imposibilul şi-l transformă în mod inventiv în posibil. De aceea au reuşit oamenii credinţei dintotdeauna să uimească omenirea prin rezultatele lor, pentru că ei nu s-au lăsat dobotâţi de obstacole, ci le-au luat cu asalt şi le-au biruit.
Cei mai mulţi oameni nu experimentează niciodată puterea lui Dumnezeu deoarece rămân toată viaţa lor într-o zonă a comfortului personal. Frica de ceea ce s-ar putea întâmpla rău îi ţine departe de realizarea a ceea ce s-ar putea prin credinţă!
Părinţii zilelor noastre trebuie să fie astfel de oameni ai credinţei, care vor explora imposibilul pentru a-l transforma în posibil, prin credinţă. Lumea cere copiii noştri, după cum odinioară moarte acerea copiii iudeilor. Dar noi îi vom ascunde lângă noi şi lângă Domnul!
3.) Părinţii lui Moise au ştiut când nu mai este posibil să ţină copilul ascuns. Credinţă nu înseamnă numai să te ţii de anumite lucruri, ci înseamnă şi să ştii când să abandonezi anumite lucruri pentru a merge mai departe spre alte posibilităţi. Prin credinţă, nu ai sosit niciodată la un asemenea vârf, încât să nu existe de acolo încolo mai departe, sau mai sus!.. Credinţa care se plafonează, nu este credinţă ci necredinţă. Credinţa este ca un grăunte de muştar: ea se transformă mereu în ceva mai mare, se concretizează mereu în ceva mai frumos.
De aceea, părinţii lui Moise, constatând imposibilitatea de a mai ascunde pe Moise, au găsit (tot prin credinţă) o altă cale de salvare a sa. Nilul, în apa căruia au pus copilul într-un sicriaş de papură. Actul acestea al credinţei, înseamnă abandonarea copilului în păstrarea şi grija lui Dumnezeu.
Părinţii zilelor noastre trebuie să ştie că şi a ţine prea strâns un copil, poate fi un semn al necredinţei; credinţa va şti când, ce şi cum să pună copilul în grija lui Dumnezeu. Adică, după ceea ce ai făcut ceea ce ţi s-a cerut şi s-a aşteptat de la tine, îl laşi pe Dumnezeu să continue.
4.) Credinţa lor s-a manifestat prin punerea sorei copilului să-i supravegheze de departe sicriaşul dintre trestii (v 4). Credinţa nu scapă niciodată din vedere subiectul ei. Credinţa explorează în continuare posibilităţile, dar căutând un singur scop: salvarea, mântuirea. In creşterea copiilor, fraţii şi surorile mai mari sunt deosebit de importanţi în devenirea copiilor mai mici.
5.) Propunerea sorei lui Moise este încă un act al credinţei părinţilor copilului. Adică, posibilitatea aceasta fiind prevăzută, s-au pregătit şi propunerile în cazul ei.
Răsplata credinţei şi credincioşiei acestor părinţi? Moise a ajuns un mare om al lui Dumnezeu! Este vreo răsplată mai de dorit pentru un părinte credincos? Nu cred!
HAPPY FATHERS DAY! Adica, O ZI FERICITĂ TUTUROR TAŢILOR!
