on 
on 
on 
Duminică (1 Iulie) a fost ziua naşterii prinţesei Diana. Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit 46 de ani. Prieteni ai ei au vrut să o sărbătoarească pe cea supranumită „prinţesa poporului”. Aşa că au pus de un concert de 6 ore pe Wembley. Nume mari din industria muzicii au participat şi de asemenea au participat şi cei doi fii ai Dianei. Cu toate atentatele teroriste recente împotriva Angliei care au făcut ca poliţia să fie în alertă, securitatea să fie elevată şi probabilitatea unor noi atacuri să fie mare, peste 62 de mii de persoane au participat la concert.
Evenimentul a declanşat o serie de comentarii la televiziunea americană. Unul dintre ele l-am urmărit cu coada ochiului în timp ce-mi desfăceam bagajele de peste weekend (am fost cu soţia într-o scurtă vacanţă făcută posibilă în staţiunea canadiană Pentincton, de prietenii noştri din Agape Christian Church biserică al cărei păstor sunt). La un moment dat, reportera lua un interviu unul ziarist britanic. Mai întâi a amintit câteva dintre cele peste o sută de organizaţii caritabile a căror preşedintă sau patroană a fost Diana. Printre acestea, ea a activat pentru organizaţii care luptă împotriva SIDA. A fost printre primele „celebrităţi” care a apărut în public atingând un bolnav de SIDA pe vremea când oamenii de rând considerau boala contagioasă. Apoi ea a fost implicată în organizaţii care luptă împotriva leprei. Dianei nu i-a fost frică ori ruşine să dea mâna sau chiar să îmbrăţişeze persoane suferind de lepră. A activat împotriva folosirii minelor de teren în diferite războaie. Acestea sunt o metodă foarte barbară de luptă, deoarece lasă invalizi pe viaţă o mulţime de ostaşi dar şi copii, femei sau bărbaţi nevinovaţi.
Apoi reportera a întrebat pe ziarist care dintre toate acestea au constituit moştenirea cea mai de preţ lăsată de Diana. Şi, spre surprinderea mea, ziaristul a răspuns scurt: „băieţii ei!”. Deci, nu o activitate din multele avute, ci nişte persoane, băieţii pe care i-a crescut erau bunul cel mai de preţ lăsat ca moştenire!
Asta ar trebui să ne dea la toţi de gândit, măcar pentru o clipă. Avântaţi în tot felul de activităţi uităm adesea că ce lăsăm în urmă nu sunt conturi bancare, case, cărţi, fabrici, afaceri, ci persoane. Şi unele dintre acestea, sunt atât de aproape de noi, cum ar fi fii şi fiicele noastre. Ele sunt moştenirea cea mai valoroasă pe care o putem lăsa în urmă.
