„Dacă nu ar fi fost ultimul moment, am fi terminat la timp o mulţime de lucruri!” 
cip-cirip-cirip
on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală
on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală on Rugăciuni neascultate… într-o notă personală
on Despre un pom… on Despre un pom… on Despre un pom… on Despre un pom…
O femeie dădu buzna în casă, strigând: Am câştigat loteria! Fred, împachetează-ţi lucrurile! Fred răspunse: Minunat! Ce fel de lucruri să împachetez, pentru plajă sau pentru munte?
La care femeia răspunse: Numă interesează ce-ţi împachetezi, doar fă-ţi bagajele şi pleacă din casa mea!
O să explic îndată de ce. La 25 aprilie 1789, de la prima întâlnire a Senatului american din New York City, sesiunile acestuia au fost începute întotdeauna prin rugăciune. În scopul acesta, Senatul a înfiinţat slujba de capelan al Senatului, slujbă care a fost întotdeauna ocupată de un creştin din diferite denominaţiuni creştine. Printre acestea, putem aminti denominaţia metodiştilor, a prezbiterienilor, a luteranilor (parcă o dată), a catolicilor (parcă tot o dată), a baptiştilor (de 2-3 ori) şi acum, a adventiştilor de ziua a şaptea (ultimul capelan al Senatului numit la data de 7 iulie 2003 Dr. Barry C. Black aparţine bisericii adventiste de ziua a 7-a). Read more »
