Sacrificul ne inspiră pe toţi.  Oameni care au murit pentru o idee, pentru o credinţă, pentru patrie, pentru familiile lor, pentru un prieten, pentru un străin.  Oameni care au renunţat la un rinichi ca să le trăiască o rudenie sau un prieten sau, chiar şi un necunoscut.  Oameni care au renunţat la un braţ sau un mădular punându-l în calea unei primejdii care ameninţa viaţa vreunui prieten.

Uneori sacrificul vine cu serviciul pe care-l ai.  Un agent care păzeşte viaţa unui preşedinte trebuie să se arunce în calea glonţului ucigaş pentru a salva viaţa preşedintelui.  Alteori, sacrificul e izvorât din dragoste.  Un părinte va sacrifica aproape orice pentru viaţa copilului său.  Mai rar, un copil va sacrifica pentru un părinte.   Apoi avem sacrificul ca datorie.  Un soldat care s-a înscris la oaste şi care îşi dă viaţa pe câmpul de luptă.  Alteori sacrificiul este cerut de credinţa noastră.  Sau ideea la care am aderat.

Aseară, la biserica pe care o păstoresc am făcut o strângere de ajutor financiar pentru o persoană aflată la ananghie.  S-a strâns o frumoasă sumă de bani, deşi au fost mai puţini la biserică.  După ce s-a sfârşir serviciul, a fugit la mine un băiat de vreo 16-17 ani, şi m-a întrebat dacă se mai acceptă donaţii pentru scopul amintit.  I-am spus că da.  El mi-a spus că a lucrat ceva săptămâna trecută ( e în vacanţa de vară) şi că tocmai a fost plătit.  Apoi, a scos din buzunar 3 bancnote de câte $20 fiecare, le-a cântărit o clipă în mână, a luat două bancnote şi mi le-a dat, păstrându-şi pentru sine cealaltă bancnotă.  I-am spus că dacă doar $60 are, poate e suficient să doneze numai $20.  El mi-a spus că el locuieşte cu părinţii şi că ei se îngrijesc de nevoile lui oricum.  Şi că probabil cei pentru care s-a făcut strângerea de ajutoare au mai multă nevoie decât el…

Mi-au dat lacrimile.  Eram martorul unui sacrificiu.  Nu, nu era un sacrificiu suprem, ca o moarte, de exemplu!  Dar, ţi-a trecut vreodată prin minte că s-ar putea să fie mai uşor să sacrifici o dată pentru totdeauna (ca prin moarte, de exemplu) decât să sacrifici mereu, în timp ce trăieşti?  Adică, e mai uşor să mori decât să trăieşti sacrificiul zilnic?  Să iei de la tine pentru a da altuia?  Şi să faci asta ca un stil de viaţă?

Mâine, tânărul va merge probabil la o cofetărie, şi va scoate bancnota de $20 să-şi cumpere o cafea sau un suc… Şi-şi va aminti că a muncit pentru $60 dar că a donat unui nevoiaş ceilalţi $40!  Şi se va simţi bine!  Căci, atunci când mori sacrificând, s-ar putea ca tu să nu mai ştii despre rezultatul sacrificiului, sau chiar să nu ţi se răsplătească… dar când trăieşti, satisfacţia că ai făcut ceea ce trebuia, că ai fericit pe cineva este răsplata ta, şi eu nu văd nimic rău în a fi satisfăcut că ai făcut ceea ce trebuia!

The Lecţie de sacrificiu. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.