Stop mersului la biserică

Alin Cristea, confesional@, Nr. 11-12 / 2004

“Stop mersului la biserică” este titlul cărţii lui Larry Pyle (Editura Shalom, Oradea, 2002) şi expresia îmi pare de o poeticitate care îmi încîntă urechile precum poemele într-un vers ale lui Ion Pillat (de exemplu Artă poetică: “Nu vorbele, tăcerea dă cîntecului glas.”).

Iată cum îşi începe autorul cartea cu acest titlu atît de incitant:

“De ce ar recomanda, un om care a slujit timp de douăzeci de ani ca pastor principal, ca oamenii să nu mai meargă la biserică? La urma urmei, pentru mulţi oameni, mersul la biserică intră în aceeaşi categorie cu mersul la un meci de baschet sau fotbal. […] Tradiţia ‘de a merge la biserică’ a devenit una din cele mai distrugătoare arme în mîna duşmanului. Lucrul acesta a fost şi continuă să fie privit ca şi unul din cele mai spirituale elemente din viaţa adevăraţilor creştini, însă, din nefericire, a fost pămîntul în care a încolţit şi s-a dezvoltat unul din cele mai distructive, înşelătoare şi demonice moduri de comportament care au existat vreodată de la începutul Bisericii. […] Acest concept al ‘mersului la biserică’ a cauzat o paralizie serioasă a trupului lui Hristos în domenii cum ar fi cel al evanghelizării, închinării şi modului de viaţă creştină zilnică. […] Sînt un susţinător fervent al adunării împreună a credincioşilor în mod regulat. Pentru rugăciune, părtăşie, închinare şi predicare a Cuvîntului, însă interesul principal al acestei cărţi se va concentra asupra modelului de ‘a fi’ Biserica lui Hristos, mai mult decît de ‘a merge la biserică’.”

Cartea lui Larry Pyle oferă multe surprize şi provocări şi, categoric, are farmecul comunicării eficiente. Unul dintre aspectele eclesiologice abordate se referă la “clericizarea” bisericilor neo-protestante.

“Cînd noi, ca lideri de biserică, nu reuşim să-i pregătim pe alţii pentru lucrare, după care să-i lăsăm să o facă, rezultatele sînt devastatoare. Potrivit unui sondaj recent, şase mii de lucrători baptişti cad anual datorită extenuării, depresiei, problemelor materiale şi chiar sinuciderii. Sau, alte cifre, chiar mai alarmante: în Statele Unite o mie cinci sute de lucrători părăsesc lucrarea în fiecare lună. (Clubul 700, 10 martie, 1999)

În 1998, 38% din lucrătorii americani protestanţi au indicat extenuarea ca fiind cea mai mare problemă a lor. 80% credeau că slujba lor avea un efect negativ asupra familiei lor (Barna Research Group, 1998). […]

Dacă vrem să vedem Biserica lui Isus Hristos devenind ceea ce a intenţionat El ca aceasta să devină, este necesar ca toţi membrii Trupului să fie echipaţi şi lăsaţi să intre în lucrare. Pînă cînd în Biserică nu se petrece acest transfer, membrii acesteia vor rămîne imaturi şi slabi, secerişul va fi doar o vorbă pe hîrtie şi cei mulţi vor pieri nemîntuiţi.”

Am mai scris despre consumismul religios care se întîlneşte în Oradea (şi în alte oraşe mari, cu multe biserici neo-protestante), unde mulţi creştini “merg la biserică” cu aşteptări asemănătoare celor pe care le are consumatorul cotidian pornit în cutreierarea mall-urilor sau supermarket-urilor: să vedem ce mai găsim pe ‘rafturile eclesiale’, care sînt noile vedete, ultimile alianţe ale ‘partidelor eclesiale’, cine mai aduce ceva nou. ‘Turiştii eclesiali’ nu sînt puţini, mutîndu-se de la o biserică la alta cu uşurinţa cu care cetăţenii se mută dintr-un apartament într-altul. Alţii sînt vizitatori permanenţi la alte biserici decît cele din care fac parte. O categorie aparte e cea a celor care caută, cam de mult timp, o comunitate creştină în care să se integreze, altfel practicînd o părtăşie familială.

Liderii eclesiali îşi consumă multă energie în aplicarea unor planuri strategice de menţinere a controlului în bisericile locale şi în judeţ, care este saturat cu biserici neo-protestante. Construirea de noi clădiri este o altă cauză a risipirii energiei pastorilor şi colaboratorilor lor din conducerea bisericilor. Stresul rezultat din aceste două direcţii (şi altele) fac ca pastorii să îşi dorească biserici disciplinate (în sensul de supuse patriarhalismului centralizat), uniformizate (fără membrii neconformaţi), un fel de “firmă eclesială” cu balanţa pozitivă la sfîrşitul anului, eventual cu “dividente” pe măsura stresului îndurat.

Din această perspectivă – a consumismului religios şi a patriarhalismului clerical –, “Stop mersului la biserică” pare sloganul potrivit pentru iniţierea unei noi etape în istoria neo-protestanţilor români.

De fapt, cu mulţi ani înainte, C.S. Lewis atrăgea atenţia asupra “asteniei eclesiale”, într-un mod mult mai ingenios, în cartea sa “Sfaturile unui diavol bătrîn către unul mai tînăr”:

“Sînt aproape încîntat să aud că încă mai merge la biserică şi se împătăşeşte. Ştiu că sînt pericole în asta, dar orice e mai bine decît să-şi dea seama de schimbarea ce a suferit-o faţă de primele sale luni de viaţă creştină. Cît timp păstrează în exterior obiceiurile de creştin, poate fi încă făcut să se creadă un om ce are cîţiva prieteni noi şi cîteva distracţii, dar a cărui stare spirituală este la fel ca în urmă cu şase săptămîni. Şi în timp ce el crede asta, noi nu trebuie să ne luptăm cu pocăinţa explicită a unui păcat clar, recunoscut pe deplin, ci doar cu sentimentul vag, deşi stînjenitor, că nu prea o duce bine în ultimul timp.”

A fi abonat la o reţea pe Internet are ca avantaj şi primirea unui astfel de mesaj precum cel de mai jos:

“Nu demult intr-un ziar a aparut urmatoarea relatare: doamna Lila Craig, in varsta de 81 de ani, nu a lipsit de la niciunul din serviciile bisericii ei in ultimii douazeci de ani. Aproape 1040 de duminici ea a fost prezenta la fiecare program al bisericii. Ironic, ziarul a pus mai multe intrebari legate de aceasta informatie:

1. Oare aceasta femeie nu a avut musafiri nici intr-o duminica?
2. Oare aceasta femeie nu merge nicaieri sambata seara? Niciodata nu e obosita duminica dimineata?
3. Niciodata nu o doare capul, nu e racita, nu ii lipseste ceva la micul dejun, nu trebuie sa faca un drum departe de casa, nu merge la iarba verde, nu merge la o reuniune cu rudele ei mai apropiate sau mai indepartate?
4. Niciodata nu simte nevoia sa doarma mai mult duminica dimineata?
5. Chiar nu are prieteni care sa o invite intr-o excursie la sfarsit de saptamana?
6. Nu citeste niciodata ziarul de duminica?
7. Nu a avut parte de nici o duminica in care sa ploua sau sa ninga?
8. Niciodata nu s-a suparat pe pastor sau pe invatatorul de la scoala duminicala?
9. Nimeni nu a deranjat-o cu nimic la biserica?
10. Nu are radio sau televizor pentru a sta acasa si a urmari un program bun?

“Biserica nu există pentru creştini”, îşi intitulează James Draper un articol, care conţine alte astfel de declaraţii categorice:

“Isus caută ucenici autentici în bisericile evanghelice din America, dar nu găseşte prea mulţi.”

“Creştinătatea occidentală s-a retras din bătălia pentru sufletele oamenilor în preocuparea găunoasă pentru propriul confort.”

“Devenim ineficienţi atunci cînd sîntem orientaţi spre noi înşine şi cultura noastră nu are o măsură vizibilă a adevărului etern. Astfel nu există mărturia întrupată despre Mîntuitorul.”

După ’89, spaţiul confesional neo-protestant din România a recuperat cîteva valenţe care îi lipseau: libertatea de expresie, instituţii cu profil religios, implicarea (mai mult sau mai puţin timidă) în viaţa societăţii, numeroase clădiri de biserici. Însă pulsul vieţii eclesiale a scăzut în intensitate, fiind înlocuit cu un activism aproape steril care încearcă să mascheze, ridicol de multe ori, astenia eclesială.

Ca şi loc public de adunare şi timp comunitar de întrunire, manifestarea eclesială e considerată “de succes” dacă reuşeşte să-şi atingă publicul-ţintă, nişa de piaţă, target-ul, care face parte tot mai puţin din “ogoarele gata de recoltă” şi tot mai mult cu ceea ce le place deja creştinaţilor să audă şi să experimenteze “moderat” la întrunirile publice.

Într-o foarte scurtă discuţie despre stilurile de închinare în biserică, cineva îşi exprima adeziunea extaziată faţă de fanfară: “Îmi place fanfara, că şi eu am cîntat în fanfară.” Şi era vorba de biserică la oraş! Mă gîndeam la fostul meu patron, fost profesor de fizică, dacă s-ar pocăi şi ar intra în biserică, ar trebui să înhaţe un trombon şi să “trombonească” şi el în fanfară?

Dragă Alin,
Există o linie extrem de subţire între mersul la biserică împotriva căruia era autorul cărţii citate de tine şi mersul la biserică exemplificat de cartea Faptelor 2:46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi… Problema este cu multe dintre lucrurile „bune” pe care le face, nu CĂ le facem, ci DE CE le facem, ce ne motivează, ce OFERIM şi ce aşteptăm să OBŢINEM din interacţiunea noastră cu alţi creştini sau chair oameni în general. Mersul la biserică de obicei a apărut mai întâi ca o necesitate de a petrece timp cu noua ta „familie” a celor născuţi de sus. Unde şi cum s-a tranformat necesitatea înrutină, reprezintă un punct atât de variat cât de mulţi oameni suntem, găsit pe coordonate nu totdeauna drepte ci mai mult sinuoase. Din contextul citatului din Fapte 2 rezultă o viaţă care ai dreptate, lipseşte de mult din cam toate bisericile: o conversaţie cu Dumnezeu şi o interacţiune cu alţii.

În ceea ce priveşte întrebările ziarului despre doamna Craig, ele sunt puse dintr-o perspectivă greşită, apropae toate (poate cu excepţia a parte din întrebarea 3… câteodată boala e un motiv să nu te duci la biseric!). O să revin când o să am mai mult timp la chestiunea asta, poate chiar într-un post şi o să te anunţ ca să reluăm discuţia pentru că e importantă!

De ce nu mă mai spăl

Scrise de un păstor plictisit de scuzele unora care nu mai vin la biserică.

De ce nu ma mai spal
>
> 1. Cand eram copil, am fost obligat sa ma spal si am dezvoltat ura fata de spalat

1.Cand eram copil nu eram obligat sa ascult doar pe un sindur om din biserica marturisind Cuvantul, adica nu ne spala unul pe toti, ca acum.

> 2. Cei ce se spala sunt ipocriti - ei se cred mai curati decat ceilalti oameni! 2.Ïn contextul “preotiei universale” daca astepti prea mult sa fii spalat de specialist, ramai nesplat

> 3. Exista atatea tipuri de sapun! Nu ma pot decide care-i mai bun! 3.Sunt atatea biserici in care liderii tin predici manipulative pentru a te lega de scaun ca sa nu le ramana biserica goala. Ma pot decide pentru o biserica si din 2-3 credinciosi, daca pastorul este domnul Isus.

> 4. Am obisnuit sa ma spal, dar spalatul a devenit plictisitor, si am renuntat! 4.Chiar daca am avut perioade in care altii ma spalau, acum cand am devenit om mare stiu ca Harul Lui, Scriptura si partasia in rugaciune cu alti frati imi sunt de ajuns

> 5. Ma spal doar la ocazii speciale: la craciun si la paste. 5. In ocaziile speciale (Paste, Craciun) dorinta specialistilor de a ma spala, cu ritualuri si programe este si mai mare. De aceea pentru a scapa de asemenea sapuneala cel mai indicat in aceea perioada este refugiul in rugaciune

> 6. Nici unul dintre prietenii mei nu se spala 6.Nici unul din prietenii me nu isi mai doresc spalare ritualica ( formala)

> 7. O sa incep sa ma spal cand o sa fiu mai batran si mai murdar 7.Daca ma las tot timpul spalat de altii, cand o sa fiu batran a o sa fiu convins ca aceasta este modul cel mai igienic de a ma pastra curat.

> 8. Nu am timp pentru spalat 8.Neimplicarea personala duce neparticipare. Si atunci lipsa de timp e o scuza

> 9. Baia nu-i destul de calda iarna, sau destul de rece vara. 9.Daca oamenii nu sunt lasati sa isi pregateasca si singuri baia, greu le poate gasi un altul temperatura potrivita

> 10. Cei ce fabrica sapunul, o fac doar pentru bani! 11.Sapunul a fost fabricat de Isus, dar au pus altii monopol pe el

> Scrise de un pastor plictisit de scuzele unora care nu mai vin la biserica. Scrie o crestina dezamagita de formalismul si manipularea din biserica
Maria Goron
>

Draga Maria Goron,
Verva ta este la fel de patimasa precum si nemultumirea ta cu clerul bisericilor. Este vreun pastor, macar unul singur, care sa iti placa? In alta ordine de idei, ce faci pentru schimbarea situatiei? Pentru ca daca nu faci nimic, nemultumirile vociferate incoace si-ncolo nu ramin decit retorica. Exista o categorie de oameni descrisa de Domnul Isus in Luca 7:31-34 Cu cine voi asemăna, deci, pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei? Seamănă cu nişte copii, care stau în piaţa şi strigă unii către alţii: „V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns.” În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin şi ziceţi: „Are drac.” A venit Fiul omului, mâncând şi bând şi ziceţi: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.” Ma rog Domnului sa nu cazi in extrema care nu mai vede padurea din cauza copacilor…
TDP, un pastor care nu se este vinovat de nici una din acuzatiile aduse pastorilor mai sus.

Draga frate TDP,
-Exista chiar destul de multi pastori care imi plac ca oameni (avem mai multi prieteni si rude apropiate pastori). Unii dintre ei fac acest lucru ca vocatie, ca conducatori care promoveaza dezvoltarea dezvoltarea de lucratori in biserica. Ceea ce nu agreez este ideea de cler ca si crestini de alt rang. Iar cand imi exprim rezervele fata de cler, foarte putini sunt in stare sa faca diferenta intre a nu agrea un sistem si a nu agrea un om, si multi o iau ca un atac la persoana. Va asigur insa, ca atunci cand am ceva de spus personal unui pastor nu ezit sa o fac.
-Stiu ca lupt contra curentului si stiu ca nu il pot intoarce inapoi dar imi fac datoria de crestin practicant (imi exprim crezul). marea parte a clericilor ajung tot mai mult sa creda ca sunt singurii posesori ai Harului, intermediarii intre oameni si Dumnezeu. Iar vocea mea (care de fapt nu e numai a mea, ci sunt multi altii care cred la fel) poate ca intentioneaza o cat de mica franare a curentului, desi stiu ca sunt slabe sanse, deoarece drumul catre vremurile apocaliptice este ireversibil. Dar eu imi fac datoria, suportand consecintele de rigoare
-Mi-ati pus intrebarea daca este un singur pastor care imi place (ca profesie). Va raspund dupa ce imi dati un singur text din toata Scriptura in care macar un singur pastor este laudat.
Cu respect,
Maria Goron

Ma bucur ca va plac pastori ca oameni. Dar ca lucratori impreuna cu Dumnezeu si ai lui Dumnezeu? Iar la intrebarea despre laudarea pastorului in Biblie, va raspund cind imi scrieti unde este amintit cuvintul ‘trinitate” sau ’sfinta treime” in Biblie.

Pastorii care lucreaza si care lasa si pe altii sa lucreze imi plac (desi nu are nici o importanta daca imi plac sau nu, problema este daca fac sau nu ceea ce trebuie).Dar perceptia mea este ca in general pastorii franeaza lucrarea. Am scris si acel “serial” pe Confesionala “Pastorii, frana sau progres?”. Nici acolo nu a putut nimeni sa-mi indice vreu-un verset biblic in care este laudat vreun pastor sau criteriile biblice de alegere a unui pastor. In ceea ce priveste “trinitate” sau “sfanta treime” nu le am in vocabular si nici nu cred ca am folosit termenii. Dar de pastori scrie in Biblie, insa scrie numai de rau.
Maria Goron

ce crestin esti tu nene, ortodox sau de alt tip?

Draga Allen,
Ma bucur ca m-ai intrebat! Din punctul cui de vedere vrei sa stii ce fel de crestin sunt? Al oamenilor, sau al lui Dumnezeu? Ca oamenii au impartit crestinatataea in mii de “tzarcuri” si au atasat de crestini mii de etichete. Dumnezeu nu vede insa decit un singur fel de crestini: cei care cred in Isus Christos ca Mintuitorul lor personal, cei care aplica invataturile Mintuitorului Slavit in viata lor zilnica, aceia sunt crestini. Restul, indiferent de etichete, nume, si orice altceva, nu sunt crestini!

Biblia ne spune cind s-a folosit numele de crestini pentru prima oara: Faptele Apostolilor 11:26 şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.

In limba greaca, in care a fost scris Noul Testament, cuvintul “crestini” de mai sus (Χριστιανός
=Christianos) inseamna urmas al lui Christos, unul care urmeaza pe Christos. Asta incerc si doresc eu sa fiu, si iti doresc si tie din inima!

Draga Maria, o sa iti raspund intr-un post sau intr-o scrisoare pe adresa personala. Multumesc.