Mi-a descoperit blogul un amic cu care am purtat multe discuţii prin anii 1970 pe când locuiam încă în Romania. După ce s-a declarat mulţumit de conţinut în general, m-a criticat pentru simplitatea exprimării mele. Mi-a adus aminte că-n dezbaterile noastre pe tot felul de teme, foloseam un alt fel de limbaj, mult mai elevat, mai complex. S-ar fi aşteptat ca limbajul meu să fie mult mai pretenţios, mai stufos. Remarca sa m-a făcut să mă gândesc la subiectul din titlu.
Pentru mine, simplitatea este: economie de cuvinte amestecată cu calitate a gândului ţinute laolaltă de subtilitatea expresiei. Este practicarea unei reţineri în a spune prea multe, pentru a lăsa la latitudinea ascultătorului dorinţa de a trage singur concluzia. Adică, exprimare clară şi precisă. Leonardo da Vinci a spus: Simplitatea este sofisticarea fundamentală. Pentru mine, simplitatea nu înseamnă banalitate ci eleganţă.
Câţi dintre noi nu ne-am găsit din când în când în faţa unui aparat pentru utilizarea căruia ar trebui să mergi mai întâi la şcoală! Sau am pus mâna pe o carte pentru citirea căreia a trebuit să ne înarmăm cu un dicţionar bun (şi de cuvinte şi frazeologic). Lumea noastră e plină de complex. Eu continui să fiu atras de simplitate! Ieri şi astăzi am muncit la un proiect pentru recondiţionarea unui restaurant MacDonald din vecini. Un băiat care are companie de construcţii m-a rugat să citesc planurile şi să-i fac un “bid” (ofertă) pentru instalare şi materiale, ofertă care s-o prezinte luni arhitectului de proiect. În căutarea de materiale, am mers la pagina de web a companiei care avea marmura şi faianţa de care era nevoie la proiect. Am fost atât de frustrat! Era o pagină sofisticată, anapoda, greu de priceput, complexă! Mi-am pierdut 3-4 ore câutând pe ea produsele de care era nevoie! Ce mare lucru e simplitatea!
Noi creştinii, vorbim prea mult. Noi nu facem o declaraţie concretă despre pădure, lasând la latitudinea ascultătorului analizarea fiecărui copac, ci ne apucăm noi să analizăm fiecare detaliu al pădurii până când plictisim pe toată lumea. Suntem plini de zel pentru a explica şi defini totul până când toată lumea îşi pierde interesul şi răbdarea. Predicile ne sunt stufoase, cântările de 10 strofe, rugăciunile kilometrice (pentru că nu ne rugăm suficient acasă, de-aia! dacă tot m-ai întrebat de ce). Este sindromul lui Samson care şi-a risipit mare parte din viaţă, iar acum doreşte cu o lovitură să-şi termine duşmanii! Acesta este sentimentul pe care-l am când sunt confruntat cu astfel de predici, cântări, rugăciuni, activităţi de orice fel.
Noi ar trebui să spunem suficient pentru a stârni interesul altora; pentru a-I determina să înceapă a explora pe cont propriu. Isus a procedat astfel. El a simplificat totul şi a clarificat fiecare problemă; a strecurat detaliile şi a lăsat esenţa a ceea ce trebuia spus. A folosit un limbaj comun, simplu, pe care să-l înţeleagă fiecare ascultător, nu numai teologii. A spus suficient ca să inspire o cercetare viitoare pe cont propriu a fiecăruia care L-a ascultat vreodată. Invăţătura Lui a fost completată cu o ilustrare din viaţa de toate zilele, adesea plină de ironie sau umor.
Isus nu a încercat să impresioneze pe oameni. A fost concis, clar şi de aceea oamenii au căutat mereu sfatul Lui. Aşa că de câţiva ani încoace am ales şi eu calea simplităţii în exprimare. Cuvinte uzuale, un stil care sugerează imagini, care să te facă să gândeşti mai departe pe cont propriu. Nu caut să impresionez pe nimeni. Şi, o să las mereu câteva lucruri nespuse… spune-le tu, cititorule! Oricum, suntem împreună în călătoria asta.
In cartea sa He still moves the stones, Max Lucado scrie: Ceea ce contează la tine, contează şi la Dumnezeu. Tu gândeşti că probabil aceasta este adevărat cu privire la lucrurile mari. Când ajungem la probleme serioase, ca moarte, boală, păcat, dezastru, atunci Domnului îi pasă. Dar ce se întâmplă cu lucrurile mici? Ce face Domnul cu şefii răi, penele de cauciuc şi câinii pierduţi? Dar cu vasele sparte, zboruri de avion întârziate, sau discuri de computer stricate? Contează acestea la Dumnezeu?
