PERSPECTIVE CRESTINE

Rev. Daniel McCormack, preot al bisericii Sf. Agatha din arhidioceza oraşului Chicago a declarat că este vinovat şi că  acuzaţiile de a fi abuzat sexual 5 băieţi de vârsta între 8 şi 12 ani în incinta bisericii sunt adevărate.  Pentru vina sa a fost condamnat la 5 ani de închisoare şi va fi scos din rândurile preoţilor catolici.  Încă o dată Biserica Catolică se face de ruşine într-o problemă care ar fi parţial rezolvată dacă ar renunţa la celibatul preoţilor şi le-ar permite să se căsătorească!  Câte astfel de păcate trebuie să păteze faţa Bisericii Catolice până când să renunţe la una dintre cele mai îndrăgite tradiţii omeneşti ale ei, legea celibatului?

Se ştie că cel considerat de către catolici ca fiind primul episcop (primul „papă”) şi anume apostolul Petru a fost căsătorit.  De asemenea istoria bisericii arată că şi următorii „preoţi” au fost bărbaţi căsătoriţi şi cu familii.  Dar au venit secolele 2 şi 3 în care biserica s-a luptat cu gnosticismul.  Materia (deci şi trupul) cu toate aspectele ai era rea, reprezenta întunerecul, în timp ce spiritul reprezenta partea bună, lumina din om.  In lupta aceasta biserica a decis să despartă lumina de întuneric, eliminând fapte ale trpului care sunt în întunerec, cum ar fi… sexul!  Gnosticismul a influenţat astfel poziţia catolică vizavi de căsătoria preoţilor.  Iată un foarte surt istoric: Continue Reading »

Moartea este mai răspândită decât viaţa: toţi vor muri, dar nu toţi trăiesc!

La 4 Iulie 1776 Statele Unite îşi dobândeau independenţa de către Mare Britanie şi se puneau bazele uneia dintre societăţile care va domina scena lumii din aproape toate punctele de vedere, până în zilele noastre. La 14 Iulie 1789 Franţa sărbătoreşte căderea Bastiliei, şi începutul Revoluţiei Franceze. Ambele ţări pretind că evenimentele amintite adineaori au pus bazele democraţiei lor. Să fie oare adevărat? Continue Reading »

Duminică (1 Iulie) a fost ziua naşterii prinţesei Diana.  Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit 46 de ani.  Prieteni ai ei au vrut să o sărbătoarească pe cea supranumită „prinţesa poporului”.  Aşa că au pus de un concert de 6 ore pe Wembley.  Nume mari din industria muzicii au participat şi de asemenea au participat şi cei doi fii ai Dianei.  Cu toate atentatele teroriste recente împotriva Angliei care au făcut ca poliţia să fie în alertă, securitatea să fie elevată şi probabilitatea unor noi atacuri să fie mare, peste 62 de mii de persoane au participat la concert.

Evenimentul a declanşat o serie de comentarii la televiziunea americană.  Unul dintre ele l-am urmărit cu coada ochiului în timp ce-mi desfăceam bagajele de peste weekend (am fost cu soţia într-o scurtă vacanţă făcută posibilă în staţiunea canadiană Pentincton, de prietenii noştri din Agape Christian Church biserică al cărei păstor sunt).  La un moment dat, reportera lua un interviu unul ziarist britanic.  Mai întâi a amintit câteva dintre cele peste o sută de organizaţii caritabile a căror preşedintă sau patroană a fost Diana.  Printre acestea, ea a activat pentru organizaţii care luptă împotriva SIDA.  A fost printre primele „celebrităţi” care a apărut în public atingând un bolnav de SIDA pe vremea când oamenii de rând considerau boala contagioasă.  Apoi ea a fost implicată în organizaţii care luptă împotriva leprei.  Dianei nu i-a fost frică ori ruşine să dea mâna sau chiar să îmbrăţişeze persoane suferind de lepră.  A activat împotriva folosirii minelor de teren în diferite războaie.  Acestea sunt o metodă foarte barbară de luptă, deoarece lasă invalizi pe viaţă o mulţime de ostaşi dar şi copii, femei sau bărbaţi nevinovaţi.

Apoi reportera a întrebat pe ziarist care dintre toate acestea au constituit moştenirea cea mai de preţ lăsată de Diana.  Şi, spre surprinderea mea, ziaristul a răspuns scurt: „băieţii ei!”.  Deci, nu o activitate din multele avute, ci nişte persoane, băieţii pe care i-a crescut erau bunul cel mai de preţ lăsat ca moştenire!

Asta ar trebui să ne dea la toţi de gândit, măcar pentru o clipă.  Avântaţi în tot felul de activităţi uităm adesea că ce lăsăm în urmă nu sunt conturi bancare, case, cărţi, fabrici, afaceri, ci persoane.  Şi unele dintre acestea, sunt atât de aproape de noi, cum ar fi fii şi fiicele noastre.  Ele sunt moştenirea cea mai valoroasă pe care o putem lăsa în urmă.

Doi pescari erau în largul mării la pescuit, într-o barcă.  Se stârneşte o furtună puternică. Barca era purtată de valuri. Unul dintre ei zice celuilalt: “In timp ce eu vâslesc tu roagă-te lui Dumnezeu să ne scape din această primejdie.” ( De parcă nu puteau să se roage în gând amândoi şi să vâslească în acelaşi timp).

” Nu m-am rugat de mult, mi-am pierdut deprinderea de rugăciune” - zise celălat. Au mai trecut câteva minute şi furtuna s-a inteţit, barca era pe punctul să se scufunde. “Fă ceva că ne răsturnăm!” -zise primul. Si atunci partenerul în ale pescuitului începe rugăciunea: ” Doamne, nu te-am conturbat timp de 10 ani, dar dacă ne scapi din primejdia aceasta iţi promit că încă 10 ani de acum înainte tot nu te voi conturba”