Aud mereu în diverse discursuri politice expresia „no child left behind”! Se referă desigur la promisiuni făcute de politicienii aflaţi acum în campanie elctorală de a acorda, dacă vor fi aleşi, o mai mare importanţă sistemului educaţional american. Eu însă mă gândesc la cu totul altceva, când aud espresia asta.
Jesse Overholtzer avea 12 ani, ştia că este un păcătos şi ar fi vrut să se roage, să-i spună Domnului Isus asta… şi i-a cerut sfatul mamei sale. „Eşti prea tânăr, fiule!” a fost răspunsul ei. Aşa că, dacă era păcătos şi era prea tânăr pentru a-şi spune Domnului păcatele, Jesse a decis că poate nu-i rău să meargă şi să păcătuiască cât poate… până se face mai bătrân!
Pentru unii, păcătul început în tinereţe nu mai poate fi întrerupt o viaţă-ntreagă! O, câţi oameni am consiliat, oameni care se luptau cu un păcat al tinereţii şi după 30-40 de ani! De la alcoolism, la masturbare, de la pornografie la minciună, de la neseriozitatea flirtului la infidelitate cronică, de la ne-iertare la neseriozitate faţă de Dumnezeu. Am cosntatat că astfel de patimi şi „duhuri” până şi cu post şi rugăciune se exorcizează greu! Şi trebuie să recunosc că sunt mulţi în biserici care se luptă cu păcate de care nu pot scăpa! Şi le ţin ascunse de alţii, că li-e ruşine, dar ei şi Dumnezeu ştiu de ele, şi astfel viaţa lor este trăită într-o continuă neîmplinire!
Nu a fost cazul lui Jesse. La vârsta de 20 de ani, pe când era student, a auzit din nou Evanghelia, aceasta i-a străpuns inima şi el şi-a predat viaţa Domnului Christos, fiind eliberat de păcate. Ba mai mult, a devenit păstor! Şi una dintre „poverile” pe care i le-a pus Domnul pe inimă s-a datorat acelor cuvinte spuse de mama sa „Eşti prea tânăr, fiule!”. Jesse ştia acum că nu eşti niciodată prea tânăr pentru Domnul! Ba chiar a citi o predică de-a lui Spurgeon care spunea: „un copil în vărstă de cinci ani, dacă este învăţat bine, poate crede şi poate fi născut din nou exact la fel ca orice adult.”
Amintirea luptelor tinereţii sale l-au făcut pe Jesse Overholtzer să se decidă să întemeieze o societate misionară care să se adreseze copiilor, care să evanghelizeze pe copii. Jesse avea 60 de ani când a pus bazele organizaţiei Child Evangelism Fellowship (CEF). Astăzi organizaţia este cea mai mare de acest fel din lume şi duce Evanghelia la apropae 5 milioane de copii anual, în peste 150 de ţări. Anul acesta CEF împlineşte „vârsta” de 70 de ani. Din nevoie de lideri pentru CEF s-a născut o altă organizaţie, care este Children´ Ministries Institute (CMI) care pregăteşte liderii misiunilor care se adresează copiilor. Până în prezent, aproape 4 mii de studenţi au fost pregătiţi de CMI. Alţii mii şi mii de lideri de prin cele peste 150 de ţări au primit specializare în cursuri de scurtă durată în ţările în care trăiesc.
Copiii sunt câmpul de misiune cel mai roditor! Studiile au demonstrat că mare parte din cei ce sunt creştini au venit la Christos înaintea împlinirii vârstei de 18 ani. Grupul Barna (Barna Research Online. Adults Who Attended Church As Children Show Lifelong Effects. Se poate vizita grupul Barna la linkul următor: http://www.barna.org/) a făcut în anul 2001 un sondaj pe un eşantion de o mie de adulţi, cu întrebarea când au venit la Christos. 32% au venit când erau de vârstă între 5 şi 13 ani. 4% au venit la vârste între 14 şi 18 ani. 6% au venit la vârste peste 19 ani. Sondajul a continuat să arate că 61% dintre adulţii care mergeau la biserică regulat în copilărie, continuă obiceiul şi când sunt adulţi.
Sunt absolut convins că şi dacă nu ai copiii tăi, sau deja ai tăi sunt prea mari, sau ai nepoţi, deci, sunt convins că cunoşti copii. Nu-i da laoparte cum ai da o scamă de pe reverul hainei, aşa indolent şi aspru. Ai în ei materialul cel mai maleabil şi mai uşor de prelucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Apleacă-te asupra lui, „mânjeşte-ţi” mâinile în lutul acesta (poate că trebuie să te „pleci” sub nivelul prestigiului tău, poate că trebuie să te pui în patru labe şi să te joci cu ei un timp, pentru a ajunge la sufletul lor, poate că trebuie să le asculţi poveştile… poate că trebuie să le răspunzi la nesfârşitele întrebări, unele dintre ele… copilăreşti!).
Una dintre cele mai frumoase amintiri pe care o am despre tata este din iarna anului 1979. Tata avea 55 de ani şi era în preajma sărbătorilor de iarnă. Noi mergeam la el să mâncăm de cină, după adunare. Împreună cu mine erau 2-3 prieteni de aceeaşi vârstă din adunare (aveam 26 de ani). Cu noi erau fraţi de-ai mei mai tineri cu prieteni de-ai lor. La un moment dat, tata s-a dus în zăpadă, a luat un mână de zăpadă şi i-a frecat-o de faţa unui prieten de-al meu. Prietenul i-a întors „favoarea”. S-a încins o bătaie cu zapadă pe cinste! Pornită de la un om foarte serios în lucrarea lui Dumnezeu, poate cel mai serios care l-am cunoscut vreodată! Şi, un mare predicator al Evangheliei! Preţuiesc alţi predicatori, dar puţini se apropie de tata, şi nu spun asta pentru că mi-era tată! De-aia îl iubeau tinerii şi copiii: ştia să se coboare până la nivelul lor şi de acolo să-i ridice la nivelul lui Christos. Asta mi-a rămas memorabil din iarna lui 1979. Peste câteva luni, tata pleca acasă la Domnul său! Şi din cei peste 12 mii de oameni care au venit să-l conducă pe ultimul drum, cred că 1/3 erau tineri!
Nu neglija tinerii şi copiii cu care intri în contact! Spune-le de Christos! Ştiu! Asta sună aşa de „limbă de lemn”! Dar noi transformăm unele expresii în limbă de lemn când le folosim fără să le dăm curs! Tu nu fii aşa! Ai ocazii UNICE de a face ca un copil din anturajul tău să nu rămână în urmă!
