Dr. D. James Kennedy, păstorul Bisericii Prezbiteriene Coral Ridge a plecat la Domnul; era în vârstă de 76 de ani.  Acum două săptămâni şi-a dat demisia din poziţia de păstor a bisericii pe care a preluat-o acum aproape 50 de ani cu un număr de 45 de membri şi a crescut-o până la un număr de peste 10 mii de membri.  Dr. Kennedy suferea de ceva complicaţii la inimă în urma atacului de cord suferit în iarna anului trecut şi spera să se refacă pentru a reveni la amvonul bisericii sale şi la cârma lucrărilor pe care le începuse şi conduse cu atâta succes; Domnul însă a hotărât să-l ducă acasă.

Când am auzit vestea mi-a părut extrem de rău.  A venit aşa o tristeţe peste mine, deşi ca creştin ar trebui să mă bucur când cineva moare mântuit, şi mai ales după o viaţă bogată în roade.  Pavel spunea că a muri este un câştig… şi este adevărat!  Totuşi, mă obişnuisem să-l urmăresc la televizor (programul său „the Coral Ridge Hour” era transmis pe vreo 400 de staţii de televiziune şi cablu şi în baze militare în jurul lumii) sau la radio (programul său „Truths that transforms” era urmărit zilnic de milioane de ascultători) şi acum îmi va lipsi.  Mi-a plăcut felul sobru, elegant şi totuşi accesibil al prezentării Evangheliei de către Dr. Kennedy.

Ce mi-a plăcut mai mult la el, era faptul că trăia ceea ce predica.  Într-o vreme când predicatorii de talia sa au zeci de case şi palate, avioane particulare, maşini cu nemiluita, salarii de milioane de dolari annual, Dr. Kennedy a condus o maşină veche de 10 ani (un Pontian GrandAm dacă nu mă-nşel), locuia într-un cartier în care casa lui nu putea fi deosebită de casele celorlalţi locuitori, avea un salar modest şi dăruia banii obţinuţi din multele sale cărţi şi publicaţii înapoi în lucrare.  Nu şi-a angajat nici un membru de familie în lucrare (ura nepotismul de care dau dovadă cam toţi predicatorii care au reuşit să ajungă „celebri” în SUA, şi poate că nu doar aici).   Sărăcia nu este o virtute decât dacă alegi să fii sărac din cauza lui Christos.

Simplitatea şi modestia acestui om al lui Dumnezeu m-au atras.  Ştiam că predică ceea ce trăieşte.  De aceea a fost apreciat leadership-ul său moral de către toţi.  Era foarte accesibil şi popular.  Dădea mâna cu toţi cei ce veneau adhoc să-l viziteze sau să vadă biserica păstorită de el.  Stătea cu toţi de vorbă.  Avea un cuvânt bun pentru fiecare, o îmbărbătare sau câteodată, o glumă (căci avea o fire veselă).

Acum câteva zile scriam despre oameni de odinioară; descriam nişte români deosebiţi: oameni simpli dar ai rugăciunii şi ai lui Dumnezeu.  Nu numai între români sunt oameni deosebiţi şi rari (deşi unii dintre români aşa cred!).  Îl regret pe Dr. Kennedy.  În încheiere iată ce a spus el cândva despre clipa aceasta:

„Ştiu că într-o zi o să ajung la ceea ce oamenii numesc sfârşitul acestei vieţi.  Probabil că mă vor pune într-o cutie şi mă vor aduce chiar aici în faţa bisericii, şi unii oameni se vor aduna împrejur şi câţiva chiar vor plânge.  Dar le-am spus să nu plângă pentru că nu vreau să plângă.  Vreau să înceapă slujba cu Doxologia şi să o încheie cu corusul Aleluia: eu nu voi fi acolo (în sicriu) şi nu voi fi mort.  Voi fi mai viu decât am fost vreodată în viaţa mea şi vă voi privi pe săracii de voi care încă mai trăiţi în pământul celor ce mor şi nu v-aţi alăturat mie în ţara celor vii.  Şi voi fi viu în vecii vecilor, mai sănătos şi mai plin de viaţă şi de bucurie decât am fost eu sau oricine altcineva vreodată.”

Viewed 12 times by 7 viewers

The A mai plecat un titan. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.