

A trecut aproape un an de când Charles Carl Roberts, un şofer de camion din statul Pennsylvania a intrat în şcoala acestei comunităţi de Amish din comitatul Lancaster (Amish-ii sunt creştini anabaptişti de tip menonit, care se trag din teritoriile germane şi elveţiene, şi care au emigrat în SUA în secolele XVIII-XIX. Ei se remarcă printr-o viaţă simplă, de obicei în comunităţi rurale, muncind în ferme particulare dar ajutându-se conform principiului de „clacă”. Nu folosesc maşini, telefoane, electricitate. Nu acceptă ajutor financiar de la stat, au ales să nu se asigure medical, trăiesc în comunităţi închise, se căsătoresc între ei, au familii numeroase cu media de 7 copiii pe familie, nu folosesc armele de foc, nu sunt violenţi, vorbesc un dialect germanic. Cine a urmărit filmul Witness cu Harrison Ford îşi aminteşte că mare parte din acţiunea filmului se desfăşoară într-o astfel de comunitate).
CC Roberts în ziua aceea ce 3 Octombrie 2006, înarmat cu o puşcă şi un revolver, a intrat în şcoală, a scos afară băieţii şi adulţii, apoi a aliniat fetele în faţa tablei şi a început să tragă în ele. Trei au murit pe loc, două a doua zi iar cinci au fost grav rănite. Roberts a încheiat violenţa sinucigându-se.
Lumea întreagă a fost consternată. Suferinţa acestor creştini a fost atât de solemnă, atât de sobră, atât de… creştinească! Localnici s-au grăbit să de o mână de ajutor şi s-a stabilit imediat un fond pentru donaţii şi un comitet de ajutor (Nickel Mines Accountability Committee). Peste 5 milioane de dolari au fost donaţi în acest cont.
Una dintre fetiţele care a fost grav rănită, Rosanna King va trebui să se folosească de un scaun cu rotile toată viaţa sa. Nu poate vorbi, nu poate mânca singură. Dar părinţii ei au declarat că se bucură că măcar vede bine, aude bine şi zâmbeşte mult.
Şcoala veche a fost dărâmată: era un simbol al urei şi al morţii. O şcoală nouă va fi aniversată acum la împlinirea unui an de la tragedie.
Părinţii fetelor ucise, a celor rănite şi alţi reprezentanţi ai comunităţii au avut cuvinte de iertare pentru ucigaş şi de încurajare pentru familia acestuia. Rămâneau în urmă o soţie şi trei copiii. Printre altele, decalraţiile Amish-ilor spuneau: „Iertarea este o călătorie în care ai nevoie de ajutor de la Dumnezeu şi de la comunitate… pentru a te ţine de hotărârea de a nu deveni prizonierul ostilităţii. Ostilitatea distruge comunitatea.”
Cum au iertat Amish-ii? Nu doar cu vorbe, ci şi cu fapte. Zilele trecute au luat o sumă de bani din banii donaţi pentru ei şi au dus-o văduvei lui CC Roberts. Şi ea era considerată o victimă, ca şi familiile lor! Asta da iertare!

on 21 September, 2007 at 5:01 am #
[...] http://dorupope.com/2007/09/21/asta-da-iertare/ [...]
on 21 September, 2007 at 6:02 am #
Nu am cuvinte,asta da iertare! Imi place sa merg din cind in cind la adunarea lor.Ma simt atit de prost cu portul meu in mijlocul lor .Cind vad si copilasi de 3 anisori acoperti pe capusorul lor in toiul verii….Predicile sunt foarte lungi.iau masa impreuna la biserica.Nu au dirijor de cor ,dar cinta pe voci ,extraordinar de frumos.Fac misiune din casa in casa .Chiar un tinar de la noi de la baptisti s-a casatorit cu fata pastorului .Astazi sunt misionari in Africa .Imi place sa merg la magazinul lor ,cum intri te trezesti intr-o admosfera placuta cu muzica crestina.De cite ori ii vizitez trebuie sa fiu atenta la imbracaminte ,nu pantaloni ,nu mineca scurta , fac asta pentru respectul pe care il port fata de ei .Imi plac mult .
Viorica,
Am fost prin New York şi Ohio şi Pennsylvania… i-am văzut pe stradă, dar nu am fost niciodată la adunările lor. Mă gândesc că totul e destul de auster şi simplu, ceea ce nu-i rău! Nu am informţii despre faptul dacă ei permit căsătoriile în afara religiei lor; aşa ştiam că nu, dar şi între ei sunt comunităţi mai deschise şi mai închise. De asemenea ştiu aproape sigur că acele comunităţi mai închise nu fac prozelitism…