PERSPECTIVE CRESTINE

Matei 24:17 cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă.

Când plec la drum nu-mi place să împachetez decât în ultima clipă. Nevastă-mea ba râde de mine, ba tună şi fulgeră pe mine. Zice că-s lăsător. Ea îşi face bagajele cu zile înainte, şi dacă trebuie să plecăm undeva numai pentru o singură zi. Are întotdeauna geanta de haine plină cu de toate. Haine groase în toiul verii, sau pantaloni scurţi şi bluze fără mânecă în timpul iernii. Zice că trebuie să fii pregătit pentru orice împrejurare. Sandale şi cizmuliţe, ciorapi trei sferturi şi pentru adidaşi şi de gală, lenjerie, rochii, fuste, costumaşe, pantaloni, ce mai: un dulap la purtător! Şi ce mă enervează cel mai tare este că EU trebuie să-l car! Bine-bine, doar până la maşină sau de la maşină în casă, niciodată mai mult de 20-30 metri! Dar ideea în sine mă exasperează! Iar ce mă distrează la culme este că ¾ din ceea ce a dus cu ea nu va folosi (1), iar (2), trebuie roscolite mereu toate pentru a găsi ceea ce caută. Desigur, ceea ce caută este mereu la sub toat celelalte lucruri, sau s-a ascuns în ultimul buzunăraş în care nu avea cum ajunge şi nici nu se gândea nimeni să caute!

Lucruri! Ne place să avem lucruri! Cumpărăm mereu haine care nu le vom purta niciodată, doar pentru că „erau atât de ieftine! Nu puteam să le las! Toţi cumpărau ca ieşiţi din minţi! Am luat şi eu!” Aici mă arde de obicei limba să fac o remarcă (nu v-o spun care) dar dacă o fac, dă laptele în foc! Mai bine râd în mine însumi!

Te-ai distrat vreodată în tine însuţi? Când nu poţi împărtăşi punctul tău de vedere asupra comicului situaţiei pentru că ceilalţi nu „gustă” glumele tale! Sunt fie nesărate (nu-s murdare – nu au căzut pe jos – doar nu au sare!) fie umorul tău e doar sarcastic, acid, etc etc. Şi atunci nu ai ce face decât să te distrezi singur. Îţi spui o glumă în minte, faci remarcile necesare, şi-ţi muşti zîmbetul ca să rămână neobservat. Păstrezi pacea!

Lucruri. Ne dau atâta mângăiere! Te simţi atât de bine (măcar pentru câteva ore sau poate zile) după ce le-ai achiziţionat! Eşti satisfăcut! O să-i rupi tu gura lu´ Tanţa când te-o vedea cu Levis´şii aştia noi! (Numai că şi Tanţa o cumpărat, împreună cu ceilalţi care cumpărau ca… descreieraţii!).

Lucruri. Am un amic a cărui nevastă se teme de el (incredibil, dar adevărat). Când pleacă la cumpărături şi-şi ia ceva nou, ascunde de bărbatu-so până altă dată. El nu prea are simţ de observaţie, dar câteodată îşi dăseama că soţia lui are ţoale noi, şi o întreabă când şi le-a cumpărat. „O, astea le am de muuuuult!” zice ea invariabil. Până la urmă amicul meu s-a prins, şi zice mai în glumă, mai în serios că nevastă-sa nu şi-o cumpărat nimic în ultimii trei ani.

Lucruri. Nu mai ştim unde să le punem. La un moment dat devin o povoară. Geme casa de ele! Explodează uşile dulapurilor, stau cocoşate paturile sub care le-am depozitat, se rup rafturile pe care stau, se smulg cuierele din pereţi.

De unde am pornit? A! De la bagaj! Aşa: eu nu-mi fac bagajul decât cu câteva minute înainte de plecare. Dacă plec undeva peste hotare, s-ar putea să încep cu câteva ore mai degrabă, dar nici într-un caz cu o zi mai devreme! Am în minte imaginea listei lucrurilor ce trebuie să le iau, dar nu le împachetez decât în ultima clipă. De ce? Nu ştiu! Pentru că nu merită să manifestezi atâta cruzime faţă de săracile lucruri şi să le ţii închise în valiză zile întregi. Le laşi să respire în voie, să zburde pe unde zburdă ele. Şi aşa câte unele se împotrivesc să plece în călătorie. Ştiu asta pentru că se ascund de tine de nu le mai găseşti!

Acum recent, am mai descoperit o metodă de a-mi duce cât mai puţine lucruri cu mine: împachetez, trag fermoarul, apoi stau câteva minute, beau o cafea, deschid din nou geanta şi bingo! Îmi dau seama că am pus prea multe chestii! Scot afară cam un sfert din ele, şi e nemaipomenit de bine!

Să călătoreşti uşor prin viaţă! Asta este atât o artă cât şi o necesitate! Să nu te încarci cu lucruri care nu-ţi folosesc. Am auzit de oameni care au locuit zeci de ani în aceeaşi casă! Nu pentru că puteau să-şi cumpere zeci dacă voiau, ci pentru că nu era necesar. Citeam undeva că celebrul Malcolm Muggeridge şi soţia sa Kitty au dăruit (după ce s-au întors la Domnul) organizaţiilor de caritate ¾ din averea şi posesiunile lor. Şi aşa ziceau ei că ceea ce le-a mai rămas e prea mult!

Să trăieşti simplu, să ai doar strictul necesar să renunţi la aglomerare. Cât de simplu? Asta hotăreşti tu! Îmi amintesc din tinereţe că mai mergeam cu prietenii prin oraş, şi mai stăteam pe câte o terasă vara, privind la oameni. Am văzut mereu bărbaţi (nu ştiu dacă mai există genul acesta prin ţară) de obicei ducând cu ei un piaptăn a cărui coadă scotea capul trufaş din buzunarul de la spate al pantalonilor lor. Ştii despre ce vorbesc? Ăia dom´le simplificau tot ce era necesar la un piaptăn! Podoba capilară era singurul aspect de care erau interesaţi! Atât de simplu? Nu ştiu! E decizia ta!

Doar îţi amintesc că pentru MAREA CĂLĂTORIE pe care o vom face cu toţii, nu putem duce cu noi nimic. Vezi mai sus citatul din Biblie. O să plecăm cu mâinile goale! Dar lucruri, o să lăsăm! Şi de ce să lăsăm lucrurile de forţă!? De ce să nu le lăsăm cu scop şi de bună-voie! De ce să nu lăsăm din cauza lor amintiri plăcute, suveniruri care să încălzească memoria cuiva cu privire la noi!

* **

The Calatorind cu bagaje puţine. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.