on 
on 
2 Petru 3:9 Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
Oare primim toate lucrurile pentru care ne rugăm? Nu chiar! Nu m-am gândit şi nici nu am auzit să fi făcut cineva o statistică cu procentajul rugăciunilor împlinite. Şi dacă ar fi făcut cineva un astfel de sondaj, cred că ar fi extrem de inexact! Cunosc oameni ale căror rugăciuni au fost ascultate după ce au plecat la Domnul. Ei nu mai pot fi chestionaţi în sondaj, nu-i aşa?
Apoi, Dumnezeu ne surprinde: nu ştii niciodată cum răspunde Dumnezeu la rugăciune, nu-i aşa? Relaţia dintre cerere şi primire poate fi considerată în contextul mai larg al relaţiei dintre un tată şi fiul său; unele lucruri cerute fiul le primeşte imediat, altele mai târziu, altele cu unele condiţii, altele vor primi răspunsul NU, altele nu acum. Ascultarea rugăminţilor copilului este o parte importantă a relaţiei dintre tată şi fiu, dar nu este doar atât; relaţia propriuzisă este mai importantă decât oferirea de lucruri. Aşa-i şi cu Dumnezeu. Nu ne dă toate lucrurile pe care le cerem. Câteodată le amână, uneori, le primim prea târziu şi nu ne bucurăm de ele decât din perspective veşniciei.
Trebuie să mărturisesc aici că nu-mi cade bine când cer şi nu primesc. Ar trebui să fiu un copil bun, ascultător şi spiritual, care sare de bucurie şi strigă Domnului „Aleluia!” şi atunci când nu primeşte ceea ce cere. Domnul ştie mai bine decât mine, nu-i aşa? Dacă nu-mi dăceva, este spre binele meu, nu-i aşa? Dar eu, nu! Eu sunt frustrat. Recurg la versete biblice ca să-I sucesc cumva Domnului mâna. Îi amintesc că El a spus că cine cere, capătă. Încerc să trasnform dorinţa mea într-un fel de tragedie din mijlocul căreia strig către El… iar când strigă un nenorocit, Domnul aude, nu-i aşa? Sunt trist. Domnul mă întreabă de ce-s trist iar eu îi răspund că sunt necăjit că nu m-a ascultat; apoi, îi amintesc că El a zis: „cheamă-mă în ziua necazului…” Nimic nu-L mişcă pe Domnul! Dintr-această încleştare a voinţelor, eu cedez primul. Dar rămân trist un timp.
În sfârşit, într-o zi m-am uitat la versetul de mai sus dintr-o perspectivă diferită: nici Dumnezeu nu capătă tot ceea ce doreşte! El doreşte ca toţi oamenii să vină la pocăinţă, dar nu toţi oamenii vin! Se întristează Domnul? Este frustrat? Nu cred! Îşi vede mai departe de „treabă” ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Versetul acesta mi-a adus consolare. Nu, nu este consolarea care-ţi vine când ţi se întâmplă ceva rău, dar te bucuri că nu eşti singurul căruia i s-a întâmplat! Nu este asemănătoare cererii comerciantului în competiţie cu vecinul de vizavi, care a primit într-o noapte vizita unui înger, care l-a întrebat: cere-mi ce vrei să-ţi dau, şi orice-mi vei cere, o să-i dau vecinului tău dublu! La care comerciantul, zâmbind şmechereşte, a spus: aş dori să orbesc de un ochi! Nu consolare de-asta. Consolarea că Domnul ar avea puterea să-mi dea tot ce cer aşa cum ar avea puterea să-i facă pe toţi oamenii să se pocăiască. Dar dacă i-ar face pe toţi să se pocăiască, cum s-ar potrivi asta în contextul libertăţii ce ne-a garantat-o de a alege ce vrem să facem cu viaţa noastră? De a ne aşterne propriul pat ca să „dormim” veşnicia cum ne-am aşternut-o? Sau, dacă mi-ar da mie tot ce cer, cum s-ar potrivi asta în contextul suveranităţii lui Dumnezeu şi a calităţii sale de stăpân, şi a calităţii mele de rob al Său? Sau în contextul libertăţii pe care o am nu de a face tot ce vreau, ci tot ce trebuie?
Aşa că mi-am împachetat frustrările, le-am făcut ghem şi le-am aruncat în Marea Uitării. Voi continua să fac ceea ce trebuie să fac, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Din când în când voi revizita cererea mea şi o voi reintroduce la Domnul. S-ar putea să-mi amintească că a spus o dată „nu” şi că tot „nu” rămâne… Sau, s-ar putea să zică „da!” Da-ul mă va bucura, dar nu-ul nu-mi va diminua consolarea că-n viaţă, nu poţi avea tot ceea ce doreşti: nici Dumnezeu nu are tot ce-şi doreşte! Mai ales când dorinţele noastre se intersectează cu libertăţile altora!
The Consolare by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
No related posts.
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.