Despre OJ Simpson, ştiu sau au auzit o mulţime de oameni. Jucătorul de fotbal american şi starul de cinema care acum câţiva ani (în 1995 mai precis) a avut un proces televizat, proces în care a fost acuzat că ar fi ucis cu sălbăticie pe soţia sa şi un prieten al acesteia. Beneficiind de o echipă de avocaţi excepţionali, de nişte greşeli a poliţiei, de atitudini rasiste a poliţistului principal şi de un juriu alcătuit dintr-un număr de oameni de culoare, OJ a fost achitat. Cei ce au urmărit procesul s-au împărţit în două tabere: unii care credeau că este nevinovat, şi alţii care credeau că e vinovat dar a scăpat basma curată din cauză că era om de culoare. California, unde a fost judecat procesul, a mai fost în centrul atenţiei pentru tratarea necorespunzătoare a oamenilor de culoare (celebrul caz al lui Rodney King, care de altfel a fost o pramatie, dar pentru că poliţiştii care l-au bătut au avut manifestări rasiste anterior arestării lui King, acesta a avut câştig de cauză la proces) aşa că în cazul lui OJ toţi s-au purtat cu mănuşi ca nu cumva să mai fie acuzaţi încă o dată de rasism.

Eu am făcut parte din cei care au crezut că OJ a fost vinovat şi că în cazul lui s-a făcut o nedreptate. Am urmărit procesul cu interes pentru că aveam astfel acces pentru prima dată într-un tribunal american şi în sistemul de justiţie de aici. Nu îmi făceam iluzii: ştiam că ceea ce urmăresc este cosmetizat pentru televiziune, şi totuşi, era deosebit de ceea ce eram obişnuiţi a vedea prin filme. Deosebit şi asemănător în acelaşi timp! Trebuia să fii alert pentru deosebi realitatea de imaginaţie. Când s-a pronunţat sentinţa am avut un sentiment de amărăciune. Dar, asta era! Procesul a fost supranumit pe-aici „the trial of the century” şi noi asistasem la el.

Am fost însă curios cum se va sfârşi „cazul OJ” în cele din urmă. Familiile celor doi ucişi (Nicole Brown şi Ronald Goldman) au deschis o acţiune civilă împotriva lui OJ pentru a obţine despăgubiri. Interesant că în acest proces OJ a pierdut. El nu va mai putea avea parte de nici un câştig material (tot ce va câştiga el din publicitate, obiecte personale vândute, orice fel de muncă, etc. va merge la cele două familii) până nu va plăti cei peste 33 milioane dolari câştigaţi de cele două familii la proces. Între timp, OJ rămăsese fără bani după procesul criminal. Singurul său venit era din pesnsia de jucător (care nu era un venit mic: câteva zeci de mii de dolari lunar) şi din semnarea de autografe.

Recent, OJ a scris o carte despre crima de acum 12-13 ani. Titlul cărţii? If I Did It: Confessions of the Killer. OJ nu va beneficia de bani din vânzarea cărţii, dar el a scris-o totuşi deoarece cartea îl păstra în atenţia mediei americane şi asta îi aducea faimă, iar faima îi aducea alte avantaje de pe urma cărora OJ beneficia fără a trebui să plătească nimic familiilor Brown şi Goldman.

Cartea a fost publicată la 14 Septembrie. La aceeaşi dată, OJ era în Las Vegas pentru a participa la o nuntă. Cu ocazia aceasta, cineva „i-a vândut un pont” cum că ceva obiecte memorabile de-a sale ar fi fost furate de la el şi acestea s-ar afla la ocupanţii unei camere de la un hotel local, Palace Station. OJ cu ceva acoliţi de-ai săi a intrat în cameră cu forţa, cu arme şi „şi-a recuperat” obiectele. Mai târziu poliţia i-a arestat pe toţi pentru furt calificat prin folosirea armelor de foc şi urmează un nou proces. Majoritatea celor ce şi-au spus opinia (avocaţi şi procurori) ziceau că de data aceasta OJ nu mai scapă şi că va face cel puţin 30 de ani de puşcărie.

M-am gândit cu ocazia aceasta sumar la răzbunarea Domnului. Evrei 10:30 spune: Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti! Şi Domnul alege să se răzbune adesea ŞI PRIN cel ce poartă sabia (Romani 13:4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău). Şi este interesant să urmăreşti cum execută Domnul răzbunarea Sa.

Uite, cazul celui ce a pus explozivul la clădirea guvernamentală Alfred P. Murrah din Oklahoma City. În 1995, Timothy McVeigh a încărcat un camionaş cu exploziv făcut acasă, l-a parcat în subsolul clădirii amintite după care l-a detonat de la oarecare distanţă. Au fost 168 de morţi şi peste 800 de răniţi. La câteva ore de la explozie, McVeigh conducea liniştit o maşină veche pe care şi-o cumpărase tocmai pentru a nu atrage privirile. Doar că, numărul maşinii pierduse un şurub şi acum atârna doar într-un şurub. Un poliţist în maşina sa l-a urmărit şi l-a făcut pe McVeigh să tragă pe dreapta. În astfel de cazuri, rutina este ca poliţia să-ţi ceară actele şi după ce se asigură că nu eşti căutat de poliţie, îţi atrage atenţia că numărul nu stă bine (sau în alte cazuri că ţi-e ars un bec sau un far) şi eventual te ajută să repari dacă situaţia e reparabilă, sau îţi spune să te ocupi de defecţiune în cel mai scurt timp.

McVeigh nu era căutat de poliţie, dar după ce poliţistul care l-a oprit a venit înapoi la maşina lui McVeigh să-i înapoieze actele, i s-a părut poliţistului că de sub o pătură zvârlită pe bancheta din spate s-ar zări un pat de puşcă. L-a somat pe şofer să iasă din maşină, i-a pus cătuşele, l-a pus în maşina poliţiei, i-a percheziţionat maşina, a găsit o carabină şi un revolver, i-a cerut permisele de port-armă (dacă ar fi avut aşa ceva, l-ar fi eliberat), Mc Veigh nu avea, şi a fost arestat. La închisoare i s-au luat amprentele, s-a constatat că McVeigh a fost militar specialist în explozive, i s-au procesat mâinile pentru a se descoperi pulbere de exploziv, au descoperit urme de îngrăşământ chimic (care a fost folosit în explozivul de la Oklahoma City) şi asta a fost!

Desigur ştim că nu în toate cazurile există „răzbunare” aici în viaţa aceasta. Dar poţi să fii absolut sigur că Dumnezeu se va răzbuna pentru tot răul făcut! Mai ales împotriva celor ce-L batjocoresc pe El! Radu Iliescu scria în blogul său despre balsfemia actriţei Kathy Griffin cu ocazia decernării premiilor Emmy (citeşte aici). Mai urmăresc atei care adresează înjurături la adresa lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Îmi amintesc de ceea ce spunea scriitorul epistolei către evrei: Evrei 10:29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? Nu poate nimeni spune cu absolută siguranţă că ŞTIE că nu există Dumnezeu! Se spune că Voltaire, care a fost ateu, a fost surprins de către un cunoscut ridicându-şi pălăria în faţa unei statui a lui Christos. Cunoscutul a cerut o explicaţie şi Voltaire s-a scuzat spunând că deşi nu crede în Christos, se salută reciproc din respect.

Câteodată suntem victimele nedreptăţii: nu ni se dă ce ni se cuvine, ni se ia ce-i al nostru, ni se calcă drepturile în picioare, ni se face rău fără să merităm! E-atât de greu de suportat nedreptatea! Dar de câte ori o judec „la rece” (deoarece am tendinţa de a mă înfierbânta când mi se face nedreptate!) mă gândesc la două lucruri: nedreptatea la care a fost supus Christos, El cea mai curată şi sfântă persoană care a umblat vreodată pe pământul acesta, şi mă gândesc că Dumnezeu vede, ştie şi va răsplăti fiecăruia după faptele sale (Romani 2:5-6 … Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui). Aşa că, am răbdare!

Viewed 56 times by 41 viewers

The Razbunare by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.