1 Tesaloniceni 5:17  Rugaţi-vă neîncetat.

De câte ori nu am auzit întrebarea, la lansarea unei invitaţii la rugăciune, „pentru ce să ne rugăm?”  Nu că NUam avea motive de rugăciune, dar în mintea noastră, noi împărţim „motivele de rugăciune” în două categorii: pentru noi şi pentru alţii.  Problemele noastre le împărţim şi acestea în două: lucruri pentru care nu merită să ne rugăm (aici intră categoria problemelor în care ne descurcăm singuri, sau probleme cu care nu merită să-l întrerupem pe Dumnezeu din problemele Sale serioase că a noastre-s prea minore, sau lucrurile a căror desfăşurare este logică şi nu avem nevoie de ajutărul nimănui, sau păcate în care cădem mereu şi acum nici nu ne mai cerem iertare că şi aşa o să cădem iarăşi, şi nu mai cerem nici ajutor, că nici Dumnezeu nu ne mai poate ajuta!) şi lucruri pentru care trebuie să ne rugăm (reuşita la un examen la care nu am învăţat, un soţ bun sau o soţie bună, dar dă Doamne să fie băiatul acela sau fata aceea, ajutor de la Domnul când vom fi sub operaţie ca Domnul să călăuzească mâna doctorului, să ne scape Domnul de amendă acum când vine către noi poliţistul că am mers cam tare, să ne ajute Domnul la predică să nu ne facem de ruşine, etc.).

Problemele altora sunt mereu importante, nu-i aşa?  Şi de câte roi ne rugăm, dacă trebuie să ne rugăm pentru alţii, ne rugăm cu bucurie: rugăciunea pentru altul devine un eveniment.  Dacă ni se va ivi ocazia, mai târziu s-ar putea chiar să ne putem mândri că, şi noi ne-am rugat pentru problema lui cutare!

Domnul nu împarte problemele în importante, mai puţin importante, banale.  Rugăciunea nici nu este un monolog prin care eu îmi aduc la cunoştinţa lui Dumnezeu în mod cât mai telegrafic listele mele de dorinţe (poate am lista A, B şi C, după „importanţă”), şi-L las apoi să se ocupe de ele, pentru că eu sunt prea grăbit să mă reped la treburile mele zilnice.  Pentru Domnul, toate problemele mele sunt importante.  El vrea să ştie când cad în păcat, şi despre lupta care o duc cu păcatul, şi despre cât de mult doresc să fiu curat şi puternic, biruitor asupra păcatului!  El vrea să ştie ce gândesc eu cu privire la o problemă banală.  Rugăciunea este o conversaţie în timpul căreia stau de vorbă cu Domnul.  El este prietenul meu, Tatăl meu, iubitul meu, Mântuitorul meu, cel mai mare şi mai important din univers.  Şi Domnul vrea ca să stea de vorbă cu mine despre orice mă interesează, despre toate problemele mele, mari şi mici deoarece pentru El eu sunt de asemenea cel mai important din univers!  Banalul meu devine astfel problemă la fel de importantă ca mersul universului!  Sau, şi mai importantă!  Doar pentru mine a murit Isus!

Lucrurile banale devin importante, dacă-L implicăm pe Dumnezeu în ele!  El poate lua ceea ce este ordinar şi să-l transforme în extraordinar!  Şi atunci, rugăciunea neîncetată nu înseamnă mormăirea pe sub nas a 500 de „Tatăl nostru” şi a 100 de „născătoare de Dumnezeu” ci este o părtăşie cu Domnul în care eu conversez cum aş conversa cu un prieten, despre diferite lucruri.

„Îmi place cum ai făcut floarea aceea!” exclam eu către Domnul.  „Da ce zici de muntele acela?” mă întreabă El.  „E frumos!” zic eu.  Apoi, un timp tăcem amândoi şi ne bucurăm unul de prezenţa celuilalt.  „Ştii, m-am gândit că nu ar fi rău să cumpăr maşina aceea nouă; Tu ce părere ai? întreb eu.  „Dar de ce îţi trebuie maşină nouă?” zice El.  „Asta cu care eşti acum, ce are?”  „Păi este veche, şi uite câţi kilometri are!  Mă poate lăsa în orice clipă!”  „Dar dacă o binecuvintez Eu, şi îţi promit că voi avea grijă să te mai ţină încă un an, o mai ţii?”  „Dacă aşa spui Tu… o mai ţin.  Ştii, îţi mulţumesc dacă faci asta pentru mine ca să nu trebuiască să cumpăr acuma o maşină nouă!”  „Cu plăcere!  Oricând!  Şi dacă mă inviţi, la anul când vei cumpăra maşina nouă, voi veni cu tine la dealerul de maşini să te ajut să cumperi un model bun, pe care apoi o să-l binecuvintez Eu!  ce zici?”  „Mulţumesc!  Ce prieten bun eşti Doamne!”

Se aşterne din nou tăcerea între noi pentru un timp.  E rândul Domnului să înceapă ceva: „Am văzut că ai plecat de acasă cam trist.  Asist la discuţiile tale contradictorii cu fiul tău cel mai mare!  Văd că te deranjează!”  „Ai văzut Doamne?  Chiar voiam să-ţi spun din nou despre el, dar cumva mi-era ruşine că atâta ţi-am tot vorbit despre el şi nu s-a întâmplat nimic!”  „Păi, dacă aş voi, aş putea să-i zdrobesc voinţa cu o lovitură!  Dar nu este stilul meu.  Îţi aminteşti când erai tu de vârsta lui?  Ce rebel şi răzvrătit erai?  Îţi aminteşti cum întorceai tu vorba părinţilor tăi?  Şi cum făceai numai cum îţi plăcea ţie, adesea în ciuda părinţilor şi a Mea?”  „Îmi amintesc Doamne!  Ai avut atâta răbdare cu mine!  Şi tata şi mama… ce răbdători şi buni au fost!  Şi cum s-au mai rugat pentru mine!  Îţi mulţumesc că m-ai adus până la urmă pe calea cea bună!”  „Păi?  Acum este rândul tău să te rogi, să ai răbdare împreună cu Mine!  Şi o să vezi ce se va alege de fiul tău!  O să fie un om al Meu!  O să fie predicator, ca bunicul tău, ca tatăl tău şi ca tine!  Dar, o să fie mai bun decât voi toţi!”  „Mulţumesc Doamne!  Dă-mi răbdare că simt câteodată că mi se termină.  Şi, dă-mi şi înţelepciune să ştiu cum să mă port cu fiul meu!”  „Nu-ţi fă probeleme!  O să port de grijă.  Ştii că ţi-am promis că voi fi totdeauna cu tine!?”  Şi iarăşi se aşterne tăcerea între noi pentru un timp.

Sunt în călătorie.  Merg să-mi văd un prieten care locuieşte la 3 ore distanţă de mine.  Radioul stă închis, casetofonul e mut.  Eu vorbesc cu Domnul.  Drumul banal devine o conversaţie importantă.  Ia-m mulţumit Domnului pentru atâtea lucruri, i-am spus atâtea gânduri!  Şi conversaţia cu El m-a îmbărbătat, m-a întărit, m-a încurajat.  Şi cred că şi Domnul este mulţumit că eu, copilul Lui îl doresc, îl iubesc atâta de mult încât să împărtăşesc cu El toate lucrurile, gândurile, dorinţele, tot ce vreau.  Lui îi pasă de ce gândesc eu şi pentru că El este înţelepciune, vrea să-mi dea sfat în probleme, în alegeri, în dicuţiile cu alţii, în comportament.

Rugăciunea continuă nu este abandonarea tuturor activităţilor pentru a ne ruga, ci implicarea Domnului în tot ceea ce fac eu.  Rugăciunea este convingerea că Domnul este prezent în toate lucrurile şi atunci îi acord atenţie în tot ce fac.

The Rugati-va neincetat. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.