Congresul american a luat în considerare luna aceasta adăugarea la o categorie specială de încălcări a legii ura.  Până acum, ura nu era o fărădelege (din punctul de vedere a legilor omeneşti, că dintr-a lui Christos, ura era la fel de vinovată ca şi transpunerea ei în faptă).  Din punct de vedere omenesc, dacă ura se tranforma în ucidere, să zicem, atunci uciderea era judecată.  Sentimentul de ură însă nu era judecat.  De ce?

Sentimentele nu se pot cântări şi evalua decât prin fapte.  Însuşi Dumnezeu a declarat că El „atât de mult a iubit lumea, încât a dat” ceva ce avea El mai scump pentru răscumpărarea lumii.  Dar cum poţi evalua un sentiment în absenţa faptelor?  Ce consideri ca manifestare de ură?  O privire holbată?  Poate că cel ce te priveşte fix şi-o făcut o injecţie cu botox şi de-aia nu poate clipi din ochi că-i sunt înţepenite ridurile!  Dar dacă nu te salută un cunoscut, este din cauza urii?  Poate că-i preocupat că nu are cu ce-şi plăti rata la casă.  Dar dacă un părinte îi arde copilului două la fund, este pentru că-l urăşte?   Păi, nu zice Biblia că Proverbe 13:24  Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată?  Dar dacă copilul consideră că-l urăşti şi de-aia l-ai bătut?  Şi te dă în tribunal?

Cum cântăreşti ura?  Congresul american a decis că poţi fi acuzat de ură împotriva cuiva din următoarele cauze: culoarea pielii, rasă, religie, şi naţionalitate.  45 de state şi Districtul Columbia au adoptat aceste legi.  Acum Congresul va mai adăuga la categoriile de ură, următoarele: sex, identitate sexuală, orientare sexuală şi incapacitate (fizică sau mintală).  Acţiunea Congresului dă naştere astfel la o pleiadă de categorii de victime şi la o alta de călcători ai legii.

Trăim tot mai mult într-o lume în care ne place să fim victime şi să dăm vina pe alţii sau pe altcineva pentru ceea ce ni se întâmplă sau nu ni se întâmplă.  Se caută mereu ţapii ispăşitori.  Şi pentru a se găsi mai uşor, se crează mereu victime şi avocaţi care să ajute victimele să-şi condamne ţapii…

De ce nu putem numi ura „ură” indiferent de cine este urât?  Dacă mă urăşte cineva şi nu mă încadrez în nici una din categoriile amintite?  Trebuie să mă identific cu o categorie ca să pot condamna ura sau să mă simt urât?  Trebuie să fac lobby pentru a se legifera o nouă categorie care să mi se potrivească?  Sau se crează oare un prejudiciu faţă de cel ce nu intră în nici una din categoriile de mai sus?  Că nu-i aşa, dacă nu mă potrivesc categoriilor anunţate, nu mă apără nimeni!  Pot fi urât fără motiv!  Şi, care ură e mai mare?  Împotriva cui?  E mai grav să urăsc un homosexual decât pe unul care este gras?  Sau invers?

Dar uciderea.  Dacă cine ucide, este mai gravă uciderea dacă a fost din ură decât dacă a fost fără ură?  „Domnule judecător, clientul meu şi-a ucis nevasta, dar nu a urât-o!  El a iubit-o, dar de moarte!” parcă aud un avocat justificând.

Ce sofisticaţi ne credem!  Că putem pătrunde în inima omului şi judeca simţirile şi gândurile sale!  Că de ce altceva ne preocupă sentimentele lor?  De ce nu tăiem nodul gordian?  Adică, de ce nu admitem că există ceva putred în fiinţa umană?  Ceva care ne face să urâm, să ucidem, să furăm, să minţim, să invidiem, să bârfim?   De ce?  Pentru că este mai uşor să cosmetizăm efectele în loc să ne ocupăm de cauze!   Mai uşor să arătăm pumnul altcuiva decât să ne umilim noi înşine.

Viewed 17 times by 10 viewers

The Cântărind ura. by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.