
Jurnalistul englez Malcolm Muggeridge a spus despre televizor: „Dintre toate invenţiile timpului nostru, televizorul pare a fi cea mai distrugătoare”
Am mai meditat la subiectul scris acum câteva zile, despre creştin şi filme, şi între timp am dat peste următoarea mărturisire. Îi aparţine lui Jerry Kirk, fondatorul organizaţiei National Coalition for the Protection of Children and Families. El spunea:
„Eu călătoresc adesea singur, în interes de serviciu. Câteodată stau la hoteluri care pun la dispoziţie televiziune prin cablu. Mă lupt câteodată cu tentaţia de a mă uita la pornografie în timp ce-s în camera mea.
Odată, în timp ce treceam peste canale pentru a găsi un meci de baschet interesant, am dat peste un canal care prezenta femei pe jumătate goale. Am trecut repede peste canalul cu pricina, şi am ajuns la canalul cu meciul căutat. Zece minute mai târziu m-am surprins mergând din nou la canalul cu femeile. Apoi am trecut repede înapoi la meci. Asta s-a repetat de vreo 4-5 ori până când am decis să închid de tot televizorul.
Am fost deprimat din cauza puterii ispitei, mai ales asupra mea, care mi-am dedicat viaţa luptei împotriva pornografiei. A trebuit să vin în faţa Domnului şi să-I cer iertare: „Doamne, cum este posibil?” Am început să-mi pierd încrederea în puterea rugăciunilor mele.
Atunci Domnul mi-a amintit: „Jerry, Eu nu sunt surprins de păcatul tău. Eu am ştiut dintotdeauna că tu eşti un păcătos. Dar am vrut ca şi tu să descoperi asta. Şi de asemenea să înţelegi că numai Eu te pot face tare!”
Pe lângă filmele produse pentru consumul publicului, mai sunt cele destinate doar adulţilor. E o adevărată invazie de pornografie în casele noastre. Apoi, să nu uităm internetul. Există sute de mii de site-uri de pornografie. Când cauţi ceva pe internet, dacă nu eşti atent la ce cauţi sau dacă nu tipăreşti întreaga propoziţie căutată, s-ar putea să ai surprize! Şi nimic nu se fixează în memorie ca imaginile pornografice. Închizi ochii la rugăciune, ele sunt acolo! Citeşti Cuvântul, ele apar din nou! Te uiţi la soţie, îţi apar în faţă imaginile văzute!
Am consiliat bărbaţi şi femei care mi-au spus că şi zece ani după urmărirea pornografiei, imaginile văzute erau prezente! La fel era şi mustrarea conştiinţei! Şi vinovăţia. Iertaţi de Domnul era greu să se ierte pe ei înşişi.
Aşa că e mai potrivit să avem fiecare dintre noi anumite strategii de evitare a tot ce se pare nepotrivit. Psalmistul a spus: Psalmi 101:3 Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine. Este atitudinea care previne, care prevede şi care păstrează inima, mintea şi ochii doar pentru Domnul.

on 26 October, 2007 at 7:40 am #
Fr Doru nu stiu cum sunt altii ,dar la mine pe computer niciodata nu apare ceva de genul de care vorbiti .Obisnuesc sa spun la cei care imi mai folesesc computerul cind vin vara in vizita ,fiti atenti sa nu imi zapaciti computerul .Computerul meu este pocait .Ce cauti asta gasesti!
on 26 October, 2007 at 10:08 am #
Păstrează
Autor/Artist Costache Ioanid
Păstrează ochii fără vină,
o clipă nu-i lăsa furaţi.
Plutind pe valul greu de tină,
stă nufărul ca o lumină.
Păstrează ochii fără vină,
mereu pentru Isus curaţi.
Păstrează pentru El urechea,
să n-o laşi pradă nimănui.
O şoaptă, cea dintîi, străvechea,
a smuls din Paradis perechea.
Păstrează pentru El urechea
sfinţită pentru glasul Lui.
Păstrează buzele curate,
potir de rugi şi de cîntări.
Jertfind un trup mai sfînt ca toate
Isus ne vrea ca nestemate.
Păstrează buzele curate
să-L poţi primi cu sărutări.
Păstrează inima ascunsă,
să nu fii de săgeţi răpus.
Sub pavăza cea nepătrunsă,
sub stropi din coasta Lui străpunsă,
păstrează inima ascunsă
pentru Isus, pentru Isus!
Viorica,
si la mine apar rara… dar apar! De exemplu, intr-o zi cautam sa citesc despre bani, si am scris in rubrica google pentru cautare “pennis” in loc de “pennies” (pluralul de la penny). Greseala m-a costat o citeva ‘pop up windows’ despre… penis. La asta ma referea mai sus cind am spus ca trebuie s fii atent ce tiparesti pe computer cind cauti ceva.
Adriana,
multumim pentru poezia frumoasa! Putini stiau sa puna adevarul in versuri ca Ioanid!
on 27 October, 2007 at 10:40 am #
Da intradevar ispita sexuala are cea mai mare putere asupra noastra, mai ales asupra barbatilor pentru ca ei primesc asta prin vedere, si cu cat ascundem lucrurile acestea mai mult, nu le impartasim, nu vorbim de ele, cu atat au mai mare putere asupra noastra. Cred ca intelegerea chemarii personale sau a darului spiritual, ne poate ajuta in aceasta lupta. Cum spune Spurgeon: “Cele mai mlte vicii provin din lipsa de preocupare”
on 27 October, 2007 at 2:43 pm #
Parintele psihanalizei, Sigmund Freud, spunea ca sursa tuturor problemelor sufletesti e de natura sexuala (libido). N-a gresit in totalitate. Richard Wurmbrand spunea ca ispita sexuala e cea ma puternica dintre toate. O atractie sexuala puternica exista la aproape orice om, altfel cum ar fi posibila perpetuarea speciei umane? E bine sa constientizam cateva lucruri:
1. Atractia sexuala exista si e foarte puternica;
2. Atractia sexuala nu e pacat;
3. Rolul acesteia este perpetuarea speciei si placerea cuplului casatorit (Cantarea Cantarilor);
4. Satisfacerea in afara cadrului instituit de Dumnezeu e pacat (chisr si legile societatii omenesti condamna adulterul);
5. Autosatisfacerea e pacat (nu exista necesitate fara obiect; autosatisfactia presupune obiectul, chiar daca acesta e imaginar, deci ne incadram la cuvintele Domnului Isus…cine pofteste o [ un ].. a si.. in inima lui/ei).
Atractia sexuala e un instinct. E un reflex neconditionat. La oameni insa e mai mult decat atat. Foarte multe lucruri sunt induse. Societatea dezvolta continuu mijloace de satisfacere/consum. Este, cu alte cuvinte si latura reflexelor conditionate. Nu dezvolt prea mult. Centralizez: pe langa un determinism natural, exista si un determinism social si un autodeteriminism personal.
Daca e determinism atunci scade dramatic valoarea morala a raspunsului personal fata de stimulii erotici. Nu chiar.
Determinismul naturii umane poate fi abrogat de determinismul christic.
M-am bucurat ca ati aratat in articol faptul ca tocmai un luptator impotriva pornografiei, crestin, putea fi atras si ingenuncheat (nu insa infrant).
Numai puterea de sus poate invinge puterea corupta de jos.
Slava LUI.
In lupta acestei ispite
on 27 October, 2007 at 2:48 pm #
continuare…
in lupta impotriva acestei ispite numai ajutorul divin asigura reusita integritatii morale.
on 28 October, 2007 at 3:21 am #
Cersitul si prostitutia( pornografia ) sunt printre cele mai vechi si practicate meserii cunoscute prin biblie .Daca prima nu s-a dezvoltat si nu a inflorit asa de mult , cea dea doua , se afla pe primele locuri in ceea ce priveste profitul si vanzarea de carne vie , indeaproape urmata de fabricarea si distribuirea drogurilor si a jocurilor de noroc .
Acestea au fost si vor continua sa mai fie …Viitorul nu v-a putea sa fie ceea ce isi doresc unii ca ar putea sa fie , daca nu ne gandim la el .Important este sa-l lasam pe D-zeu sa schimbe lucrurile pe care noi nu le putem schimba , rugandu-ne sa primim o intelepciune in a recunoaste diferenta intre lucrurile Lui …si celelalte .
on 29 October, 2007 at 5:21 am #
Intotdeauna am admirat oamenii ca Jerry Kirk, care nu se sfiesc sa recunoasca puterea fantastica a ispitei. Daca ar fi fost usor… ce bine ar fi fost… Nu ar mai fi atatea caderi si atatea lupte ale noastre cu noi insine… Cat despre tentatia pornografiei, aratati-mi un singur barbat care nu a fost ispitit niciodata de asta, si sunt gata sa tac… Pana atunci… spun doar ca toti avem probleme cu asta, unii mai mult, altii mai putin, doar ca unii recunoastem, altii nu… Parerea mea! Adrian
Florine,
Chemarea si daruriel sunt importante in pastrarea curateniei spirituale a unui om. Dar desigur nu dorim ca cineva sa se pastreze curat doar de dragul a ceea ce face! Am vazut oamnei care au fost interesati de Domnul cita vreme erau folositori… apoi daca a avenit o vreme in care nu au fost chiar atit de “bagati in seama” s-au lasat pagubasi si aproape au uitat de Domnul! Adica, noi trebuie sa ne pastram curati de dragul Domnului, nu de dragul a ceea ce facem. Cred ca asa intelegi si tu.
Pety,
bine spus… ca din partea unui psiholog! As insa mai retinut in locul tau cu… Freud! El este parintele psihanalizei… din punct de vedere omenesc. Si chiar si acolo a dat-o in bara grosolan!
Acidutule,
oare pornografia si prostitutia sunt identice? Intreb doar! Prostitutia ca “meserie” a fost folosita ca orice meserie, sa puna pine pe masa celui ce se prostitua. Pornografia este o pretinsa forma artistica care intrebuinteaza sexul si activitatile sau deviatiile sexuale reprezentate prin imagini sau sunete pentru a fi privite…
Adrain,
e greu sa admiti ca esti si tu om si ca nimic din ceea ce este omenesc nu-ti este strain! Prin aceasta se deosebesc marii oameni ai lui DUmnezeu de pigmeii credintei. Pavel a spus despre sine, nu de ochii lumii ci cu o adinca umilinta ca el este cel dintii dintre pacatosi (nu AM FOST ci ! - 1 Timotei 1:15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” dintre care cel dintâi Sunt eu).
on 29 October, 2007 at 2:55 pm #
OOOO, sigur, nu-s adept al lui Freud, Doamne-fereste!
Doua lucruri vad bune la descoperirile lui Freud. Ca una dintre cele mai puternice atractii (stimuli), este sexualitatea. O alta mare contributie la psihologie este descoperirea mecanismelor defensive si continuarea dezvoltarii reliefarii acestora de catre fiica acestuia, Ana Freaud. Ar mai fi introspectia, dar n-o consider mare descoperire.
ATAT. Nu recomand nimanui psihanaliza, decat ca lectie la psihologie (ca e obligatorie) si examen. Dupa aceea, uita tot, cat poti de repede.
Asa este, sunt de acord cu dumneavoastra.
De altfel Scriptura promoveaza constientul in defavoarea plonjarii in strafundurile inconstientului, care poate sa insemne orice. Orice vrea psihanalisul.
Mai degraba prefer paradigma cognitiv-comportamentala, sub supervizarea Scripturii si a Duhului Sfant.
Cat timp a trecut de la ultima imagine murdara vazuta pe internet?
asta este intrebarea ce mi-a venit in minte azi.
Multumesc
on 12 September, 2008 at 5:54 pm #
Dear Alexander,
la mine au trecut citeva secole cred… de fapt, nu-mi aduc aminte cind! Pot sa spun ca niciodata!