Precizare: articolul acesta nu doreşte să facă un studiu exhaustiv al teologiei banilor.  Am pornit discuţia aceasta din cu totul alte motive, şi cu puţină răbdare, ajungem şi la subiect!

Biblia vorbeşte foarte mult despre bani şi despre averi.  De fapt, vorbeşte despre bani mai mult decât vorbeşte despre… dragoste!  Forţa de atracţie a banilor este atât de mare şi ceea ce facem noi, creştinii cu ei şi vizavi de ei denotă ce credem noi despre Dumnezeu.  De când banii au înlocuit ca mijloc de schimb al mărfurilor trocul, prezenţa lor a dominat lumea.  Banii au un puternic magnetism, şi iubirea lor este acuzată de cauza tuturor relelor din lume (1 Tim 6:10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor).   Deşi se crede că puterea  este mai atractivă şi mai căutată decât banul, majoritatea fenomenelor sociale, politice şi chiar culturale se învârt în jurul şi din cauza banilor.  În definitiv, chiar şi puterea este căutată tot prin prisma avantajelor materiale ce decurg din putere.

Când noi suntem schimbaţi de Domnul prin naşterea din nou, perspectiva noastră asupra banilor trebuie să se schimbe.  Până la naşterea din nou, noi făceam ceea ce face restul lumii înstrăinată de Domnul: căutam dacă nu era posibilă îmbogăţirea, măcar atingerea unui nivel de confort material.  Nevoia de bani sau de înmulţire a lor ne domina gândirea, idealurile, conversaţiile şi majoritatea timpului zilei.  După întoarcerea la Domnul, banul a devenit o problemă secundară dar şi un barometru al iubirii noastre faţă de Domnul.  El continuă să concureze cu Domnul în tentativa de a ne cuceri şi subjuga inimile.  Domnul Isus a spus că nu putem sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (averi, bogăţii, bani).  

Schimbarea survenită în perspectiva creştină asupra banilor este înscrisă într-o schimbare generală a fiinţei omului nou.  Acum el nu se mai răzbună pe cel ce-i face rău, ci-l iartă pentru că şi el a fost iertat.  Iubeşte pentru că a fost iubit şi a primit iubirea.  Viaţa sa nu mai este a lui, tot ce are şi ce face depinde de Domnul, aparţine Domnului şi este spre slava şi interesul Domnului.  Banul nu face excepţie de la regula aceasta.  El devine un mijloc de înaintare a Evangheliei, devine un mijloc de binecuvântare a celui nevoiaş, un mijloc de demonstrare a iubirii noastre faţă de Domnul.

În Vechiul Testament, din tot ceea ce dobândea un israelit prin munca sa, inclusiv din bani, o zecime se cuvenea adusă la Templu pentru a fi întrebuinţată în nevoile de întreţinere a slujbaşilor Templului şi a slujbelor de acolo.  Noul Testament nu vorbeşte atât de mult despre obligaţia de a da o „zecime” Domnului cât despre dărnicie în general (2 Cor 8 şi 9 şi alte texte).  Dărnicia trebuie să fie făcută cu bucurie, trebuie să fie făcută regulat şi trebuie să fie făcută proporţional cu veniturile cuiva.  Părerea mea este că principiile dominante sunt că noi suntem ai Domnului, că tot ce avem aparţine Lui, că tot ce facem se datorează Lui şi că deci Domnul are dreptul 100% asupra banilor noştri.  Noi devenim nişte administratori ai bunurilor materiale a lui Dumnezeu. 

Dacă aceste principii se aplică la membrii unei biserici, cu cât mai mult ele se aplică la cei ce administrează banii bisericilor, adică la păstori?  Scriu aceste rânduri deoarece citeam azi-dimineaţa că preşedintele uneia dintre cele mai prestigioase universităţi creştine americane (Oral Roberts University, ORU), Richard Roberts (fiul lui Oral Roberts, fondatorul universităţii şi pe vremuri un evanghelist celebru) şi-a dat temporar demisia din funcţia sa din cauza unor acuzaţii că ar fi folosit banii donaţi pentru universitate în scopuri personale.  Pe lângă trăirea unei vieţi de huzur, ar fi plătit croaziere din banii aceştia pentru membrii ai familiei (fiica sa).  De asemenea ar fi implicat ORU în activităţi politice (ceea ce aici în SUA este interzis pentru o organizaţie declarată non-profit, cum este ORU); asta ar putea duce la pierderea statutului de organizaţie non-profit.

Dar Richard Roberts nu este singurul vinovat.  Citeam tot zilele acestea că un celebru pastor baptist (Jerry Sutton de la Two Rivers Baptist Church in Nashville, Tennessee) abia a reuşit să rămână la conducerea bisericii sale în urma unui vot prin care s-a încercat debarcarea sa, din cauza acuzaţiilor că ar fi cheltuit banii bisericii pentru a plăti masa de la nunta fiicei sale.  Anul trecut Sutton a candidat la preşedinţia organizaţiei Southern Baptists.  Ziceau unii că au votat în favoarea rămânerii lui Sutton la cârma bisericii pentru ca adunarea lor să nu păţească ce a păţit cea a lui Adrian Rogers; se ştie că după moartea lui Rogers, adunarea lui (Bellevue Baptist church din Memphis, TN) a început să piardă membrii (şi din cauza unui scandal intern).

Nu mai vorbim de acuzaţiile aduse unor tele-evanghelişti şi pastori care cu toţii beneficiază de salarii exorbitante, de avantaje materiale de domeniul visului.  Cu câţiva ani în urmă asistam la solicitarea la TV a soţiei lui TD Jakes pentru donaţii în vederea zilei de naştere a lui TD, ocazie cu care ea credea că el merită un cadou de la spectatorii săi de cel puţin 5 milioane de dolari!  Despre alţii, ca Benny Hinn şi alţii din mişcarea carismatică şi „word of faith” nici nu mai merită să-mi răcesc gura.  În concepţia acestora „slujitorul lui Dumnezeu” trebuie să trăiască bine, lipsit de grijuri, de probleme, de suferinţele comune oamenilor, ca să se poată dedica „slujirii” lor şi lui Dumnezeu!  Dar cum poate vorbi despre îngrijorare, efectele ei, lupta contra îngrijorării, victoria asupra acesteia unul care nu are de-a face cu îngrijorarea?  Ca să luăm doar de un exemplu!

Majoritatea acestor super-staruri creştine (nici nu ştiu dacă îi pot numi creştini pe unii!) nu au altă îngrijorare decât cum să ascundă de turmă şi de curioşi neregulile materiale şi necinstea la care recurg de atâtea ori!  Şi ce mă doare este că ei sunt vinovaţi de îndepărtarea unora de Christos! 

În 1991 era în Miami la frizerie; mă pregăteam să plec în România pentru câteva săptămâni.  La întrebarea frizerului de unde sunt (locuiam pe vremea aceea în Nashville), de ce sunt în Miami (ca să iau avionul de aici), unde merg (în România), de ce (la evanghelizări), etc., am pornit să-l evanghelizez pe el!  Era o bună ocazie, că doar el pornise discuţia!  Numai că mi-a pus o frână puternică şi neaşteptată: a luat de pe o masă un ziar, la despăturit şi mi l-a pus în poale, arătând spre o imagine (a lui Jimmy Swaggart) şi un articol (despre JS).  M-a întrebat dacă aşa pricep şi eu Evanghelia ca Swaggart?  Hmm…. Cât mi-ar fi trebuit să-i explic omului acestuia că nu toţi creştinii-s astfel!  Şi stai puţin: pe vremea aceea exemplele de genul lui Swaggart erau rare!  Acum ele abundă!

Banii sunt ai Domnului: fie că sunt în contul sau buzunarul meu, fie al bisericii.  De ce nu pot cei ce sunt puşi să administreze banii Domnului s-o facă cisntit?  Oare cât de mare este mânia lui Dumnezeu faţă de cei ce se ating de ceea ce aparţine Domnului?  Întreb şi eu… poate mai mult retoric…

The Banii Domnului? by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

This entry was posted on Thursday, October 18th, 2007 at 12:05 am and is filed under 6 - Stiri crestine, Biserica, Crestinism, Meditatii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.