V-am propus cu un timp în urmă ca din când în când să vă povestesc câte o întâmplare auzită sau citită sau trăită, care s-o pun sub categoria „Minuni sau coincidenţe?”  Iată mai jos un nou episod, citit undeva.  Voi apoi decideţi fiecare pentru voi ce este: minune, sau simplă coincidenţă?

Nu ştiu dacă reporterul din mine sau romantica incurabilă mă face pentru un motiv ciudat şi necunoscut să citesc mereu secţiunea mesajelor personale a ziarelor.  Am fost căsătorită 19 ani şi acum sunt văduvă, dar nu caut un alt soţ; anunţurile personale însă mă atrag!  Drama vieţii zilnice este reflectată în ele cu fidelitate, aducând o dovadă puternică în favoarea nădejdii, viselor şi răbdării spiritului uman.

Din când în când dau peste câte un anunţ care cred că ar fi interesant pentru mama mea care este şi ea văduvă, sau pentru câte o prietenă, şi le tramsnit cele descoperite, poate-poate…  Dar de cele mai multe ori citesc anunţurile doar pentru curiozitatea de a descoperi ce se mai ascunde prin inimile romantice.

Într-o zi deci, citeam anunţurile dintr-un ziar local, când am dat peste unul ce mi-a capturat atenţia.  Anunţul spunea: Henrietta, îţi aminteşti că ne-am cunoscut în 1938 la tabăra de la Camp Tamiment?  Îţi aminteşti că ţi-am făcut curte?  Să ştii că eu nu te-am uitat niciodată!  Te rog să mă suni.  Irving…..” şi apoi era un număr de telefon.  „Să fie o glumă?” mă gândii eu?  De obicei anunţurile nu conţin un număr de telefon, ci răspunsul este aşteptat la o cutie poştală anonimă.

Toată noaptea m-am gândit la anunţul acela.  Nu mi-l puteam scoate din minte.  „Un astfel de anunţ costă bani.  De ce-ar cheltui cineva atâţia bani pentru o glumă?” m-am gândit eu.  Ne mai rezistând, dimineaţa am luat ziarul şi am sunat la numărul de telefon din anunţ.

De cum am auzit vocea matură de la capătul celălalt, mi-am dat seama că nu e o glumă ci un lucru serios.  În clipa aceea aproape am regretat că am sunat, dar nu mai puteam da înapoi.  Ca să nu dau nici o iluzie bărbatului de la capătul firului, i-am spus: Ăăă.. nu-i Henrietta aici şi sper să nu vă supăraţi pe mine, dar anunţul dumneavoastră mi-a stârnit interesul şi a trebuit să vă sun să mă conving că nu este vorba de o glumă.  Poate vreţi să-mi povestiţi ce vi s-a întâmplat?

Liniştit, Irving mi-a istorisit următoarele:  În 1938 Henrietta şi cu mine am participat în calitate de supraveghetori ai copiilor mai mici la o tabără de vară la Camp Tamiment.  Acolo ne-am îndrăgostit.  Eram siguri că eram făcuţi unul pentru celălalt, şi că ne-am găsit fiecare perechea.  Cu toate acestea, părinţii Henriettei nu au fost de acord.  Ea avea 17 ani şi părinţii ei erau de părerea că e prea tânără pentru o relaţie serioasă.  Aşa că toamna următoare, ca să o scape de mine, au trimis-o la şcoală în Europa, unde ea a stat mai mulţi ani.  Acolo a cunoscut un alt bărbat cu care în cele din urmă s-a căsătorit.

Cu inima zdrobită, după ce am auzit că ea s-a căsătorit, m-am căsătorit şi eu.  Nu mi-am iubit niciodată soţia cu pasiunea care am avut-o pentru Henrietta, dar am respectat-o şi am avut o căsnicie bună.  Acum 3 ani soţia mea a murit şi de atunci mă simt foarte singur.  De curând am început să mă gândesc la Henrietta mai mult şi m-am întrebat dacă mai este în viaţă.  Şi dacă mai trăieşte, dacă mai este căsătorită.  Şi dacă este singură, dacă nu am putea re-aprinde flacăra de acum zeci de ani.  Înţelegi, nu?  Poate că-s doar un bătrân nebun, dar speram împotriva oricărei nădejdi că poate Henrietta va vedea anunţul.  Sau că poate cineva care o cunoaşte îl va vedea.  Îmi dau seama că şansele mele sunt extrem de limitate, dar am vrut să încerc măcar”.

Am fost foarte mişcată de povestirea lui Irving.  M-am găsit întrebându-mă şi uimindu-mă cu privire la esenţa speranţei, la perseverenţa şi avântul pe care-l dă spiritului omului.  Credinţa lui Irving cu privire la posibilităţile viitorului şi la vârsta de 71 de ani era emoţionantă.  L-am întrebat pe Irving dacă-mi permite să scriu povestirea lui şi despre căutarea Henriettei, şi a fost de acord imediat.  Din păcate ideea nu i-a plăcut editorului revistei la care scriam.

Fascinată şi curioasă de a afla rezultatul căutărilor lui Irving şi cu o oarecare afecţiune dezvoltată din scurta noastră convorbire, i-am păstrat numărul de telefon şi-l sunam din când în când pentru a afla noutăţi despre căutarea lui.  Din nefericire, lunile au trecut fără ca el să primească telefonul aşteptat.

În 1993, la doi ani după cele povestite mai sus călătoream cu metroul din New York pe linia IRT şi citeam din nou rubrica de anunţuri personale a ziarului local când am auzit o voce lângă mine: Cauţi un soţ nou dragă?  M-am uitat atunci şi am văzut că lângă mine sta o femeie.  Pe faţa ei era un zâmbet ghiduş iar ochii ei priveau când către mâna mea stângă care încă purta o verighetă pe inelar când la ziarul împrăştiat în poale.

”Oh, le citesc doar pentru distracţie! Am spus eu înroşindu-mă.  Le-ai citit vreodată? Am întrebat-o pe femeie. 

„Eu?  Eu nu!”  a răspuns ea emfatic.  „Prea mult patos în paginile acelea!  Dacă le-aş citi, mi-ar rupe inima!  Dar, nu-i ciudat cum diferiţi oameni au perspective diferite asupra aceluiaş lucru?” întrebă ea cu un zâmbet.

„O femeie inteligentă” m-am gândit eu.  „Ai dreptate, e mult patos în anunţurile acestea” am zis cu voce tare.  Şi am început să-i povestesc cele aflate despre căutarea lui Irving după Henrietta.  Femeia de lângă mine părea captivată de povestire şi m-a ascultat fără să clipească.  „Ei, mi-ar fi plăcut ca istorisirea aceasta să aibă un sfârşit fericit!” am încheiat eu.  Din nefericire, Irving n-a găsit-o pe Henrietta nici până în ziua asta.  Fie că Henrietta e moartă, fie că locuieşte în alt oraş, sau poate că ea nu citeşte anunţurile personale din ziare!” am mai zis.

„E cea de-a treia opţiune, draga mea!” zise femeia.  Şi punându-şi mâna pe braţul meu, zise: „Crede-mă!  Eu ştiu!”

Priveam uimită la faţa care deţinea vestigiile unei frumuseţi regeşti ce a pălit demult.  „Mai ai numărul acela de telefon?” întrebă ea?   „Eu sunt Henrietta!”

Viewed 29 times by 19 viewers

The Henrietta by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.