Dragă Radu,
Am ales să-ţi răspund într-un post, deoarece după ce am terminat de răspuns la comentariul tău făcut la postul meu despre Ahmadinejad, m-am trezit cu 3 pagini de scriere. Sper să nu te superi!
Ted

Dacă e dogmă islamică, atunci Ahmadinejad (shiit ca sectă islamică) „crede” în dogma religiei sale. Cum una din dogmele creştine, de exemplu, cu privire la a doua venire a lui Christos, este crezută de majoritatea creştinilor, şi Ahmadinejad crede într-o într-o dogmă islamică. Regret că s-a înţeles altfel.

De fapt este evident din cercetarea personajului Ahmadinejad că el crede tot ceea ce cred musulmanii în general. Acum câţiva ani, am cunoscut un şofer arab. Era musulman. Dacă-mi amintesc bine, se ruga de câteva ori pe zi. Până la cinci ori. Venea câteodată la lucru nervos, supărat. Umbla prin garaj murmurând: „dacă aş avea acum o puşcă, aş împuşca doi-trei evrei să mă mai răcoresc!” Asta desigur, uitându-se în dreapta şi stânga, şi bănuind că nu sunt evrei prin preajmă, sau că este între „prieteni”. Dar îşi făcea rugăciunile zilnice şi citea în pauze Coranul. Astfel de sentimente anti-semite nu-s „rara avis” între musulmani! Dacă crezi că greşesc Radule, te rog să-mi spui. Te rog de asemenea să-mi spui, întrucât eşti probabil mai la curent cu site-uri musulmane, unde găsesc un site care să fie prietenos faţă de evrei şi faţă de occidentali (în special faţă de America). Mi-ai satisface o mare curiozitate! Eu tot caut de câtva timp şi (încă) nu am găsit.

Când este vorba de atitudinea faţă de alte religii, se pot folosi o mulţime de termeni: toleranţă este unul dintre aceştia. Altul ar fi indiferenţă. Altul ar fi nepăsare. Altul ar fi suport sau sprijin. Aceştia de partea hai să zicem pozitivă a paletei. Apoi putem avea ostilitate, persecuţie, de cealaltă parte a paletei. Ş.a.m.d. Tu spui că Iranul este tolerant faţă de creştini; pentru mine termenul are o conotaţie negativă. Apoi îl pui în contrast cu nepăsarea occidentală faţă de ce sau cine? Faţă de alte religii, în general? Faţă de musulmani? Faţă de creştini (pentru că despre toleranţă vizavi de creştini discutai). Şi apoi, de ce toleranţa nu poate fi pur-şi-simplu „toleranţă?” De ce trebuie precizat că este „toleranţă islamică?” Este MAI tolerantă, MAI PUŢIN tolerantă decât toleranţa occidentală? Precizările de mai sus sunt necesare deoarece din câte ştiu, musulmanii au suficiente drepturi aici în SUA, ţara pe care ei o urăsc cel mai mult (cu excepţia Israelului, desigur!).

Aici vreau să-ţi spun că nu am experienţă în practicile altor state occidentale (Europa, de exemplu) vizavi de religii. Ştiu din auzite că există un control mai riguros asupra religiilor decât în SUA. Aici însă, e altă poveste! Există o libertate în ceea ce privesc religiile nemaivăzută! Vrei să organizezi „o biserică?” Simplu. Ai statut, declaraţie de credinţă, te duci la biroul statului în care locuieşti, plăteşti taxa (între $10-$50) şi în 5 minte ai actele eliberate. Ai biserică! Crezi că atitudinea aceasta faţă de religie este nepăsătoare? Dimpotrivă! Eu cred că încurajează religia, într-un spectru extrem de larg. Cu singurele condiţii să nu dăuneze în nici un fel umanităţii (să nu se aducă sacrificii umane, animale, să nu promoveze ura, rasismul, etc).

Când vorbeşti despre „drepturi”, acestea sunt desigur drepturile considerate de către statul iranian, nu cele dorite de către creştini! Pot creştinii iranieni să promoveze creştinismul prin prozelitism? Pot face „evanghelizare” la colţul străzii, pentru a vorbi oamenilor despre creştinism? Au oamenii (musulmanii să zicem) libertatea de a renunţa la islam şi de a îmbrăţişa creştinismul fără nici un fel de repercursiune, dacă ajung al convingerea că nu islamul este credinţa mântuitoare ci credinţa în jertfa lui Isus Christos? Sau, drepturile creştinilor iranieni sunt ca cele avute de românii evanghelici sub comunism? Adică, drepturi doar de ochii lumii. Vezi că trebuie acum definit termenul de toleranţă islamică? Pentru că aceasta poate suna a îngrădire pentru cineva obişnuit cu libertatea!

Acum, când am afirmat că religiile sunt căutarea omului după Dumnezeu, nu trebuie să iei că am crezut că religia e un lucru pozitiv! Dimpotrivă! Dacă omul este căzut în păcat (şi nu cred că trebuie să vorbim mult pentru a dovedi asta, doar să ne uităm 5 minute în jurul nostru, de la copilul de 6 ani care a fost învăţat virtutea dar care minte să-şi scape pielea până la criminalul care a violat în repetate rânduri un copil de doi ani, în Las Vegas), atunci afirmaţia lui Pavel că „nimic bun nu locuieşte în mine” este adevărată, şi astfel, orice căutare a omului după Dumnezeu este sortită eşecului şi greşelii. Religia este astfel o continuă încercare şi nu-şi va atine niciodată ţinta. Adică, un dumnezeu va fi găsit! Depinde însă dacă te interesează găsirea unui dumnezeu, sau a lui Dumnezeu!

Ca omul să-L „găsească” pe Dumnezeu, trebuie ca Dumnezeu să i se descopere omului, sau cum zicea Domnul Isus, „nimeni nu POATE veni la Mine dacă nu-L atrage Tatăl”. Trebuie ca Domnul să se reveleze omului. De aceea, eu pun în aceeaşi „oală” toate religiile. Apostolul Iacov spunea că, din punctul de vedere al lui Dumnezeu există o singură religiune: Iacov 1:27 Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume. Contextul citatului de mai sus este în creştinism, şi numai în creştinism! Iacov 1 aminteşte termeni care nu sunt proprii decât creştinismului. De ce era nevoie precizarea aceasta? Pentru că sunt unii care abordează şi creştinismul ca pe o religie… Primii urmaşi ai lui Isus nu vorbeau despre „o religie” ci despre „o Cale” (Fapte 9:2; 16:17; 18:25-26; 19:9, 23; etc).

Acum, sionismul nu este o religie în sine, de aceea nu poate fi nici pseudo-religie. Sionismul este o mişcare a evreilor de a-şi stabili o ţară în teritoriul cunoscut pentru câteva secole ca fiind „palestina”. Palestina nu a fost niciodată o ţară. Despre asta pot scrie mai târziu. Termenul „sionism” a fost făurit de Nathan Birnbaum (cunoscut şi ca Mathias Archer) la 1890. El a văzut în mişcarea aceasta atât o împotrivire la efortul de asimilare al evreilor cât şi o mişcare politică de stabilire a unui stat evreu. Mai târziu, sub conducerea lui Theodor Herzl mişcarea sionistă a luat o întorsură care l-a făcut pe Brirnaum să o părăsească. Sionismul a fost determinat şi de creşterea anti-semitismului în Europa (vezi afacere Dreyfus din Franţa). Aşa a început sionismul ca mişcare, ca organizaţie. De aici înainte, el are o viaţă proprie care solicită volume de cărţi; dar, despre ea s-a scris volume, atât pentru cât şi contra!

Deşi sionismul nu este o religie, nu se poate spune că un cercetător detaşat nu ar descoperi temei Biblic pentru ceea ce s-a pus sionismul să facă, adică să aigure o ţară a lor evreilor din întreaga lume. Aici, va trebui să facem o luuuuungă incursiune în promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avraam, prin care Dumnezeu promitea teritoriul fostului Canaan lui Avraam şi poporului ce se va naşte din el prin promisiune (Isaac, nu Ismael), şi apoi promisiunile făcute de Dumnezeu prin profeţi iudeilor dealungul secolelor, prin care mai întâi evreii vor fi pedepsiţi din cauza apostaziei lor, dar mai târziu vor fi readuşi în ţara dată de Domnul lui Avraam. Aşa că afirmaţia ta, dragă Radu că Dumnezeu lipseşte total din sionism, este cel puţin exagerată, ca să nu spun tendenţioasă!

Eu nu am urmărit cu toată atenţia tot ce a afirmat Ahmadinejad. Doar de curând am început să mă uit mai atent la el, şi în viitor voi fi precis de tot în scrierile mele, dând citate exacte. Aşa că nu am actualmente nici un citat de-a lui ca să spună într-un fel sau altul despre ce a zis el cu privire la Israel. De aceea am şi oferit în postul meu sursa de unde am preluat ştirea! Dar, hai să presupunem că Ahmadinejad îi iubeşte pe evreii de pretutindeni, inclusiv pe cei din Israel! (Aşa-i că nu am dreptate?). Deci, el vrea ca să înceteze mişcarea sionistă. Adică, să nu mai vină evrei noi în Israel, iar cei de acolo, să nu mai zidească oraşe şi sate noi, să nu mai deschidă şcoli, să nu mai facă nimic… Înseamnă asta să se meargă retroactiv şi să se anuleze cuceririle sionismului din trecut? Sau să nu se mai progreseze în direcţia aceasta? Observi că din nou se vehiculează termeni şi idei neclare, care permit interpretare. Tu ai interpretarea ta; o vrei pe-a mea? O poţi deduce, cum ai dedus ce-a spus Ahmadinejad, printre rânduri…

Nu mor caii când vor câinii… Israel nu va înceta să existe când vrem noi, sau Ahmadinajad, sau alţii! O să descoperi asta în scurgerea vremurilor! Pentru ei încă mai există promisiuni mari în Vechiul Testament, şi în Noul Testament! Pavel chiar afirmă că tot Israelul va fi mântuit, adică prin credinţa în Isus Christos (Romani 11:26; ar merita citit întreg capitolul 11 din epistola lui Pavel către Romani, pentru o înţelegere mai detaliată asupra problemei evreeşti şi ce se va întâmpla cu evreii în viitor).

Din câte ştiu eu, Palestina nu a fost o ţară în sensul adevărat al cuvântului. Termenul defineşte o zonă geografică. A spune că „palestinienii” au avut o ţară, este ca şi cum ai spune că „ardelenii” sunt un popor, şi că ar avea nevoie de paşaport… Când spui că Palestina a fost „ştearsă de pe harta Orientului”, în ce fel a fost ştearsă, dacă nu a existat ca ţară? După părerea mea, dacă nu ar fi existat statul Israel, acolo nu ar fi nici astăzi turism, nici agricultură intensivă, nici dezvoltare industrială, nici nimic din toate acestea! Fără petrol în subsol (cel puţin în prezent nu se cunosc surse majore de petrol), palestinienii ar fi fost un popor rămas în urmă.

Tehnic vorbind, Israelul a scos din noroi şi a şlefuit acest „diamant” dacă vrei, care este astăzi Israel. Lăsat palestinienilor, ei nici măcar ţară nu ar fi avut, până astăzi! Asta e părerea mea, desigur! Spunând aceasta, nu vreau să justific producere unui rău fie el şi mic, pentru obţinerea unui bine mai mare. Cum spuneam, cred că un stat Palestinian pe viitor va avea numai de beneficiat de pe urma prezenţei Israelului acolo. Dacă vor şti folosi palestinienii avantajul!

În altă ordine de idei, eu apreciez comentariile tale! Se pare că ai mai mult timp decât mine… eu citesc postările tale dar nu apuc să comentez. Între serviciul meu, afaceri şi biserică, nu mai am timp decât pentru familie, un pic de citit şi cam o oră pe zi de blog. Comentariile tale mă fac să mă gândesc la lucruri la care nu m-aş gândi de regulă… pentru că eu socotessc că problema cea mai înaltă a fiecărui om este mântuirea proprie, apoi a celor apropiaţi, apoi a cunoscuţilor. La lucrurile acestea mă gândesc cu precădere. Recunosc importanţa Orientului în viitorul omenirii (acolo a fost leagănul omenirii, acolo se va termina istoria omenirii sub felul în care o cunoaştem noi astăzi) şi mă rog pentru acele popoare. În primul rând, mă rog pentru pacea Ierusalimului! Că aşa sunt îndemnat de Biblie! Mă rog pentru musulmani ca să se întoarcă de la închinarea la un dumnezeu care-i face să ucidă cu la fel de multă ardoare ca aceea avută de conducătorii atei ai unor ţări în secolului trecut la un Dumnezeu care este dragoste. Care urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătos. Care da, va pedepsi în cele din urmă şi pe păcătos, dar care în viaţa aceasta îi oferă atâtea şanse de pocăinţă.

Aşa că aştept în continuare comentariile tale.

The Răspuns lui Radu Iliescu - comentariului sau la postul cu Ahmadinejad by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.