Spaţiul extraterestru a fascinat dintotdeauna.  Dar a fost inabordabil pentru realitate, rămânând secole la rând accesibil doar imaginaţiei.  Prima fază în cucerirea reală a spaţiului extraterestru a fost cucerirea troposferei.  Zborul!  Imitarea păsărilor!  Un vis de milenii!  Asta până pe la 1783 când fraţii Montgolfier au zburat pentru prima dată deasupra Parisului într-un balon cu aer cald.  Au urmat pe rând încercările lui George Cayley (1804 şi 1853), Felix du Temple (1874), şi alţii, în diferite construcţii care imitau corpul păsărilor şi a aripilor lor.

Primul zbor adevărat a fost cel a fraţilor Wright în celebrul premergător al avioanelor moderne alintat de către ei „Kitty Hawk”.  Doi români îşi vor înscrie şi ei numele în primele încercări ale zborului: Traian Vuia va zbura în construcţia sa Vuia 1 la 18 Martie 1906 la Montesson.  Va urma Aurel Vlaicu, care va zbura într-un planor la 1909 apoi în Vlaicu I la 17 iunie 1910.  Restul este deja istorie.

Dincolo de toposferă, cucerirea spaţiului a rămas încă un vis pentru un secol întreg.  Mai precis, până acum 50 de ani, sau până când fără tam-tam, ruşii au construit satelitul Sputnik şi l-au lansat în spaţiu.  Desigur că lansarea unui satelit necesita existenţa unei rachete.  Şi acesteia i-au trebuit secole de dezvoltare, deşi un soi de rachete existau încă de la anul 1232 A.D. de când chinezii au folosit o formă de rachete în lupta cu Kai-fen-fu, regele mongol.  Secolele următoare vor vedea dezvoltarea unor rachete mici şi folosite doar ca armament, nu ca mijloc de propulsare în spaţiu.  Lipseau descoperirile ştiinţifice şi înţelegerea legilor fizice pentru ajungerea la rachete mari, cu combustie în trepte; secolul 20 va fi propice pentru asemenea vehicole.

Astfel, visul omului de a călători în spaţiul extraterestru se ridica de la stagiul imaginaţiei unui Jules Verne (de la pământ la lună), Edgar Allen Poe (Lunar Discoveries, Extraordinary Aerial Voyage by Baron Hans Pfaall) sau H.G. Wells (The First Man in the Moon) la o realitate obişnuită, cum o cunoaştem noi astăzi.  Viaţa imita imaginaţia, cum se întâmplă în mai toate cazurile.  Dumnezeu a dat omului puterea de a-şi imagina şi apoi de a replica visul în realitate.  Făcut „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” omul se aseamănă cu Dumnezeu şi prin capacitatea de a face „planuri” şi de a le crea.

Revenind la Sputnik, lansarea acestuia în spaţiu ca primul satelit artificial al pământului va fi considerată atât o palmă dată americanilor cât şi o alarmă de trezire a acestora.  „Războiul rece” era deopotrivă continuarea celui de-al doilea război mondial cât şi consecinţa unei slăbiciuni americane, aceea de a nu finaliza nimic cu adevărat în plan geo-politic.  Cam toate războaiele în care a participat America s-au sfârşit aşa, în doi peri.  După al doilea război mondial ruşii s-au ales cu mai tot ce au dorit şi în nici doi ani după război, „cortina de fier” după care vor sta închise zeci de popoare s-a ridicat declansând o concurenţă acerbă şi mută, o luptă dusă pe toate planurile dar mai ales în secret între blocul comunist şi occident.

Lansarea satelitului artificial Sputnik a avut efectul unui „Pearl Harbor” tehnologic asupra americanilor.  Era 4 Octombrie 1957 şi era în toiul unei conferinţe  de şase zile a IGY (International Geophysical Year) de la Washington când ruşii au lansat Sputnikul.  Americanii lucrau şi ei la proiectul lor, numit Vanguard şi sperau să-şi lanseze satelitul anul următor.  N-a fost să fie aşa.  Ca să refacă terenul pierdut, administraţia lui Eisenhower a făcut promisiuni mari şi americanii au lansat Vanguard în iarna lui 1957.  A fost un eşec total: racheta s-a înălţat cam un metru de la pământ după care s-a prăbuşit cuprinsă şi mistuită de flăcări.  Proiectul a primit fonduri noi şi cu nemiluita (pentru a spăla pata lăsată pe obrazul american de aruncarea mănuşii ruseşti) dar la 31 Ianuari 1958 un alt satelit american, Explorer I se lansează cu succes.  Vanguard I reuşeşte şi el să se înalţe la 17 Martie 1958.  Lupta pentru supremaţie în spaţiul extraterestru începuse.  La 1 Octombrie 1958 se formează NASA (National Aeronautics and Space Administration) cu scopul express de a conduce iniţiativele americane de explorare a spaţiului cosmic.

De aici înainte americanii vor deţine supremaţia în cucerirea spaţiului cosmic.  Proiectul X-15 (avion hipersonic) va fi premergătorul proiectelor Mercury, Gemini şi Apollo, ca şi a nevetei spaţiale de mai târziu.  Vor urma sateliţii de comunicaţii, sateliţii de urmărire a stării vremii, cei de spionaj….  La 31 Ianuarie 1961 Mercury Redstone pleacă în spaţiu cu un cimpanzeu.  Capsula cu „călătorul” spaţial se va întoarce în Oceanul Atlantic după parcurgerea a 157 de mile.  Mercury Freedom 7 va duce în spaţiu pe astronautul Allan Shepard în 1961.  La 20 Iulie 1969 Neil Armstrong va păşi pe lună… un pas mic pentru un om, un salt uriaş pentru omenire.

Mi-am amintit de toate acestea ieri, când se împlineau 50 de ani de la lansarea lui Sputnik 1.  Îţi vine să crezi?  50 de ani şi atâtea realizări?  Aşa avans tehnic în doar 50 de ani?  Mă întreb unde vom ajunge şi în ce stadiu vom fi când va veni Domnul Isus?  Pentru că în timp ce mă bucur de toate descoperirile şi invenţiile tehnice pe care mi le permit, mă pregătesc pentru cel mai mare zbor ce avea loc vreodată: cu Isus!

The Războiul stelelor by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.