Posted on 30-10-2007
Filed Under (Glume (bancuri)) by Ted

body-cast.jpgFermierul Joe se decise să dea în judecată compania proprietară a camionului care-l accidentase cu o lună în urmă. Avea încă 4 coaste rupte, gâtul îi era în ghips şi era vânăt pe tot corpul.

Avocatul companiei îl întrebă pe Joe în faţa judecătorului:
- La locul accidentului, nu ai spus tu poliţistului care a venit să constate cazul că te simţi bine, că nu ai nici o problemă, nu te doare nimic?
- Ba da - zise Joe. Aşa am răspuns, şi vreau să explic de ce.
- Nu mai este nevoie să explici! - răspunse avocatul. Acum doar te prefaci! Vrei să iei bani de pe noi! Vă cunosc eu pe voi, ţăranii!

În clipa aceasta judecătorul întrerupse comentariile avocatului şi dădu voie lui Joe să explice de ce a spus că se simte bine.

- Păi, iată cum a fost - zise Joe. Am pus-o pe Bessie în remorca tractorului meu şi am pornit pe drumul de ţară când camionul acestei companii trecu prin intersecţia din faţa mea fără să se oprescă sau se asigure dacă mai vin maşini, şi intră în mine cu toată viteza. Pe Bessie mi-a aruncat-o într-un şanţ, pe mine în celălalt! Mă durea rău de tot şi mi-era frică că o fi ceva rupt în mine, dar nu voiam să mă mişc să nu înrăutăţesc situaţia. O auzeam şi pe Bessie gemând în şanţul celălalt dar nu o vedeam deloc. Îmi dădeam seama că şi ea este rănită rău dacă nu se mişcă.

Curând, apăru la faţa locului şi poliţistul. Mai întâi se duse la şanţul unde era Bessie, şi-l văzui cum scoate pistolul din toc şi o împuşcă pe Bessie fără să zică nimic. Apoi, cu pistolul încă fumegând, veni la mine şi-mi spuse: „Vaca ta era atât de vătămată că nu a mai putut fi recuperată, aşa că am împuşcat-o între ochi ca să nu mai sufere. Tu cum te simţi? Suferi? Te doare ceva?” La care întrebare, uitându-mă la pistolul fumegând, i-a spus poliţistului că-s bine, că nu mă doare nimic, că nu am nici o problemă - termină Joe depoziţia sa.

Views Counter v.0.10 Viewed 99 times by 64 viewers

    Read More   

Comments

Cristina UNITED STATES on 30 October, 2007 at 1:32 pm #

Sper ca totul e ok cu dvs.


Ted on 31 October, 2007 at 12:41 am #

O, da! Intrebi în glumă, sau pe bune?


Cristina UNITED STATES on 31 October, 2007 at 7:43 am #

Vorbesc serios. Am crezut ca e un mesaj ascuns in titlu, de aceea am intrebat. Si cum ieri nu ati raspuns toata ziua, m-am cam pus pe ganduri. Bine ca toutul e ok.


Ted on 31 October, 2007 at 6:18 pm #

Cristina,
Multumesc ca te intereseaza de mine! Am fost ocupat! Asa cum am mai spus, pe linga biserica am si un loc de munca… citeodata sunt ft ft ocupat! Dar, incerc sa raspund cit pot de repede. Multumesc inca o data!


Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: