Mi-am adus aminte de unchiul Tămaş la înmormântarea mamei, acum o lună. Nu venise şi asta m-a mirat. Prins cu treburile, am uitat să întreb pe cineva ce mai face unchiul, dacă mai e în viaţă. El ţinea mult la mama şi la tata. Părinţii mei au fost instrumentali în întoarcerea lui la Domnul. Unchiul a fost un sălbatic şi jumătate. Beţiv şi afemeiat. Una dintre mai multele sale soţii de dinainte de pocăinţă şi-a chemat o vecină la gard şi i-a aruncat vitriol în faţă; vecina trăia cu unchiul…
Pe la 1976-77 unchiul s-a întors la Domnul. Cu mare sinceritate. Era căsătorit, şi-a adus şi soţia şi copiii rezultaţi din căsătoria respectivă. După ce s-a pocăit, apoi nu era adunare ca el să nu participe. La el în sat nu erau evanghelici, de aceea călătorea mereu. Avea motocicletă şi numai ce auzeai la poartă claxonul lui specific. Pe tata îl chema mereu în sat la el, să le spună şi tata oamenilor să se pocăiască. Mai ales voia ca tata să vorbească primarului sau vreunuia mai cu carte. Casa unchiului era mereu deschisă pentru ca să se vestească Evanghelia unui nepocăit. Avea o mare pasiune pentru suflete. Pe vremea lui ceauşescu, cei dunaţi la el au fost desoperiţi de poliţie. Adunare fiind neautorizată, au primit cu toţii amendă de câte 5 mii de lei! Aceasta însă nu i-a oprit zelul unchiului.
Tata a murit la 1980. Am urmat eu la rând să fiu chemat de unchiul Ionel. Mă chema întotdeauna prin mama. Mama îmi spunea că a sunat unchiul să mergem până la el. Şi mergeam. Prin anii 80 soţia lui a fost tare bolnavă. Pe moarte! Ne-a chemat să ne rugăm pentru ea şi am mers. Unchiul credea că Domnul îi va vindeca soţia, şi Domnul i-a onorat credinţa. Soţia lui trăieşte şi astăzi!
Azi dimineaţă am vorbit pe net cu soră-mea din ţară. Printre altele, mi-a spus că a sunat unchiul Ionel şi a vrut să vorbească cu mama. Soră-mea i-a zis că mama a plecat la Domnul acum o lună. Unchiul nu ştiuse. Bătrân fiind, nu mai călătoreşte ca pe vremuri… Acum sunt şi la el în sat credincioşi, aşa că are unde se duce la adunare. I-a părut rău că nu a ştiut de mama. Ar fi venit la înmormântare, a zis el. Apoi, a spus că şi fratele lui a murit. O suna pe mama să-i comunice vestea să vadă dacă vrea să meargă la înmormântare.
După aceea unchiul a început să plângă la telefon. Soră-mea l-a întrebat că de ce plânge! Şi a vrut să-l mângăie, dar el nu se lăsa mângăiat. Marele său regret era că oricât i-a spus fratelui său de Domnul şi de mântuire, acesta nu a vrut să primească mântuirea: a murit nemântuit! Acesta era regretul unchiului.
Am terminat convorbirea cu soră-mea şi am rămas pe gânduri: când mi-a părut rău ultima dată că a murit un cunoscut sau o rudenie fără mântuire? Când am plâns de ultima oară că a murit unul nemântuit? Nu-mi amintesc, trebuie să mărturisesc asta cu ruşine! Isus a plâns pentru o cetate ce respingea mesajul Său. Eu cred că adevăraţii evanghelişti plâng şi-i doare când pleacă unul neîmpăcat cu Domnul! Regretul unchiului m-a şi încurajat (mai sunt şi astfel de oameni) m-a şi făcut de ruşine (eu nu-s printre ei) m-a şi motivat (să caut să devin unul care regretă moartea celui nemântuit).
Viewed 118 times by 70 viewers
The Regretul unchiului Ionel Tămaş by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Comments
on 2 November, 2007 at 12:39 am #
Cand a murit fratele meu,fiul meu ortodox,nu a zis “Dumnezeu sa l ierte ” ci :acuma degeaba plangi,deci trebuia cand traia sa plang si sa ma rog mai mult, decat am facut o 
on 2 November, 2007 at 1:07 am #
Si eu am plins ca fratele Ionel Tamas fara consolare pentru cei pierduti pentru totdeauna,si mai pling si acum, dar nu pentru morti, ca nu mai putem face nimic oricum potrivit Scripturii-pling pentru iubitii nostri care mai respira si mai judeca ,iubitii nostri copii,nepoti ,surori ,veri ,vecini si prieteni, care SINT MORTI SPIRITUAL!
DOAMNE INVIAZA MORTII NOSTRI !TE RUGAM FIERBINTE! SI MULTUMIM PENTRU LACRIMI NATURALE (Nu artificiale)CARE NU CURATA NUMAI OCHII,SA VEDEM VESNICIA CARE A INGHITIT TIMPUL, CI NE ZDROBESC INIMILE SI NE ASEAZA MEREU IN GENUNCHI LA PICIORUL CRUCII CEL MAI BUN LOC DE MIJLOCIRE PENTU MORTII NOSTRI INCA IN ,,VIATA ”
Virginia B.
on 2 November, 2007 at 4:40 am #
Dorule,nu stiu cum sunt altii dar eu pling cind aud asa ceva .Astazi lumea nu prea vorbeste despre pacat.Pacatul nu mai reprezinta mare lucru .Astazi ne gindim cum sa fim mai mari ,decit cum sa fim mai buni.Unchiul tau s-a pocait dar nu a ramas nepastor pentru cei din jurul lui .Ne spui ca marele regret al unchiului a fost ca fratele a murit nemintuit .Oare citi din noi ne luptam sa-i smulgem din iad pe semeni nostri ?
Cei dintii vor fi cei din urma iar cei din urma vor fi cei dintii,ne zice Cuvintul,spre rusinea noastra.
“Hristos,de asemenea,a suferit odata pentru pacat.El ,Cel neprihanit,pentru cei nelegiuiti,ca sa ne aduca la Dumnezeu….”
1 Petru 3;18
Crin Alb si Virginia,
Lacrimile-s potrivite oricind! 
Viorica,
Cred ca in cazul unchiului este vorba si de legatura de rudenie. Oricum, regretul ca cineva nu L-a primit pe Domnul Isus este mai puternic in cazul mortii unor cunoscuti decit al celor necunoscuti.
on 2 November, 2007 at 11:25 am #
Da, e adevarat, e ceva deosebit atunci cand e vorba de legatura de rudenie. La fel s-a intamplat si cu parintii mei. Numai Dumnezeu stie daca au fost momente de pocainta inainte de moarte, dar eu inclin sa cred ca nu. Foarte trist.
on 2 November, 2007 at 11:48 am #
Si de unde stiti dvs. cu atata precizie cine moare “mantuit” sau “nemantuit”?
Sau faptul de a muri ortodox te plaseaza automat in partea ce de-a stanga. Eu cam asta inteleg. si ma rog sa mor ortodox, spovedit si cuminecat.
Suntem inconjurati in fiecare zi de oameni care merg in iad sau sunt indreptati intr-acolo. Ma doare de multe ori sa ii vad ca, cu toate ca le spuni despre Dumnezeu si ce a facut El pentru noi, raman tot pustii si goi, si ingrozitor de reci. Ba inca sunt uniii care cred ca merg in rai cu siguranta, sau deja sunt in rai. Am la lucru o martora a lui Iehova, care oricat as incerca sa ii spun, bineinteles cu limite, pentru a nu intra “in troubles” cu ei, si sa ma acuze mai tarziu ca incerc sa imi convertesc muncitorii sau mai stiu eu ce fel de motiv de discriminare mai gasesc ei, ca in ziua de azi totul e posibil. Incerc sa ii conving si prin comportamentul meu: ma intreaba multi de ce eu sunt “happy” tot timpul, nu injur si nu fac alte fapte pe care ei le considera normale? Le spun ca eu am pe Cineva care ma face sa ma simt astfel.
Lacrimile de multe ori sunt in zadar, pentru cei ce nu mai sunt. Intrebarea mea este: cat de mult ne pasa sau cat de mult ne doare faptul ca ii vedem cum se duc spre iad cei din jurul nostru, chiar daca ei cred ca merg cu siguranta in rai.
Plansul este parte parte din noi, insa durerea mare a noastra a crestinilor, sa nu zic pocaiti, este ca de cele mai multe ori NE PLANGEM pe noi in loc sa plangem, in rugaciune, pentru cei din jurul nostru.
on 3 November, 2007 at 1:55 am #
Doru, Tocmai mi-am adus aminte de o caseta pe care am avut-o cu tine (am ascultat-o pana s-a uzat banda si nu am mai putut sa o ascult). Copil fiind, am invatat toate cantarile pe de rost. Una dintre cantari a fost “Ca Iosif dus rob in Egipt/Asa-i viata pe pamant/Se afla Domane bun si sfant/Ma simt strain dispretuit! si refrenul era “Si plang/si plang/ si plang! Imi place a doua strofa: “Nu plang ca oamenii ma plang/Nu plang ca sunt dispretuit/Ci plang ca numele iubit/E aruncat jos la pamant!
Oare nu este acelasi adevar si astazi? Numele lui Dumnezeu este “aruncat jos la pamant?”
Ce vremuri traim! Cred ca Numele Domnului este luat ca o gluma de multi sau ca o afacere rentabila sau pur si simplu. De fapt un mare filozof grec spunea odata ca “religia este cea mai buna metoda de a manipula masele si mai eficienta decat razboiul”. Ce adevar adevara!
Anyway, am vrut numai sa iti amintesc de cantarea aia!
Cristina,
nu se stie cum lucreaza Domnul in vietile oamenilor… Sa nadajduim ca parintii tai au murit mintuiti!
CNI,
noi nu stim cu mor oamenii, mintuiti sau nemintuiti! Poti vedea insa viata cuiva. Domnul Isus spune ca `dupa roade~ ii vom cunoaste! Apoi, vreau sa iti spun ca nici o denominatie din lume nu mintuieste! Nici cea ortodoxa, nici cea catolica, nici cea baptista, nici cea penticostala! Conform Bibliei, oamenii sunt mintuiti prin credinta (Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu). Asa ca pe mine nu ma intereseaza carei denominatii apartine cineva: vor fi mintuiti si dintre baptisti, si dintre ortodocsi, si dintre penticostali, si dintre catolici; la fel, vor fi pierduti dintre toate categoriile! Eu ma rog sa mori mintuit. Eticheta sub care mori, te rog sa ma crezi, nu conteaza! Citeste Biblia si convinge-te!
Marcel,
multumesc de amintiri… Citeodata meditez la ele si mi se asterne asa un zimbet melancolic pe fata… Ca Iosi dus rob era una din primele citari compuse de mine, cind aveam 16-17 ani! Faine vremuri! Si evanghelizarile! Ma bucur ca aveam astfel de amintiri!
-
Motto:
„Fiecare om poartă cu el lumea în care trăieşte” TDP -
-
Sunteti vizitatorul
-
Online now:
-
-
-
-
-
Ze List
Designed By :
