Nov 25 2007
Turmă mică…
Noi avem tendinţa de a ne uita mereu la mega-bisericile din vecini sau din atenţia opiniei publice! Ce fonduri au ei! Ce posibilităţi! Cît personal! Dar corul! Orchestra! Şi clădirile! Ce har să ai o asemenea biserică mare! Ce viaţă vibrantă! Ce activităţi! Ce şcoală duminicală! Ba chiar şi şcoală elemenară, sau liceu, sau, de ce nu, facultate! Cum zicea odată cineva: „Biserica X este cea mai biserică biserică din judeţ!”
Păstorii acestor biserici sunt mereu intervievaţi pe la posturile naţionale de televiziune. De cele mai multe ori, când le urmăresc răspunsurile, sunt dezamăgit. De exemplu, D.L. Paulk păstorul principal al mega-adunării din Georgia, acel al cărui unchi îi era de fapt… tată, a răspuns deunăzi la o întrebare despre adevăr, că acesta este… relativ! Am vrut să arunc cu ceva în televizor! Cum adică adevărul este relativ? Al meu şi al tău şi-a lui icsulescu? Poate! Dar noi ca pastori, nu ne ocupăm de adevărurile noastre! Astea da, pot fi influenţate de preferinţe, de perspective, de obiceiuri. Eu pot merge în Alaska acum şi să ies din casă şi să tremur de frig la minus 10 grade, exclamând: „ce frig este afară!”; băştinaşul care are sub zero în igloo va zâmbi şi-mi va spune că da de unde e frig! Afară e plăcut! Pentru el, frigul este la minus 30 de grade! Care e adevărul?
Dar apoi sunt bisericile mici. Majoritatea bisericilor din lume (poate 98-99%) au sub 100 de membri! Păstorul unei astfel de adunări, nu poate fi suportat financiar de biserică. Trebuie să mai muncească ceva în afara muncii de la biserică (mă rog, cei ce nu locuiesc în România unde acum statul sprijineşte cu bani pe popi, păstori, etc!) pentru a pune pâine pe masă şi adăpost asupra capului familiei sale.
Turma mică, nenumeroasă! Fără bani mulţi, poate adesea într-un locaş de închinăciune închiriat sau miculuţ, cu un cor de neprofesionişti ce cântă fals, fără orchestră, conducând muzica cu un pian dezacordat la care cântă la o mână un fost acordeonist pensionar. Băncile şi sala amintesc de „împărat şi proletar” a lui Eminescu. Podele scârţîie, vopseaua se lipeşte de haine în zilele fierbinţi ale verii, aburul respiraţiei îngheaţă-n barbă în zilele reci ale iernii…. Se cântă mereu, ca şi când ar mai trebui amintit încă o dată realitatea crudă: „doi sau trei în sfântu-ţi nume când se vor uniiiiii”. Şi cei doi sau trei privesc în jur, doar-doar vor vedea un semn al prezenţei Celui ce a promis că va fi în mijlocul a 2-3.
Întrebi pe câte un cunoscut: „tu la ce biserică mergi?” Şi acesta începe îndată să se scuze parcă vinovat de lipsă de inspiraţie, sau de lipsă de orientare „ştii, eu merg la o bisericuţă…”. Ca şi când ai întreba pe un căsătorit „tu ai familie?” şi el ar pleca capul în jos, ruşinat, răspunzând în şoaptă: „da, am, dar am o familie mică… doar eu şi soţia…” Păi, asta e o familie!? Doar doi, tu şi soţia!? Dar, nu e ruşine să ai „familie mică!” A, pe vremuri era o problemă, mai ales între penticostali! La ei trebuia să ai familie numeroasă! Dacă aveai doar 5 - 6 copii, făceai sigur ceva ca să opreşti naşterea! Câte un bărbat scotea pieptul afară cu mândrie „eu am făcut 12 copiii!” Mare scofală! Ce greu i-o fi fost bietului bărbat să „facă” 12 copii! Bietele soţii… O, dar acesta e un al subiect pentru o altă ocazie! Revenons a nos moutons! Că tot vorbim despre… turmă!
Mie îmi e milă de păstorul bisericii mici. Cred că a fi păstorul unei asemenea adunări este dificil. Indiferent cât de mare sau mică e turma, responsabilitatea este aceeaşi: în faţa lui Dumnezeu, pentru suflete! Dinspre Domnul către oameni, să aduci o Evanghelie curată, neîndoită de apa curentelor religioase, a culturii, a obiceiurilor sau a ceea ce-i la modă. O Evanghelia proaspătă şi relevantă, un mesaj care îndeamnă la pocăinţă, care inspiră, motivează, disciplinează, încurajează. Dinspre oameni către Dumnezeu, să te rogi pentru cei din turmă, să stăruieşti zilnic înaintea Domnului ca şi cum ar fi parte din trupul tău. Să îi cauţi, să le „vindeci” rănile, să le oblojeşti vânătăile, să-i cunoşti. Să ridici pe cel căzut, să întăreşti pe cel slab.
Şi toate acestea, în timp ce tu nu ai personal angajat al bisericii la care să apelezi când te doare pe tine ceva, când eşti deznădăjduit, când eşti singur. Când doreşti un sfat. Cineva spunea că a fi păstorul unei adunări mici este cel mai singuratic loc din lume în care s-ar putea afla cineva. Mergi la Uniune, dar acolo cine să te asculte? Doar desaga ta-i goală, şi sigur că ai venit să ceri ceva, nu să dai ceva! Mergi la pastorul bisericii mai mari, de la oraş, dar acesta te întâmpină-n uşă, tocmai gata să plece la o importantă întâlnire ce va avea loc între el şi un membru bogat al bisericii sale, la un restaurant mişto din centru…. Jenat, pastorul bisericii mari se întoarce din drum şi-ţi „oferă” cinci minute din preţiosul lui timp… după care începe să se uite neliniştit la ceas din 30 în 30 de secunde. Tu te simţi vinovat că opreşti din traiectoria către un stomac satisfăcut un asemenea personaj important… şi după ce ai îngăimat câteva cuvinte de scuze, ţi s-a terminat şi audienţa, şi cheful. Aşa că plecaţi fiecare-n drumul lui, tu la puţinele oi şi multele probleme ale lor plus ale tale, iar pastorul bisericii mari la un restaurant unde va încerca să-şi uite poverile şi amintirea ta, lângă o masă bună, dată de un enoriaş fidel, într-o atmosferă lipsită de intruşi sau necazuri.
A! Stai aşa! Că dacă păstorul bisericii mari are şi blog! Apoi, gata! Nu mai prinzi audienţă! Dar, dacă vrei un sfat bun, du-te şi citeşte blogu şi eventual, comentează acolo! Dar, nu uita când comentezi să-ţi scoţi şapca din cap! Şi să fii politicos, nu măgar, ca alţii! Vorbeşte frumos, dă mereu din cap, ţine-i isonul pastorului! Nu te pune de-a curmezişul, că-i vai de tine! Urmează alegerile, sau şedinţa de la uni-patriarhie! Ai grijă!
Ai aici articolul ce mi-a inspirat oful. De ce am scris? Pentru că cineva în SUA a început să se preocupe de problema păstorilor bisericilor mici. Să-i ajute să înţeleagă rolul lor, slujba, să-i echipeze pentru a fi mai buni şi eficienţi lideri ai congregaţiilor lor. Poate nu ar strica şi-ntre români un asemenea proiect! Că şi la ei, în afară de câteva biserici mai mari, majoritatea-s mici şi au păstori care probabil se regăsesc în aspecte descrise de mine mai sus.
În altă ordine de idei, nu-i nimic rău cu „turma mică”. Probabil că biserica sfârşitului nu va fi mega-adunarea ci biserica din case. Biserica se va întoarce de unde a plecat. Ea a pornit din camera de sus, a continuat prin casele credincioşilor, pe malul apelor, prin crânguri şi păduri, prin peşteri şi catacombe… Abia apoi s-a mutat în biserici impunătoare, în edificii smptuoase! Dar, se va întoarce înapoi! Veţi vedea poate chiar mai curând decât credem noi!
Cred că existenţa unei asemenea biserici este esenţială chiar şi pentru biserica mamut! Bisericile mari, în care ca membru te simţi singur, nebăgat în seamă, intri, stai la slujbă, după terminare ieşi repede şi te duci la ale tale, fără interacţiune cu alţi membri, cu păstorul… Astfel de biserici ucid părtăşia frăţească, unul din pilonii de bază ai bisericii primare! Ca să nu mai vorbim că într-o asemenea adunare, şi rugăciunea e sumară, cina luată pe fugă că ne presează timpul, învăţătura scurtă să nu ne adoarmă oile-n pajişte. Biserica împărţită-n „bisericuţe” prin casele oamenilor este soluţia. Acolo se poate învăţa pe îndelete, răspunde la întrebările celui ce pricepe mai greu sau are nelămuriri, poţi cunoaşte pe fiecare membru al grupului bine de tot, se pot toţi ruga unii pentru alţii şi se poate lua şi cina Domnului fără grabă, trecând paharul şi pâinea încet de la om la om, mâncând, bând şi amintindu-ţi!
Ştiu, unii cititori deja mă consideră eretic! I-auzi dom´le, să laşi să dea cina prin case! Unul care nu este hirotonisit! Ce sacrilegiu! Da, da ce frumos ştim să predicăm duminică că noi toţi suntem preoţi! Pe hârtie, suntem preoţi! În realitate, trebuie să stăm fiecare-n banca noastră…
Sunt convins că va veni o scuturare puternică din partea Duhului lui Dumnezeu a bisericii din forma pe care o cunoaştem noi astăzi! Că se va face o cernere temeinică a conţinutului bisericii şi că pleava va fi suflată în alte structuri omeneşti, în timp ce grâul va fi păstrat ca scump Domnului. Sau în alţi termeni, oile vor sta la dreapta şi caprele la stânga. Nu, nu la timpul escatologic din Matei 25 ci mai curând, ca un fel de repetiţie generală, doar pentru biserica lui Christos.
Până atunci, curaj turmă mică şi şi mai mult curaj, pastor al turmei mici!
The Turmă mică… by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
16 responses so far
WOW!
Mari adevaruri. Ce mici suntem.
Doresc o schimbare. Radicala!
Incepand cu mine. Cu toate ca nu sunt pastor. Dar sunt preot.
Eu sunt pastor la o turma mica de 7 persoane pt ca deabia am demarat pe 1 iulie a.c. Ma incurajez mereu cand suntem si mai putini ,cu doua expresii : ,,Chiar daca toata lumea ar fi impotriva mea si de cealalta parte as fi eu si Dumnezeu,noi doi formam majoritatea “” - de Martin Luther
: ,, cand Napoleon era in fruntea armatei de 50,000 ei deveneau 150,000 “.
Mie ca pastor imi e deajuns prezenta reala a Domnului Isus prin Duhul Sfant si pana acum in Harul Lui nu ne-a lasat sa ne adunam degeaba.Cu EL suntem majoritatea. Slavit sa fie EL !
O realitate mult prea complexa a zilelor noastre si prea putin discutata prin cercurile asa zise “crestine” de astazi. Am ajuns sa traim zilele de pe vremea lui Iosua “cat despre mine, eu si casa mea, vom sluji Domnului”. Contrastul biserica mare - biserica mica, este prea mare si crud in comunitatile romanilor de aici din State. Ba inca a ajuns sa fie un motiv de mandrie printre romani “Ah, eu ma duc la biserica X, cea mai mare, cea mai vestita, cu corul cel mai vestit, cu fanfara cea mai mare ba inca avem si orchestra etc, nu merg la biserica Y (care este mica si neinsemnata)” ba mai mult ma gandesc la contrastul dintre fariseul si vamesul care se rugau in templu “Eu ma duca la bisrica mare X, nu sunt ca vamesul care merge la micuta si neinsemnata biserica Y!”
Ba mai mult, prin Romania se construiesc catedrale (biserici, ca si cladiri), care mai de care mai extravagante, ca doar unde s-or duce martorii lui Iehova sa se stranga dupa ce adevarata biserica a lui Hristos va fi rapita la cer? Sau vor fi bisericile noastre, ca cladiri, niste obiecte de interes turistic, in anii care vor veni, cum sun in Europa vestica, goale si reci?
[...] fiu care vrea mânuşi speciale. De la Laurenţiu Dumitru./ Despre pastorul de biserică mare şi cel de biserică mică, despre inegalităţi, despre inadvertenţe, despre diferenţe…cu pastorul Ted Doru [...]
Turma blinda ,turma mica,prada lesne de-nghitit,
Doua mii de ani cum oare n-ai pierit?
Prin stravechile pustiuri ,leii cei cu coama-n vint
Cum de nu ti-au sters si urma pe pamint?
…………………………………………………..
-Nu.N-avem nici colti,nici gheare
Nici venin otravitor
Dar avem cu noi o taina;
Un Pastor…..
Asta cu Pachetul de atentie ….vai de preotia lui !!
Jale mare printre …caprele lui …si ale lui Becali .
Frumoasa poezie Viorica …
Am locuit timp de un an in Oradea si am mers, destul de des, la o biserica foarte mare; stiti, toate cele:coruri, etc.
Ma rog, nu era biserica mea, deci lipsea sentimentul apartenentei. Dat fiind dimensiunile bisericii, am avut - inca mai am - sentimentul ca as fi putut continua sa merg ani in sir acolo, fara sa cunosc pe cineva, fara sa interactionez in vreun fel cu oamenii. Cea mai penibila parte a programului era atunci cand ti se cerea sa te intorci la dreapta si la stanga si sa strangi mainile celor care, accidental, iti devenisera vecini pentru o duminica. Era un surogat de relatie - de fapt totul continua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat; corul canta, pastorul predica, oamenii mergeau acasa.
Am aflat si de ce conducerea a respins ideea cercurilor de casa: teama ca, in lipsa dumnealor, invataturi straine ar putea sa patrunda in turma. Si au gasit solutia: reducerea partasiei bisericii la intalnirile oficiale. Faptul ca, in felul acesta, 3000 de oameni erau redusi la statutul de consumatori de programe, se pare ca n-a prea contat.
Nu cred ca succesul unei biserici sau miscari spirituale ar trebui masurat (doar) prin perspectiva numarului de adepti. Oamenii pot veni la biserica dim multe motive - unele gresite. Necrestinii pot veni la biserica, fara sa-l cunoasca cu adevarat pe Dumnezeu si fara sa fie expusi la mesajul autentic al evangheliei, care-i poate duce la cruce si deci la mantuire.
Masura unei biserici este data de masura vietii de evlavie traite in afara zidurilor ei. Personal, ma obosesc showurile de duminica. Daca e sa vreau sa ascult muzica de calitate, prefer sa merg la filarmonica, unde se canta mai bine, oricum…
Se presupune ca strangerea biserici aduce, intr-un mod special, prezenta Domnului in mijlocul credinciosilor. Spectacolul apare atunci cand aceasta prezenta lipseste si este o tentativa jalnica de a o inlocui.
( Probabil că biserica sfârşitului nu va fi mega-adunarea ci biserica din case. Biserica se va întoarce de unde a plecat. Ea a pornit din camera de sus, a continuat prin casele credincioşilor, pe malul apelor, prin crânguri şi păduri, prin peşteri şi catacombe… Abia apoi s-a mutat în biserici impunătoare, în edificii smptuoase! Dar, se va întoarce înapoi! Veţi vedea poate chiar mai curând decât credem noi!)
ALELUIA! CU ADEVARAT UN ARTICOL CU MULTA VALOARE DUHOVNICEASCA AI SCRIS,FRATE DRAG!
DOAR CA,AS ELIMINA CUVANTUL “PROBABIL”… INLOCUINDU-L CU “SIGUR”
SI , STAI LINISTIT,FRATE TED, NU TE VA CONSIDERA NIMENI “ERETIC”…POATE DOAR ACEI CE NU CUNOSC,SAU NU VOR SA CUNOASCA BIBLIA ASA CUM TREBUIE INTELEASA!!!
personal,sunt in roma de aproape 6 ani, si daca e sa-mi lipseasca ceva aici… atunci acea lipsa SUNT STRINGERILE FRATESTI DIN CASA MEA SI ALE ALTOR FRATI,UNDE PRINTRE MULTE ALTE IMPLINIRI ALE CUVANTULUI SFANT,ERA SI CINA DOMNULUI…PE CARE,DOAR ACEI CARE AU AVUT PARTE DE ASEMENEA STARI…O POT INTELEGE!!!
MA ROG DOMNULUI CA,ATAT EU SI CASA MEA DIN ROMA,CIT SI MULTI ALTI “FRATI SFINTI CARE AU AVUT PARTE DE CHEMAREA CEREASCA”,DE PRETUTINDENI,SA PRIMEASCA DIN PARTEA DOMNULUI TOT MAI MULTE STRANGERI “IN NUMELE DOMNULUI”, IN CASELE NOASTRE,SI TOT MAI RAR IN ASA-ZISELE “MEGA-BISERICI”!!!!
Dumnezeu sa va binecuvinteze!
pety »
Domnul sa ne schimbe pe toti. De fapt, El o face daca ne lasam noi transformati de El!
wes »
Domnul sa va inmulteasca si sa va faca pe de o mie de ori atitia! Sa te intareasca in munca de pastor, care nu este de loc usoara, daca e facuta pastorin dupa pilda lui Christos! Daca e facuta dupa pilda pastorului platit, atunci…
viorica »
Faina cintare! Veche, adevarata!
Dan H. »
am intilnit si eu opozitia unora intr-o biserica in care am implementat cercuriel de partasie prin case. Era frica si de invataturi straine si de rupere a bisericii… Biserica este a lui Christos! El o va zidi! Nu trebuie sa ne fie frica de ruperi! Daca se face dintr-o biserica de 3000 6 de cite 500 e mai bine! Sau, 30 de cite o suta e si mai bine! Care, ar putea o data pe luna sa se adune cu totii la o sarbatoare comuna! Iar invatatura… Noi putem promova o invatatura sanatoasa in plinul adunarii. Apoi, ajutam cu materiale pe cei ce se ocupa de conducerea bisericii din casa respectiva. Le oferim materiale, ii “antrenam”. Apoi, ii trimitem in lucrare si ne rugam pentru ei. In rest, e problema Domnului! Dar, se poate evita electrocutarea si prin nefolosirea electricitatii! Asa procedeaza unii cu ceea ce a pus Domnul la discretia bisericii! Tot felul de frici ne impiedica sa folosim la maxim potentialul si resursele!
Anul acesta m-am intors in Romania dupa foarte multi ani. Am fost in ceva megabiserici printre care si cea mai mare, baptista. Nimeni nu te intreaba de sanatate, parca esti la arena, dupa ce spectacolul s-a terminat toti spectatorii parasesc sala. Ca sa-l vezi pe pastor la amvon iti trebuie binoclu sa nu mai spun daca ar vrea vre-un enorias sa aiba o intalnire cu el, probabil e mai complicat ca la primar. De locuit acum ei se izoleaza cu casele, nu de alta dar sa nu cumva vina ceva membru in vizita. Ce partasie mai poti avea in cazul asta cu fratii? În loc sa critice ortodocsi cu catedrala mai bine ar face curatenie in curte neoprotestantii nostri.
În rest, interesant blogul, chiar daca nu e asa popularizat ca altele mai “rotunde”. Oricum, vorba aia “La pomul laudat sa nu mergi cu sacul”. Tineti-o asa
C »
Imi pare rau ca ai fost dezamagit in Romania… Lipsa de partasie este prezenta pretutindeni, poate mai pronuntata in bisericile mari! Cit despre blog, iti multumesc de felicitari! Eu nu sunt in competitie cu nimeni! Incerc sa aduc, daca pot, si pe aceasta cale, o contributie la Imparatia lui Dummnezeu! Probabil neinsemnata, dar stii cum e: daca-ti lipseste un cent de la ceea ce vrei sa cumperi, nu poti obtine ceea ce doresti! Asa ca astea-s gindurile mele cum zice americanul “one cent’s worth”.