Anul trecut, conferinţa asupra AIDS/HIVde la Saddleback Church (mega-biserica păstorită de Rick Warren, autorul cărţii Viaţa condusă de Scopuri şi alte titluri) a avut ca invitat pe candidatul democrat la preşedinţia USA, Barak Obama. Invitarea acestuia a atras critici asupra lui Warren, în special din partea evanghelicilor. Obama nu este sigur dacă este „creştin evanghelic” (http://www.suntimes.com/news/falsani/217455,CST-NWS-fals19.article ) şi denominaţia căreia îi aparţine (United Church of Christ) este printre denominaţiile mai liberale din America.
Acum Warren recidivează: la aceeaşi conferinţă din anul acesta a invitat ca vorbitor pe Hillary Clinton, candidată la preşedinţia SUA din partea aceluiaş partid democrat ca şi Obama. În timp ce Warren justifică invitaţia ca făcând parte dintr-un efort de a invita politicieni de perspective diferite la Summit, şi că acesta este un efort umanitar şi creştin, nu politic, adevărul este că Warren nu a invitat nici un candidat din partea republicanilor (încă)! Aşa că unii continuă să se întrebe dacă efortul este doar umanitar şi creştin…
De cealaltă parte, în timp ce unii lideri creştini cred că e timpul ca politicienii să facă mai mult în privinţa AIDS/HIV, (de exemplu T.D. Jakes a cerut Guvernului SUA cu ocazia unei recente întâlniri a pastorilor de culoare, ca să intervină decisiv în rezolvarea crizei AIDS/HIV din comunitatea celor de culoare, 49% din cei dignosticaţi recent cu HIV provenind dintre negri), nu ar strica ca prin bisericile evanghelice să se predice mai mult împotriva divorţurilor, împotriva promiscuităţii sexuale a tuturor membrilor, şi să nu se arunce vina doar pe guvern! Prea des se predică o Evanghelie îndoită cu o apă a convenabilului, a neconfruntării păcătosului şi a nedefinirii păcatului. Apoi, ne uităm la guvern să ne ajute să ne rezolvăm problemele la care şi noi ne-am adus contribuţia prin nepăsare.
Biserica trebuie să înceteze să mai închidă ochii la rata divorţurilor în continuă creştere între membrii ei şi să înceapă să intervină în consilierea familiilor cu probleme pentru salvarea căsniciilor. Din nefericire, mulţi creştini nici nu clipesc din ochi când pastori şi predicatori proeminenţi (ca de exemplu divorţul lui Paula White de fostul ei soţ, Randy White – vezi aici http://www.christianpost.com/article/20070914/29309_Paula_White:_I’m_Not_Going_to_Draw_Back.htm ) divorţează şi-şi continuă carierele de pastori şi predicatori, ba chiar probabil vor căuta şi recăsătorirea (în cazul soţilor White, acesta era a doua căsătorie a fiecăruia dintre ei), închizând ochii la ceea ce spune Biblia cu privire la divorţ şi recăsătorire, nu în Vechiul Testament ci în Noul Testament! Atitudinea laxă vizavi de astfel de cazuri va duce la proliferarea lor. Şi lucrul acesta este valabil şi cu privire la alte păcate. De aceea trebuie ca biserica să intervină serios, de la amvon, prin viaţa celor ce o conduc şi prin învăţătură sănătoasă.

The Rick Warren si liberalii by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.
Related posts:
- Warren Buffett despre economie Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Warren Buffett...
- Anglicanii din SUA au părăsit Biserica Episcopală După ani de zile de lupte şi discuţii pe tema...
Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.


on
on
on 

