Mai avem mai puţin de două luni până la crăciun.  Prin unele magazine americane se aud deja cântece de crăciun.  Wal Mart (cred că cel mai mare magazin universal din lume) a pus la vânzare produse ieftinite; de obicei astfel de vânzări sunt păstrate pentru „Black Friday” (prima vineri de după Thanksgiving; se ştie că ziua de Thanksgiving cade de obicei în a patra zi de joi a lunii Noiembrie a fiecărui an.  Vinerea după Thankgiving magazinele au vânzări fenomenale, datorită reducerilor mari; ora de deschidere a magazinelor este adesea 4 sau 5 dimineaţa, stau deschise până la miezul nopţii.  Cifra vânzărilor face ca pentru prima oară în întreg anul, comercianţii să aducă bilanţul de la negativ (roşu) la pozitiv (negru).  De aici denumirea de „Black Friday” (vinerea neagră).  Pare că în fiecare an comercianţii devansează îceperea vânzărilor de sărbători cu câteva zile… anul acesta cu apropae două săptămâni!

Ei, dar despre ce vreau eu să scriu?  Iată despre ce: despre cadouri.

Am citit undeva următoare întâmplare.  Era în preajma sărbătorilor şi afară era destul de frig.  Era seară, magazinele forfoteau de lume, vitrinele lor străluceau de lumini multicolore şi lucruri frumoase.  În faţa unei vitrine, un băieţel de vreo zece ani se uita la lucrurile de dincolo de geam.  Era fără palton, doar cu o hăinuţă ce-i era prea mare, cu mânecile suflecate, legat la brâu cu o sfoară.  Nu avea cămaşă pe dedesubt.  O şapcă ponosită în cap, cu nişte tenişi rupţi în picioare.

Dan Clark era pe jos, pe trotuar, mergând către casă.  Trecu pe lângă băiatul din faţa vitrinei, aproape fără să-l bage în seamă.  După câţiva paşi îşi dădu seama că imaginea băieţelului era vie în mintea sa.  Se întoarse înapoi; băiatul era tot acolo, în faţa vitrinei.  Dan Clark se duse lângă băiat, intră în vorbă cu el, apoi îl duse în magazin.  Acolo îi cumpără o jachetă groasă cu puf de gâscă, o bluză, un tricou, un sweater, o pereche de bocanci, mănuşi.

La ieşirea din magazin băieţelul se uită către Dan Clark şi-l întrebă: „Mister, sunteţi cumva… Dumnezeu?”  „Nu, răspunse Clark, sunt doar un copil al lui Dumnezeu!”  „Aha! răspunse băiatul; deci tot sunteţi cumva înrudit cu Dumnezeu!”

Întâmplarea aceasta (nu ştiu dacă e adevărată sau închipuită – am găsit-o într-una din cărţile acelea „Chicken soup for the soul”) m-a pus pe gânduri astăzi.  Până la Crăciun mai sunt vreo 50 de zile?  M-am gândit să pun deoparte în fiecare zi ceva bani şi prin preajma Crăciunului să caut pe cineva ca acel băieţel şi să-i fac o bucurie.  Sunt şi eu un copil al lui Dumnezeu şi poate că undeva, cineva aşteaptă ca o rudenie de-a Domnului să se arate prin preajmă, la o vreme de nevoie, la un timp când se oferă cadouri, într-o clipă când ne amintim că Dumnezeu însuşi ne-a dat nouă, oamenilor, cel mai mare cadou posibil: pe Domnul Isus Christos şi să-i facă o bucurie.  Pentru mine poate fi o bagatelă, pentru cineva în nevoie, poate fi o chestie de viaţă sau moarte.  Şi poate că şi tu cititorule poţi face la fel.  Desigur, dacă eşti înrudit cu Dumnezeu, şi dacă vrei să te asemeni cu Tatăl, care zilnic face cadouri la o lume întreagă.

The Se-apropie Crăciunul by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

This entry was posted on Saturday, November 3rd, 2007 at 3:06 am and is filed under Istorisiri ce inspira. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.