PERSPECTIVE CRESTINE

Noi avem tendinţa de a ne uita mereu la mega-bisericile din vecini sau din atenţia opiniei publice!  Ce fonduri au ei!  Ce posibilităţi!  Cît personal!  Dar corul!  Orchestra!  Şi clădirile!  Ce har să ai o asemenea biserică mare!  Ce viaţă vibrantă!  Ce activităţi!  Ce şcoală duminicală!  Ba chiar şi şcoală elemenară, sau liceu, sau, de ce nu, facultate!  Cum zicea odată cineva: „Biserica X este cea mai biserică biserică din judeţ!”

Păstorii acestor biserici sunt mereu intervievaţi pe la posturile naţionale de televiziune.  De cele mai multe ori, când le urmăresc răspunsurile, sunt dezamăgit.  De exemplu, D.L. Paulk păstorul principal al mega-adunării din Georgia, acel al cărui unchi îi era de fapt… tată, a răspuns deunăzi la o întrebare despre adevăr, că acesta este… relativ!  Am vrut să arunc cu ceva în televizor!  Cum adică adevărul este relativ?  Al meu şi al tău şi-a lui icsulescu?  Poate!  Dar noi ca pastori, nu ne ocupăm de adevărurile noastre!  Astea da, pot fi influenţate de preferinţe, de perspective, de obiceiuri.  Eu pot merge în Alaska acum şi să ies din casă şi să tremur de frig la minus 10 grade, exclamând: „ce frig este afară!”; băştinaşul care are sub zero în igloo va zâmbi şi-mi va spune că da de unde e frig!  Afară e plăcut!  Pentru el, frigul este la minus 30 de grade!  Care e adevărul?

Dar apoi sunt bisericile mici.  Majoritatea bisericilor din lume (poate 98-99%) au sub 100 de membri!  Păstorul unei astfel de adunări, nu poate fi suportat financiar de biserică.  Trebuie să mai muncească ceva în afara muncii de la biserică (mă rog, cei ce nu locuiesc în România unde acum statul sprijineşte cu bani pe popi, păstori, etc!) pentru a pune pâine pe masă şi adăpost asupra capului familiei sale.

Turma mică, nenumeroasă!  Fără bani mulţi, poate adesea într-un locaş de închinăciune închiriat sau miculuţ, cu un cor de neprofesionişti ce cântă fals, fără orchestră, conducând muzica cu un pian dezacordat la care cântă la o mână un fost acordeonist pensionar.  Băncile şi sala amintesc de „împărat şi proletar” a lui Eminescu.  Podele scârţîie, vopseaua se lipeşte de haine în zilele fierbinţi ale verii, aburul respiraţiei îngheaţă-n barbă în zilele reci ale iernii….  Se cântă mereu, ca şi când ar mai trebui amintit încă o dată realitatea crudă: „doi sau trei în sfântu-ţi nume când se vor uniiiiii”.  Şi cei doi sau trei privesc în jur, doar-doar vor vedea un semn al prezenţei Celui ce a promis că va fi în mijlocul a 2-3.

Întrebi pe câte un cunoscut: „tu la ce biserică mergi?”  Şi acesta începe îndată să se scuze parcă vinovat de lipsă de inspiraţie, sau de lipsă de orientare „ştii, eu merg la o bisericuţă…”.  Ca şi când ai întreba pe un căsătorit „tu ai familie?” şi el ar pleca capul în jos, ruşinat, răspunzând în şoaptă: „da, am, dar am o familie mică… doar eu şi soţia…”  Păi, asta e o familie!?  Doar doi, tu şi soţia!?  Dar, nu e ruşine să ai „familie mică!”  A, pe vremuri era o problemă, mai ales între penticostali!  La ei trebuia să ai familie numeroasă!  Dacă aveai doar 5 – 6 copii, făceai sigur ceva ca să opreşti naşterea!  Câte un bărbat scotea pieptul afară cu mândrie „eu am făcut 12 copiii!”  Mare scofală!  Ce greu i-o fi fost bietului bărbat să „facă” 12 copii! Bietele soţii… O, dar acesta e un al subiect pentru o altă ocazie!  Revenons a nos moutons!  Că tot vorbim despre… turmă!

Mie îmi e milă de păstorul bisericii mici.  Cred că a fi păstorul unei asemenea adunări este dificil.  Indiferent cât de mare sau mică e turma, responsabilitatea este aceeaşi: în faţa lui Dumnezeu, pentru suflete!  Dinspre Domnul către oameni, să aduci o Evanghelie curată, neîndoită de apa curentelor religioase, a culturii, a obiceiurilor sau a ceea ce-i la modă.  O Evanghelia proaspătă şi relevantă, un mesaj care îndeamnă la pocăinţă, care inspiră, motivează, disciplinează, încurajează.  Dinspre oameni către Dumnezeu, să te rogi pentru cei din turmă, să stăruieşti zilnic înaintea Domnului ca şi cum ar fi parte din trupul tău.  Să îi cauţi, să le „vindeci” rănile, să le oblojeşti vânătăile, să-i cunoşti.  Să ridici pe cel căzut, să întăreşti pe cel slab.

Şi toate acestea, în timp ce tu nu ai personal angajat al bisericii la care să apelezi când te doare pe tine ceva, când eşti deznădăjduit, când eşti singur.  Când doreşti un sfat.  Cineva spunea că a fi păstorul unei adunări mici este cel mai singuratic loc din lume în care s-ar putea afla cineva.  Mergi la Uniune, dar acolo cine să te asculte?  Doar desaga ta-i goală, şi sigur că ai venit să ceri ceva, nu să dai ceva!  Mergi la pastorul bisericii mai mari, de la oraş, dar acesta te întâmpină-n uşă, tocmai gata să plece la o importantă întâlnire ce va avea loc între el şi un membru bogat al bisericii sale, la un restaurant mişto din centru…. Jenat, pastorul bisericii mari se întoarce din drum şi-ţi „oferă” cinci minute din preţiosul lui timp… după care începe să se uite neliniştit la ceas din 30 în 30 de secunde.  Tu te simţi vinovat că opreşti din traiectoria către un stomac satisfăcut un asemenea personaj important… şi după ce ai îngăimat câteva cuvinte de scuze, ţi s-a terminat şi audienţa, şi cheful.  Aşa că plecaţi fiecare-n drumul lui, tu la puţinele oi şi multele probleme ale lor plus ale tale, iar pastorul bisericii mari la un restaurant unde va încerca să-şi uite poverile şi amintirea ta, lângă o masă bună, dată de un enoriaş fidel, într-o atmosferă lipsită de intruşi sau necazuri.

A!  Stai aşa!  Că dacă păstorul bisericii mari are şi blog!  Apoi, gata!  Nu mai prinzi audienţă!  Dar, dacă vrei un sfat bun, du-te şi citeşte blogu şi eventual, comentează acolo!  Dar, nu uita când comentezi să-ţi scoţi şapca din cap!  Şi să fii politicos, nu măgar, ca alţii!  Vorbeşte frumos, dă mereu din cap, ţine-i isonul pastorului!  Nu te pune de-a curmezişul, că-i vai de tine!  Urmează alegerile, sau şedinţa de la uni-patriarhie!  Ai grijă!

Ai aici articolul ce mi-a inspirat oful.  De ce am scris?  Pentru că cineva în SUA a început să se preocupe de problema păstorilor bisericilor mici.  Să-i ajute să înţeleagă rolul lor, slujba, să-i echipeze pentru a fi mai buni şi eficienţi lideri ai congregaţiilor lor.  Poate nu ar strica şi-ntre români un asemenea proiect!  Că şi la ei, în afară de câteva biserici mai mari, majoritatea-s mici şi au păstori care probabil se regăsesc în aspecte descrise de mine mai sus.

În altă ordine de idei, nu-i nimic rău cu „turma mică”.  Probabil că biserica sfârşitului nu va fi mega-adunarea ci biserica din case.  Biserica se va întoarce de unde a plecat.  Ea a pornit din camera de sus, a continuat prin casele credincioşilor, pe malul apelor, prin crânguri şi păduri, prin peşteri şi catacombe…  Abia apoi s-a mutat în biserici impunătoare, în edificii smptuoase!  Dar, se va întoarce înapoi!  Veţi vedea poate chiar mai curând decât credem noi!

Cred că existenţa unei asemenea biserici este esenţială chiar şi pentru biserica mamut!  Bisericile mari, în care ca membru te simţi singur, nebăgat în seamă, intri, stai la slujbă, după terminare ieşi repede şi te duci la ale tale, fără interacţiune cu alţi membri, cu păstorul…  Astfel de biserici ucid părtăşia frăţească, unul din pilonii de bază ai bisericii primare!  Ca să nu mai vorbim că într-o asemenea adunare, şi rugăciunea e sumară, cina luată pe fugă că ne presează timpul, învăţătura scurtă să nu ne adoarmă oile-n pajişte.  Biserica împărţită-n „bisericuţe” prin casele oamenilor este soluţia.  Acolo se poate învăţa pe îndelete, răspunde la întrebările celui ce pricepe mai greu sau are nelămuriri, poţi cunoaşte pe fiecare membru al grupului bine de tot, se pot toţi ruga unii pentru alţii şi se poate lua şi cina Domnului fără grabă, trecând paharul şi pâinea încet de la om la om, mâncând, bând şi amintindu-ţi!

Ştiu, unii cititori deja mă consideră eretic!  I-auzi dom´le, să laşi să dea cina prin case!  Unul care nu este hirotonisit!  Ce sacrilegiu!  Da, da ce frumos ştim să predicăm duminică că noi toţi  suntem preoţi!  Pe hârtie, suntem preoţi!  În realitate, trebuie să stăm fiecare-n banca noastră…

Sunt convins că va veni o scuturare puternică din partea Duhului lui Dumnezeu a bisericii din forma pe care o cunoaştem noi astăzi!  Că se va face o cernere temeinică a conţinutului bisericii şi că pleava va fi suflată în alte structuri omeneşti, în timp ce grâul va fi păstrat ca scump Domnului.  Sau în alţi termeni, oile vor sta la dreapta şi caprele la  stânga.  Nu, nu la timpul escatologic din Matei 25 ci mai curând, ca un fel de repetiţie generală, doar pentru biserica lui Christos.

Până atunci, curaj turmă mică şi şi mai mult curaj, pastor al turmei mici!

* **

The Turmă mică… by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.

No related posts.

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.