Vorbeam cu un prieten despre Crăciun, cadouri și copii.  Mi-a povestit că anul acesta a fost cel dintâi an în care copiii lui (are trei) și-au făcut cadouri unul altuia din banii lor.  Au muncit și au economisit ca să-și poată face daruri de crăciun!   Prietenului meu i s-a părut interesant să urmărească de aproape această dovadă a maturizării.  Era ca și când ar fi văzut dintr-o dată țărmul, după o călătorie îndelungată.  Acum nopțile nedormite din pruncia copiilor lui, grija în alegerea școlii, a cartierului în care să locuiască, mustrările sau chiar și pedepsele corporale, interdicțiile și îngăduințele, ajutorul oferit la rezolvarea problemelor, toate aceste lucruri inerente creșterii copiilor păreau că au meritat.  Începeau să se contureze caractere ca acelea visate în timpul creșterii.  Copiii au început să înțeleagă că e mai bine să dai decât să primești!

Până anul acesta, fiecare copil își dorea ceea ce doreau și frații.  Dacă era vorba de iPod, toți voiau iPoduri.  Dacă era un joc, toți același joc.  Anul acesta a apărut un alt semn al maturității: copiii și-au dorit (de la părinți) daruri complementare.  Au înțeles că dacă unul primește un iPod, altul un nintendo vii, altul un computer, le pot folosi cu toții, pe rând!  În copilăria mai fragedă, se aplica principiul „ce-i al meu e numai al meu!”  Acum băieții au înțeles că darurile unuia sunt bunuri comunitare!  Asta înseamnă renunțare din partea unuia și răbdare din partea altuia.

Și iată așa, tot vorbind cu prietenul meu despre cele de mai sus, m-am gândit la adunările noastre.  M-am gândit că (printre altele), semnele maturizării noastre creștine sunt arătate de capacitatea de a dărui din ceea ce e al tău și de capacitatea de a accepta darurile altuia spre folosul comunității.  Nu e complicat, nu-i așa?  Doar trebuie.. crescut!

The Semne ale maturității by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.