Posted on 05-12-2007
Filed Under (Stiri Generale, Stiri crestine) by Ted

cununa-imparateasca.jpg

Una dintre piesele Marelui Preot a fost cununa împărătească.  În preoția împărătească stabilită de Dumnezeu în Israel după exod, Dumnezeu conducea prin intermediul preotului.  Simbolul acestei poziții „împărătești” era cununa împărătească.  După sfințirea marelui Preot Aaron și îmbrăcarea sa, ultima piesă vestimentară a fost cununa.  Vezi aici: Exod 39:30  Au făcut apoi și placa din aur curat, cununa împărătească Sfântă și au săpat pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfânt Domnului”.  Levitic 8:9  I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a așezat placa din aur, cununa împărătească Sfântă, cum poruncise lui Moise Domnul.

Acum câțiva ani au început să circule pe internet tot felul de „documente” conform cărora există vaca roșie necesară cenușei pentru apa de curățire (Numeri 19:2 etc.).  Apoi altele, cu privire la planuri de construire a Templului, și alte obiecte necesare restabilirii slujbelor evreiești la Templu.

Când văd astfel de știri, sunt pus pe gânduri întotdeauna.  Să luăm Biblia în mod literal cu privire la proorociile sfârșitului?  Sau să credem că toate proorociile s-au împlinit în Isus și nu mai rămâne decât să revină Domnul?  Va mai fi un alt templu (cum așteaptă rabinii zilelor noastre… doar că ei încă-L așteaptă și pe… Mesia!) sau Isus a fost acel templu, El a fost și jertfa, și Marele Preot, cum de fapt și este?  Doar El este Marele nostru Preot, și El este jertfa adusă odată pentru totdeauna și El a fost Templu și va continua să fie și-n ceruri, pentru că ne vom închina „în Christos”.

Deci, mai este posibilă întoarcerea la o jertfă materială (oi, vite, animale) într-un templu la Ierusalim, prin preoți după rânduiala lui Moise?  Asta ar putea însemna un fel de scărpinare cu mâna dreaptă după urechea stângă…  dacă înțelegi ce vreau să spun!  Și totuși, probabil că o mare parte dintre creștini înțeleg proorociile literal.  Printre ei, și eu.  Mai cred că există proorocii de împlinit cu privire la Israel și da, cred că nu va fi o totală refacere a lui Israel fără refacerea templului și a slujbelor de la templu.  Iudeii trebuie să fie primiți în harul de care au parte neamurile și în care noi am intrat prin lepădarea temporară a lor.  Dar mai întâi ei trebuie să reia închinarea lor de unde au lăsat-o.

În scopul refacerii templului și a slujbelor există tot felul de organizații în Israel.  Printre acestea, este și Temple Institute din Ierusalim.  Acum câteva zile reprezentanți ai Institutului au anunțat că au refăcut cununa împărătească a Marelui Preot.  E făcută din aur curat, are înscris pe ea „Sfinți pentru Domnul” (Exod 28:36).  De asemenea este pregătit sfeșnicul, se lucrează la 120 de veșminte preoțești conform descrierilor din Torah și din alte surse, și se lucrează și la alte obiecte de slujbă.

Să fie acestea în zadar?  Nu cred.  Dar, desigur rămâne să se vadă, nu-i așa?  Evreii religioși cred că din situația actuală nu există nici o scăpare (nici pacea, nici războiul) decât aducerea lui Dumnezeu în națiunea lor; și aceasta prin restabilirea templului, a preoției și a jertfelor.  Se prea poate ca în chestia aceasta să aibă dreptate!  Mai multe amănunte, .

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • blogmarks
  • E-mail this story to a friend!
  • MySpace
  • Socialogs
  • Technorati
  • TwitThis
    Read More   
Post a Comment
Name:
Email:
Website:
Comments: