„Nu am timp, sunt foarte ocupat/ă!”  De câte ori nu am auzit scuza aceasta.  Cea mai des invocată „ocupare” este munca.  În copilărie, când am citit de prima dată Biblia și am înțeles că Dumnezeu a pus deoparte o zi din șapte ca zi de odihnă și de închianre, mă gândeam că de ce doar o zi?  De ce nu două, trei?  Doar, cine vrea să muncească șase zile?  Eu unul, nu voiam!  Era clar!

Ei, dar au trecut anii și am descoperit nu numai în alții, ci și-n mine o atracție către muncă, sau în lipsa atracției, obligația de a munci și 7 din 7 dacă e posibil!  Nu vorbesc numai de „împrăștierea” fiecăruia dintre noi în prea multe direcții, ci mă refer și la consacrarea noastră față de muncă în sine.  Motivele care ne împing sunt multiple.  Acum avem de lucru, și hai să muncim până avem ce!  Că mâine, nu se știe!  Deși mâine va fi la fel de mult de lucru ca și astăzi, dacă nu cumva chiar mai mult!  Sau, am nevoie de bani!  Să-mi termin de plătit mașina sau casa!  Deși, după ce le plătim, cumpărăm mașină nouă, altă casă mai scumpă, și motivul se transmite la un nou obiect.  Cei motivați de bani cred de obicei că a avea „mai mulți bani” rezolvă problema vieții!  Dar, n-o rezolvă!  Apoi alții urmăresc promovarea la locul de muncă.  Dacă vor fi dedicați, dacă va vedea șeful că ei stau peste program și vin mai repede, îi va remarca și-i va propune la promovare.

Alții intră în datorii de afaceri din care nu mai pot ieși niciodată, și-și închipuie că dacă muncesc mult, vor ieși din gaură…  Indiferent care-s motivele, tot mai mulți oameni muncesc pe brânci, de cu zori și până-n seară.  În anumite meserii, în care venitul tău depinde de când au clienții timp pentru cea ce ai de oferit sau pentru serviciile tale, se muncește 24 din 24.  Cu ani în urmă, când începusem serviciul de limuzine în Oregon, primii patru ani se întâmpla să muncesc 20 de ore pe zi, în afară de duminica dimineața și seara, când mergeam la adunare.   Făceam duș la birou, mâncam la restaurante, dormeam pe o canapea în holul biroului… și-n primii doi ani când am condus eu însumi mașină, dormeam la volan  Mă rog, asta spuneam curioșilor care mă întrebau când mă mai odihnesc!

Cei cu viciul acesta iau munca cu ei acasă.  O duc la Starbucks.  Cum se vede din poza de mai sus, la… toaletă!  Mănâncă și între două îmbucături, muncesc.  În pat seara, îaninte de a stinge lumina, mai muncesc ceva.  Conversația lor este dominată de muncă.  Nu mai ajung la timp nicăieri… în afară de (probabil) la muncă!  De cealaltă parte, îi desconsideră pe cei ce au alte priorități în viață, ca familia, biserica, prietenii.

Viața lor e trăită din criză în criză, deoarece munca însăși este o continuă stare de criză.  Ei trebuie să fie mereu în control.  Nu sunt niciodată satisfăcuți de ce fac ceilalți: nu-i destul de repede, nu-i destul de bine, nu așa trebuie făcut!

Consecințele muncii excesive nu se lasă mult timp așteptate.  Mai întâi, o oboseală aproape cronică.  Apoi stresul, irascibilitatea, neglijarea familiei și a persoanelor însemnate din viața personală, neglijarea alimentației corespunzătoare, a sănătății, neglijarea dezvoltării în alte domenii (nu mai citești, nu te mai relaxezi, nu te mai plimbi, nu mai intreții prietenii ca relațiile să-ți îmbogățească viata) și nu în ultimul rând, neglijarea spiritului: nu mai ai timp de Dumnezeu.  Cu timpul, Dumnezeu te lasă în pornirea ta, și-ți reușesc lucrurile de minune!  Ba chiar crezi că toate acestea sunt rezultatul binecuvântărilor Sale!  Dar, nu sunt.  E dedicarea ta față de muncă.  Munca a devenit noul tău „dumnezeu” și acesta te „binecuvintează”.  Domnul adevărat, te-a abandonat de mult!  Dar, ca Samson de odinioară, te zbați legat în funiile muncii și nu știi că ești părăsit de Singurul ce-ți poate aduce eliberarea!

Cum scapi de viciul muncii?  Mai întâi, ascultând de ce a spus Dumnezeu.  Renunță la muncă o zi din șapte.  Dedică ziua aceea lui Dumnezeu.  Citește câteva capitole din Biblie, roagă-te îndelung.  Mergi la părtășie cu frații, poate la o adunare.  Ocupă-te de familie.  Odihnește-te.  Vizitează niște prieteni, cheamă prieteni la tine.  Fă o plimbare.  Citește ceva.  Uită, șterge din minte și din conversația ta munca!

Apoi, stabilește prioritățile tale.  Vorbind de datorii și nevoia de bani, am auzit astăzi mărturia unei doamne care s-a îndatorat doar pe cărți de credit cu peste 100 mii de dolari (în afară de mașini și rata la casă).  Se știe că dobânzile la cărți de credit sunt adesea până la 30%.  Alternativa ei era să dea faliment (i s-ar fi șters datoriile) și s-o ia de la capăt.  Dar doamna a preferat să plătească datoriile, așa că a pornit un program de viață spartan.  A eliminat toate obiectele de lux: celularele, televiziunea prin cablu, mâncatul la restaurant, cumpărarea de haine în afară de ceea ce era strict necesar… și în cinci ani, doar din salariile lor, ea și cu soțul ei și-au plătit datoriile.  Între timp, s-au deprins cu un stil de viață simplu pe care amândoi îl prețuiesc acum nespus de mult.

Prioritățile!  S-ar putea ca promovarea să-ți adauge 10 mii de dolari pe an la salar… dar merită să pierzi din cauza ei cei mai frumoși ani ai copiilor tăi, când ei cresc și v-ați putea bucura unii de alții?  Merită să pierzi din cauza a 10 mii de dolari plimbările și timpul petrecut cu soția ta?  Merită să pierzi părtășia cu frații și cu Domnul?  Nu merită!

Fă un program, și fii disciplinat în respectarea acestuia.  Adu la cunoștința șefului tău care ți-e programul și vei fi respectat pentru aceasta!  Iar dacă cei de la locul de muncă nu apreciază că tu îți iubești familia, că vrei să te ocupi de ei ca de lucrul cel mai important din viața ta, și te vor da afară, fii liniștit!  Un astfel de loc de muncă, nu te-a meritat oricum!  Domnul îți va pune la dispoziție un altul, așa cum vrea El!

Gândește-te la acestea!

The Viciul muncii by PERSPECTIVE CRESTINE, unless otherwise expressly stated, is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 United States License.